Diverse

7 cadouri care aduc ghinioane si boli

Se spune că exista cadouri care poartă o încărcătură energetică negativă. Poate că ești o persoană care nu dă doi bani pe astfel de prostii, dar ce te faci dacă cel, căruia vrei să-i oferi un astfel de cadou, e superstitios? Așa că, pentru orice eventualitate, e bine să ții cont de următoarele sfaturi: 

1. Ceasul semnifică certuri

E o superstiție internațională. In China, bunăoară, se consideră că ceasul îți măsoară de fapt timpul rămas până la moarte. Dacă îi dăruiești un ceas unei persoane apropiate, va urma o mare ceartă. Se spune că, atunci când ceasul se va opri, drumurile celor  doi se vor separa. 

2. Perlele duc la lacrimi

Potrivit miturilor Greciei antice, perlele semnifică lacrimile nimfelor subacvatice. Ele mai simbolizează chinuri, singurătate. Feriți-vă să le dăruiți, mai ales la zile de naștere. 

pastedGraphic.png

3. Tot ce taie sau înțeapă, aduce necazuri

Până in zilele noastre, s-a păstrat credința că toate astfel de obiecte – cuțite, foarfeci, ace – nu se dăruiesc, sub nicio formă! Unii oameni se feresc sa primească în dar chiar și truse  de manichiură. Dar există și țări unde situația e pe dos. In Caucaz, spre exemplu, armele reci, foarte bogat împodobite, reprezintă cadoul ideal.

4. Portofelele se dăruiesc numai cu bani în ele

Nu ai voie să dăruiești un portofel gol! Trebuie să introduci in el o monedă sau o bancnotă. Nici vaIizele sau poșetele nu se dăruiesc goale. Acest fapt predispune la sărăcie. 

pastedGraphic_1.png

5. Oglinda semnifică emoții negative și conținut energetic nefast

Acest obiect a fost considerat dintotdeauna mistic, de aceea nici nu trebuie să-l primești in dar, nici sa-l dăruiești. Înca se mai păstrează credința, potrivit căreia, atunci cand se privește într-o oglindă, omul lasă în ea o părticică din sufletul său. Astfel, oglida primită în dar  înmagazinează emoțiile negative ale celui care ți-a dăruit-o. 

6. Papucii de casă înseamnă despărțire

Superstițioșii evită să le dăruiască papuci oamenilor dragi. Încalțămintea, in general, este legată de ideea de drum, despărțire.

pastedGraphic_2.png

7. Figurinele care reprezintă păsări duc la neliniște și neplăceri

De ce lumea evită să dăruiască statuete sub formă de porumbei, ciori, berze etc? Potrivit credinței, păsările prevestesc neplăceri și neliniște. Nu degeaba, dacă îți intră o pasăre în casă, înseamnă că vei avea un mare necaz. 

 

8. Florile și cărțile prevestesc o despărțire iminentă

Pentru ca mirele și mireasa să aibă o viață de familie fericită, până la nuntă nu au voie să-și daruiască repciproc carți. Nu ai voie, de asemenea, nici să-i dăruiești femeii iubite flori galbene, pentru că galbenul înseamnă despărțire. Garoafele sunt si ele purtătoare de ghinion. Nu ai voie nici să compui un buchet din flori roșii și negre : el îl va duce pe primitor la moarte sigură.

Sursa : sunny7.ua 

Publicitate