Cândva ni se păreau a fi cele mai banale destinații : țup! în avion și ai ajuns în Grecia. Sau Cipru. Sau Italia. Țup! în mașină și ai ajuns la vecinii bulgari! Și, Doamne, acum deodată totul pare a fi atât de complicat! Peste tot coronavirusul țopăie nestingherit, frecându-și palmele ( sau, mă rog, terminațiile, ce-or fi ele) în chip de “Le-am venit eu de hac!”. Turismul este dat peste cap, agențiile sunt pe buza prapastiei, hotelurile șomează, valizele 
noastre au prins pânze de păianjen. Nu și drăgălașa mea LAMONZA, pe care o cobor una-două de pe șifonier, extrăgând din ea mereu alte și alte amintiri din călătoriile mele. Chiar și din destinații care, spuneam, înainte erau considerate a fi “banale” . Astăzi, bunăoară, dând capacul valizei în lături, un miros de mare mi-a învăluit dormitorul, iar din valiză s-au rânduit frumos, în fața mea, fotografii făcute cu vreo trei anișori în urmă la Larnaca, orașul cu nume de poezie, în care mi-am lăsat și eu, cândva, urmele pașilor.
…Mă aflu, așadar, în centrul Larnacăi, stațiune turistică ce-ți lasă senzația că nu prea ai ce vizita prin ea. Faci plajă, stai la o terasă, te dedulcești cu un frappe, consumat direct pe plajă, apoi faci un shopping scurt, pe la puținele magazine și multele tarabe si…cam atât.
Greșit! Dacă ești un turist care se respectă și nu alegi din snobism destinații străine, vei găsi destule locuri unde să-ți vâri năsucul și blitz-ul! Bunăoară, chiar aici, în buricul târgului, la doi pași de marea cea mare, în Biserica Ayios Lazaros – Sfantul Lazar, în traducere liberă – a cărei siluetă domină “centrul vechi” al Larnacăi.
Legenda spune că locul în care a fost înmormântat sfântul cu pricina, a fost dat uitarii în perioada ocupatiei
arabe( anul 649). Insă în 890, în Larnaca a fost găsit un mormânt , pe care era inscriptia: “Lazar, prietenul lui Hristos”. Împăratul Leo al VI-lea al Bizantinului a trimis rămășițele lui Lazar la Constantinopol , după care a ridicat o biserică, in memoria lui Lazăr. Cea care mă însoțește în fotografia de arhivă, este, așadar, una dintre cele trei biserici bizantine care au mai supraviețuit in Cipru.
Abandonez soarele de afară și pătrund în întunecimea bisericii. Lăcașul este impărțit în trei altare, bogat “accesorizate” cu arcade si coloane.
Biserica în care mă aflu n-a avut o viață simplă. Intre secolele XIII si XVI ea a devenit romano-catolica, iar in timpul domniei Imperiului Otoman aceasta a fost transformata in moschee. In anul 1589, otomanii le- au vândut biserica înapoi ortodocsilor, probabil din cauza cimitirului creștin care se află lângă ea. …Vine, la un moment dat, anul 1970, care aduce cu sine un puternic incendiu, care a făcut prăpăd în biserică… In timpul reconditionării sale, în anul 1972, intr-un sarcofag de marmura de sub altar – surpriză! – s-au gasit rămășițe 
umane! Se pare că acestea sunt o parte din osemintele lui Lazar, cele care au scăpat “transferului” la Constantinopole.
Ca o paranteza, în așa-numita Sâmbătă a lui Lazar, cu 8 zile inainte de Paste, icoana acestuia este plimbată într-o procesiune pe strazile din Larnaca.
Și ca o alta paranteza, de interes general, în vremuri de criză😁: intrarea în Biserica Ayios Lazaros este liberă!
Rubrică oferită de LAMONZA : https://www.lamonza.ro/
Comentează