Generatiile noi incep sa nu mai aibă repere. Pentru a noastră, “15 septembrie” era un astfel de reper. Nu era scris cu rosu în calendar, dar cumva ne randuiam viata dupa acest 15 septembrie, care, an de an, devenea hotarul între vacanță si scoală.
In primii mei ani, prima zi de școală rima cu uriasul buchet de gladiole ( erau florile “ în vogă”, în anii ‘70) , cu teancul de caiete, învelite impreuna cu mama, in hartie albastra ( inca nu existau învelitorile din plastic!) și cu etichetele scrise cu carioca și lipite “cu scuipat”, pe mijlocul copertelor albastre. Mai rima prima zi de școală cu uniforma regulamentară ( cea din fotografie!), din care creșteam mereu peste vară, spre exasperarea mamei, care, fie ca “dădea drumul la tivuri”, fie îmi lua una nouă. Noroc că, pe atunci, și rechizitele și uniformele aveau prețuri fosrte cuminți. Că veni vorba de rechizite – noi am fost generatia “Made in China” : scriam cu creioane cu guma chinezești, acuarelele erau chinezesti și ele, penarele ne veneau tot de acolo, iar la orele de sport țopăiam în teniși chinezesti și tricouri așijderea.
Prima zi de scoală ne gasea mereu tunși regulamentar ( pe băieți), cu bentița pe cap ( pe noi, fetele), cu părul impletit ( cele care aveau ce împleti, eu am fost mai mereu tunsă scurt!). Dressul alb sau ciorapii trei-sferturi, albi si ei, plus pantofiorii de lac, erau pregatiti, cu zile intregi inainte, pentru 15 septembrie.
Emotia primei zile de școală nu era numai revederea colegilor si lupta pentru a sta în bancă împreuna cu cea mai bună prietenă ( in cazul meu, Anca, prietenia noastră durand până azi), ci și primirea noilor manuale. “Noi” – vorba vine, pentru că ele erau “moșteniri” de la clasele mai mari și , ca atare, multe dintre ele ne poposeau în custodie pline de mâzgâliturile precedenților utilizatori. Uneori regaseam in ele și cuvinte porcoase!
Si tot in prima zi de scoală așteptam cu nerabdare să vedem ce profesori noi aveam, auzul unor nume necunoscute generand instantaneu investigații profunde cu privire la profesorii cu pricina.
15 septembrie era și ziua în care, pe etajera din camera mea, apărea, la loc vizibil, noul orar. Era cel ce urma sa-mi rânduiasca viata pentru următorul an de zile.
Și iata un obicei care văd că se păstrează, slavă Domnului, și astăzi : careul din curtea școlii, in care avea loc festivitatea de deschidere a anului școlar. Evident, diferă nu numai cântecele ce se aud din difuzoare, ci și ziua în care careul prinde viață. Atunci era 15 septembrie. Acum, haosul care a pus stăpanire, de mai multi ani, pe învațamantul romanesc, mișca prima zi de scoală de la o data la alta. Măcar de n-ar mișca din loc stiinta pe care dascălii vremurilor încearcă s-o așeze în mintile învătăceilor lor.
Rubrica oferită de FARMACIILE CATENA : URIDINAMIC
Comentează