Călătorii Timp liber

WANTED!

Dacă-i întâlniți, prin drumurile voastre, priviți-i bine! Nu vedeți în fiecare zi așa ceva!  Sunt copii cărora nu le-a lipsit niciodată mai nimic în viață. Unii le-ar spune “de bani gata”, dar nu e așa : sunt copii buni, maturi și cumpătați, echilibrați și la locul lor, crescuți sever , în spiritul învățatului și al implicării. Nu știu cum e să pierzi nopțile prin cluburi de fițe, nu sunt prieteni nici cu alcoolul, nici cu tutunul, nici cu alți vrăjmași ai tineretului de astăzi. Cât au fost mici, au fost purtați de părinți prin vacanțe felurite, prin colțuri diferite de lume. Au văzut poate lucruri pe care mulți dintre colegii lor de generație nu le-au văzut decât la televizor. Nu li s-a urcat la cap. Au rămas cuminți, cu picioarele pe pământ. Drept care, prima lor vacanță de proaspăt studenți – deși poate, pentru notele bune,  ar fi meritat cine știe ce călatorie exotică –  au decis să și-o petreacă prin țară. La marea noastră, la munții noștri, la dealurile noastre, prin orașele și satele noastre. România merită să fie cunoscută, iar ei pentru asta au optat. Mai mult, ne-au promis să ne trimită , din când în când, vești din drumurile lor. Zilele trecute au vizitat, pedalând ( amândoi sunt firi sportive!) Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului. Lacul, cei 10 km de alei, natura tulburător de frumoasă, căsuțele țărănești autentice, verdele acesta care-ți taie respirația, toate acestea i-au impresionat pe tinerii vizitatori. Nicăieri nu-i mai frumos decât acasă! – par a spune fotografiile pe care Ana și Victor le transmit cititoarelor noastre, alături de toate emoțiile lor.

image

image

image

image

image

image

image

image

image

Femei de 10 pe Facebook