Un slogan periculos. Un slogan urât mirositor. Oare cine l-o fi inventat? Cui i-a trecut prin cap năstrușnicia asta? De ce ,,ca afară,,? Adică o țară peste granițele țării, adică mai departe, înspre Occident. Eu cred, ba chiar sunt sigură că cineva – persoană importantă, ,,becher,, – a rostogolit, așa, o piatră colțuroasă, ca s-o ridice mai mulți proști. Nu vreau să-i jignesc pe cei disperați, dar neinformați, care s-au avântat cu ochii închiși în hăul speranței de mai bine. Mai bine, cum? Cine a reușit, șmecherește, să-i facă să spere că Occidentul, adică fără de țară – este raiul pe pământ? Dureros de neinformați, unii oameni și-au zis că, da, asta-i soluția. Și atunci valuri, valuri au fugit, că nu se poate spune că au plecat. Sigur că au fugit dintre granițe, au fugit de departe, pentru că de peste dealuri și munți, lucrurile se vedeau altfel, chiar dacă aici, în vale, umbra deasă a pădurilor seculare adăpostea o viață aproape simplă, în necunoaștere și în sărăcie nestatornică.
Sechelele a 50 de ani de după război, pentru că numai printre sechele am tot trăit tot felul de răni deschise la propriu și răni sufletești, mai cu seamă. Toate aceste vremi prin care au trecut România împreună cu oamenii ei de origine, ne-au făcut să nu mai fim proprietarii propriei ființe, ai propriei minți. Inocularea unor ideologii străine nouă – ca, de altfel, și pe vremea fanarioților, pentru că ȘI de atunci ni se trag prea multe supuneri și supușenii- ne-a obligat la atitudini cât se poate de diferite, cât se poate de deznădăjduite. Cu tristețe constat – dar încerc să pricep – de ce stirpea noastră nu este, în fond, mândră că e de neam românesc. Chiar dacă unii mă vor contrazice, nu au dreptate. Nu în totul. Cum o sumedenie de lucruri ne-au mers prost mai mereu, am ajuns la concluzia că la noi, în Românica, ALTFEL nu se poate. Ba, cei mai mulți, din comoditate personală și din lipsă de inițiativă, acceptând ne-mersul (sic!)corect al faptelor vieții, au inventat hazliul ,,Ce vreți, așa e-n România!,,. De ce să ne acoperim singuri de rușine? De ce – și mai ales cine ne-a învățat să nu punem osul la treabă – oricât de măruntă – ca să nu ne facem de râs, mai ales unii față de alții?
Și iată că, după zeci de ani de bășcălie penibilă, trăind cu ,,așa-i la noi,, , fără un ochi supraveghetor (dar nu ochiul lui Big Brother, totuși!), care să ne mobilizeze, să ne muștruluiască la timp, am ajuns să ne salvăm (chipurile) adoptând sloganul nefiresc apărut subtil, din întunericul minților și otrava inimii, cel cu ,,țara de afară,,…Ca o replică stupidă, nelalocul ei, dar, ce să vezi, cu haz!!!… Adică, mai exact, să ne negăm nu numai țara în care, totuși, ne-am născut, ci chiar propria ființă. Fizică și psihică. S-a împământenit o neîncredere, dublată de o mare lene, care au făcut ca singurul scop să fie eventuala îmbogățire rapidă, prin orice mijloace. Exemplul luat fiind chiar de la cei care au început să dirijeze sistemul. Care sistem? Cel capitalist, firește. Cel pe care-l râvneam în timpurile celuilalt sistem, la fel de dăunător, desigur. De ce să ne mai mirăm că, rapid, s-a dezvoltat astfel latura hrăpăreață a individului, dorința de a o lua înaintea altora prin orice mijloace, s-a întins șmecheria furtului și înșelăciunii la fel cum întindem pe trotuare și pe scaune trista și nesuferita ,,ciungă,, , noutate apărută în obiceiurile noastre zilnice , ,,ciunga,, ca afară, nu? Mă rog, ,,chewing gum,, , că tot ne-am englezit, chipurile… Ca urmare, o poftă de viață nesăbuită, materială în speță, s-a instalat în țara noastră sub falsul nume de libertate. Eu înțeleg, nu sunt singura – cred – că a fi liber cu adevărat înseamnă a ști cine ești pe lume, ce rost ai și să te străduiești în propria construcție. În niciun caz nu înseamnă să faci ce te taie capul, dând cu piciorul la orice înseamnă – cât de cât – bun simț. Și dacă tot s-au pierdut toate cele și sistemul a luat în mâini hățurile distrugerii, ajutat de vestitorii râvnitului Occident, hai să ne facem mendrele fie acasă, fie dincolo, că totuna e, nu? Nu vrem fără granițe, fără nație, fără dragoste de popor (ah, ce cuvânt desuet)!, fără respect de sine și de mine, fără de nimic? Goi, urâțiți, bătăuși, năbădăioși… Ce să zic? O nouă lume! Trăiască! Doar dacă a trăi mai înseamnă și viață. Hai! Cu toții afară, nu merităm viața dăruită de Dumnezeu. Și pentru că tot excludem în fiecare secundă din existența noastră tot ceea ce în secole s-a născut din latura frumoasă a omului, să-l amintesc – că tot n-a auzit multă lume de el, mai ales tânăra generație conducătoare și revoluționară, dornică doar de schimbări, și acelea în rău – pe unul, unul Voltaire, care a lăsat câteva vorbe, printre alte mii, ce vi le spun acum: ,,Fiecare om este vinovat de tot binele pe care nu l-a făcut,…
Și pentru că omul era francez, merge și celebra: ,,A bon entendeur, salut!….
Comentează