Ea și El Povestea mea

Virtual

roman

Capitolul I. Armata americană atacă.

Caut de mult timp un subiect să scriu un roman. Ei bine, l-am găsit. De fapt, el m-a găsit pe mine. Eu n-am făcut nimic, decât am dat un accept pe Facebook. N-am ce să fac, Facebook-ul a intrat iremediabil în viața noastră.

Facebook – este un site web de tip rețea de socializare din Internet, creat de către Mark Zuckerberg în anul 2004 pentru a oferi posibilitatea de a contacta persoane apropiate, dar și persoane încă necunoscute.

Nu săriți pe mine, dragii mei cititori. Știu ce gândiți: ”Ia uite și la asta, își închipuie că nu știu ce-i aia facebook!”. Sunt sigură că știți, însă sper ca romanul meu să fie citit și peste 10, 20 sau 50 de ani când nimeni nu va mai folosi faceook-ul, pentru că între timp se vor inventa, fără îndoială, alte minuni, mult mai performante. Sorry, Mark. Nu credeți? Voi, cititorii mei mai tineri, ce-ați fi zis dacă aș fi început așa: ”Povestea mea de dragoste a început pe pager”. Ei? Câți dintre voi au idee ce-i aia pager? Nici măcar n-am găsit o definiție în română pe Wikipedia, a trebuit s-o traduc din engleză.

Pager-ul este un dispozitiv de telecomunicații fără fir care primește și afișează mesaje numerice și/sau primește sau anunță mesaje vocale.

Se folosea acum vreo 20 de ani, înainte de apariția telefonului mobil. Sau, ca să înțelegeți mai bine: cât stăteați pe messenger acum 5-6 ani?… Câți dintre voi mai folosesc astăzi messenger-ul?`

 Yahoo! Messenger este un soft de chat în timp real dezvoltat de compania Americană Yahoo!. Yahoo! Messenger este unul din cele mai populare softuri de chat și interacționare socială pe internet, el putând fi descărcat gratuit.

Am stabilit deci contextul istoric. Suntem în plină eră a facebook-ului.

La început am fost mai suspicioasă – așa sunt în orice relație – apoi, încet, încet, am început să ne împrietenim. Acum vorbeam despre Facebook, dar exact așa s-a întâmplat și cu EL. Cu el, cu Patrick.

Nici accept nu dau prea ușor. Mă uit adică, dacă ne cunoaștem, dacă avem prieteni comuni sau dacă măcar avem preocupări comune. Nu știu de ce fac asta, probabil îmi protejez timpul, că dacă apuc să intru pe Facebook nu mai ies cu orele. Cu cât mai mulți prieteni, cu atât mai multe postări. Cu toate că nu e greu să-i dai afară din lista de prieteni, nu prea-mi vine să fac asta decât dacă mă enervează prea rău. Deci Patrick sub nicio formă nu se încadra în criteriile mele de împrietenire pe facebook. Niciun prieten comun, foarte puține informații pe pagina de profil, doar o fotografie. Un militar cu o privire dură – ce să am eu în comun cu el?! Atâta doar că horoscopul din ziua respectivă tocmai îmi spusese să nu refuz să cunosc oameni noi pentru că s-ar putea să pierd niște oportunități. Cum niște oportunități nu strică niciodată, am dat Accept.

Mă uit la începuturi. Facebook a avut bunăvoința să păstreze întreaga convorbire, venind și cu comentarii personale gen: ”V-ați împrietenit pe facebook. Propriul angajat. Trăiește în Atlanta. Joi 09:19.”.

”Hello, dear”.

”Bună, dragă”. Relația s-a derulat în limba engleză, dar eu o voi traduce-o pentru voi, așa că o voi reda în continuare în românește.

La început nu l-am băgat în seamă. El însă nu se lasă.

”Îmi pare bine să te cunosc, draga mea.”

Ce dracu’ vrea și ăsta, mă întreb, în gând, desigur, și sar la gâtul lui:

”De ce?”

Nu se lasă intimidat de întrebarea mea, cam nepoliticoasă și agresivă, așa că el continuă cu întrebările:

”Vorbești engleza fluent?”

”Da”, mă laud eu. Adevărul e că engleza mea mă ajută să înțeleg totul, să pot răspunde, dar nu vorbesc fluent pentru că de vorbit n-am prea avut cu cine vorbi. Dar la scris n-am treabă. Oricum, noi conversam în scris.

”Okay, eu sunt din Statele Unite ale Americii, ai fost vreodată acolo?”

”Niciodată”, îi răspund eu cu sinceritate. Credeți-mă, absolut toate răspunsurile mele au fost sincere, iar convorbirile cu el vi le redau întocmai. Aș vrea să vă faceți o imagine exactă despre această relație ciudată.

”Okay, tu de unde ești?”

”Din România.”

”Wow! Îmi plac românii, sunt oameni buni. Am fost în România.”

”Drăguț”, îi zic eu, deși nu prea convinsă.

”Am fost la ambasada Statelor Unite din București și am vizitat și Castelul Peleș. Nu e prea departe de București.”

„Ți-a plăcut Castelul Peleș?”, îl întreb eu, mai mult din politețe.

”Da, România are locuri minunate. Mi-ar plăcea să-mi petrec restul vieții în București după ce ies la pensie”.

”Ei, nu-i așa de minunat cum pare într-o vizită scurtă”, încerc eu să-l descurajez.

Ce-o fi în mintea ăstuia? Noi toți vrem în America, el vrea în România.

”Într-adevăr? Dar am văzut că în România sunt locuri minunate”.

”Știu, dar e de ajuns?”

Aici s-a terminat prima noastră convorbire. Seara m-a abordat din nou.

Joi, 19:44

”Bună seara, draga mea prietenă, ce faci? Ai avut o zi bună?”

I-am răspuns, ce-i drept fără să-i împărtășesc entuziasmul:

”Bună seara. Am avut o zi cu adevărat bună. Am fost la spa.”

Într-adevăr, îmi petrecusem o bună parte din zi la Therme, care abia se inauguraseră. Eram total relaxată după ce înotasem și mă răsfățasem cu tratamente pentru sănătate, dar și pentru bună dispoziție.

”Mă bucur pentru tine, draga mea. Ai mâncat de seară?”

”Da”. Îi răspund. ”Ce oră e acolo?”, îl întreb eu, gândind că el trebuie să fie pe cealaltă parte a pământului.

”E 22:11 pm”, îmi răspunde, apoi mă întreabă: ”Ce ai mâncat la cină?”

Mi s-a părut ciudată întrebarea lui, dar deocamdată am trecut peste asta că mi s-a părut și mai ciudată ora.

”Nu ești în Atlanta?” l-am întrebat eu.

”Nu sunt în America acum, sunt în Erbil, în nordul Iraq-ului, în războiul cu ISIL”.

Până să-mi apară răspunsul lui, i-am răspuns la întrebarea lui despre meniul de la cină.

”Am mâncat lapte cu cacao și pâine cu unt și miere”.

Apoi, văzându-i răspunsul, m-am întrebat ce-i aia ISIL. Habar n-aveam. Dau repede pe Google. Islamic State of Iraq and the Levant. Aha…

”O, ești în armată?”

”Da, sunt general în armata americană. Poate nu-ți plac militarii?”

Adevărul e că nu prea-mi plac, dar nu pot să i-o spun așa, în față. Dar totuși… general?!

”Mă cam sperie”, îi răspund.

”Okay, de ce te sperie, draga mea?”

”Nu știu. Eu iubesc pacea”.

”Noi suntem aici ca să facem pace.”

Etichete

Femei de 10 pe Facebook