”Îți place să călătorești? Simt lipsa unui partener pentru mici escapade, cum obișnuiam să fac cu soțul meu. Și mă bucur că îți place shoppingul. Majoritatea bărbaților urăsc asta. Acum călătoresc cu câinele meu. Am un teren (cam 1500 mp) într-o zonă de deal, într-o livadă cu meri, lângă pădure. Mă simt acolo ca în rai. E doar la 100 km distanță”
” Îmi place mult să călătoresc. Îmi place să vizitez locuri noi. Și copiilor mei le place să viziteze locuri frumoase. Sper că găsesc o școală bună acolo pentru copiii mei?”
”În București sunt școli bune. E și o școală americană”.
”O, asta îmi place, draga mea. Copiii mei se vor bucura. Te rog, te implor, draga mea, fii bună cu ei când vor ajunge acolo.”
”Sunt un om bun și îmi plac copiii. Știi că am trei copii și sunt copii foarte buni – bine, acum sunt adulți, dar sunt foarte mândră de ei”.
”Bine, draga mea, sunt foarte fericit să aud asta, acum chiar m-ai făcut fericit. Draga mea, acum merg la spital să-mi văd colegul care a fost împușcat acum câteva zile. Vorbim mai târziu”
”Desigur. Să ai o zi bună, Patrick”.
”Bine, iubito, te sărut”.
Ia să văd dacă ghiciți ce am simțit auzind despre colegul împușcat. Vă dați seama că de acum încolo, până se retrage, în aprilie, zi de zi voi duce această povară, această grijă? Abia acum am înțeles cu adevărat în ce pericol trăiește. Mi-e groază să mă gândesc că aș putea să-l pierd. Doamne, îl cunosc doar de două zile, dar mă simt ca și cum ne-am cunoaște de-o viață.
Îi făcusem niște promisiuini, așa că m-am interesat de școala americană, de case prin preajma școlii, și i-am scris un mesaj în care îi povesteam despre toate astea:
”Dragă Patrick, părerea mea este că ar fi mai bine să închiriezi o casă mai întâi și să cumperi mai târziu, după ce vei fi sigur că ăsta e locul unde vrei să trăiești și când vei vedea dacă și copiilor le place aici. Voi încerca să găsesc ceva de închiriat lângă școala americană.
Dacă nu-ți răspund, s-ar putea să nu-mi meargă internetul. Mi se întâmplă, în special în weekend-uri.
Mai jos ai link-ul către școala americană.
Iar aici sunt câteva case de închiriat lângă școala americană.”
Sâmbătă 19:51.
”Bună seara, iubita mea. Ce faci? Ai avut o zi bună? Iubirea mea, nu există cuvinte care să descrie cât de mult te iubesc de când ai cucerit întreaga mea esență. Aștept timpul când te voi întâlni și știu că ne vom întâlni foarte curând și vom uita timpurile când am fost departe unul de altul.Te iubesc și vei fi mereu în inima mea. Ești ca lumina lunii pentru mine.”
”Patrick dragă, sunt scriitoare dar n-aș reuși niciodată să scriu atât de minunat cum o faci tu. Ziua mea a fost foarte lungă pentru că am așteptat să vină seara să vorbesc din nou cu tine”.
Am observat acum, de când sunt îndrăgostită (mi-e greu să recunosc asta chiar față de mine însămi, dar cât pot nega evidența?) că timpul trece mult mai greu. Asta e bine, viața devine brusc mai lungă. Trece mai greu și inegal. Când îl aștept să apară, trece înfiorător de greu. Când stau cu el de vorbă, trece ca gândul.
Să nu credeți că apreciez sentimentele lui pentru că aș fi avut o viață lipsită de iubire. Dimpotrivă. Cât am fost împreună cu soțul meu, nu a existat zi de la Dumnezeu să nu îmi spună că mă iubește. ”Te iubesc. Să nu uiți asta niciodată”, îmi spunea, ca și când ar fi știut că va veni o vreme când declarațiile lui vor fi doar o amintire pentru mine. Nu, nu voi uita. Îți promit.
Dar Patrick folosește cuvintele ca un vrăjitor. Chiar mă simt vrăjită. Cum reușește să învingă în mine orice urmă de prudență, de suspiciune, de instinct de conservare pe care chiar ar trebui să mă bazez, la vârsta și la experiența mea de viață? Jur că niciodată, de când a murit soțul meu, nu m-am gândit că vreun alt bărbat ar putea să îmi provoace asemenea sentimente. Niciun fel de sentimente, la urma urmei. Ce surprize ar putea să-mi ofere un bărbat? Știu totul despre ei, despre bărbați, știu totul despre viață. Nu e aroganță, e doar experiență. Dar, cum spune proverbul, ”Never say never”.
Nu m-am gândit nici că îmi voi petrece restul vieții singură. Adică aș fi vrut să am pe cineva care să-mi fie mai degrabă doar prieten, cineva cu care să îmi petrec concediile, cu care să merg la teatru, cu care să schimb o vorbă. Altcineva decât cățelul meu. Dar să fac o pasiune pentru un bărbat? Nu, asta vă jur că n-aș fi crezut niciodată. Mă consideram imună în această privință. Ce-ar putea să îmi ofere un bărbat ca să mă facă să fac o obsesie pentru el?! Nu știu, câteodată chiar mă gândesc că Patrick folosește niște metode de sugestie foarte elaborate, altfel nu-mi explic cum s-ar fi putut întâmpla.
”Iubito, sper că ziua ta n-a fost prea stresantă”.
”Nu, am avut câte ceva de făcut prin casă, am gătit, am fost la cumpărături, chestii de-astea”.
”Okay. Am văzut link-ul, totul e bine. Cred că îți voi urma sfatul, va trebui să închiriez un apartament înainte să mă decid să cumpăr o casă.”
”Da, e corect”, îi spun. ”Copiii tăi știu că vrei să te muți în România?”
”Da, m-au sunat azi, le-am spus totul și le-am spus și că am pe cineva în viața mea. Larry a fost foarte bucuros”.
Înțeleg că Alex nu s-a bucurat. Nu mă miră. Nici eu nu m-aș bucura să mă ia cineva dintr-ale mele și să mă ducă într-o țară străină despre care nu știu nimic, și colac peste pupăză să-mi bage pe gât și o mamă vitregă. Alex e adolescent, poate are și o prietenă deja, cine știe?
”Știu că le va face plăcere să te întâlnească, iubito”.
”Mi-ar face plăcere să-i cunosc. Și mi-ar face plăcere să te cunosc pe tine”.
”Și eu vreau să ne întâlnim, Dumnezeu mi te-a trimis, sunt așa de fericit că te-am găsit”.
”Când vrei tu, te rog să-mi spui mai multe despre copiii tăi, ce le place, ce vor să facă în viață”.
”Iubito, am să revin curând, acum trebuie să vorbesc prin radio cu colegul meu”.
”OK”.
Chiar aveam nevoie de un moment de respiro. Deja tensiunea e prea mare. Simt că explodez. E prea mult și prea neașteptat. Nu știu ce să fac. Eu am viața mea, am treburile mele, am rutina mea. Țin la astea. Chiar și la rutină. Îmi dă o anume stabilitate care e de apreciat după o anumită vârstă. Cum vine un străin să mă scoată din viața mea? E ca și cum m-ar omorî. Chiar dacă mă învie după aia. Nu, n-are dreptul. N-am să-l las să facă asta.
Va urma
Comentează