Se spune că întotdeauna într-un cuplu unul iubeşte mai mult şi altul mai puţin. Şi că numai în rarele, profundele poveşti de mare iubire sentimentele se aşază, egale, sub zodia eternităţii.
Mie mi s-a părut mereu că eu sunt aceea care a iubit mai mult. Am fost întotdeauna nemulţumită de cât de puţin mi s-a dat în schimbul nemărginirii de iubire pe care am pus-o în joc. Şi m-am plâns de meschinăria lumii în care trăiesc, pentru că am fost convinsă că eu ofer totul, dar mi se răspunde condiţionat, pe bucăţi, pe apucate.
Abia după ce am văzut că scenariul se repetă şi că eu rumeg, de fiecare dată la capătul iubirii aceleaşi dezamăgiri, mi-am dat seama că lucrurile sunt la fel de simple în iubire ca şi în orice altă felie de viață. Că suntem dotaţi diferit pentru dragoste, aşa cum suntem diferiţi în ceea ce priveşte capacitatea noastră de a cânta, de a dansa, de a picta sau de a face sport. Că, până la urmă, şi puterea de a iubi e tot o aptitudine şi că înzestrările sunt diferite de la om la om. Citește mai mult…
Comentează