Sănătate Vindecăm România!

“ Un stomatolog de 10 este un om care cucereste, chiar dacă în  mâna sa există o freză sau o portseringă” – interviu cu dr. RUXANDRA VOINEA-GEORGESCU

 

    Orice întâlnire cu un medic de excepție nu face decât să ne sporească încrederea în mult hulitul sistem medical românesc. Și chiar dacă , uneori, tagma  medicilor este pe nedrept pusă la zid, noi știm că există , in România, exemple de medici, care pot fi comparați cu orice vârf medical din țările evoluate. Portretele pe care le facem noi, jurnaliștii,  unor astfel de profesioniști,  au datoria să-i inspire pe tinerii care le calcă pe urme, făcându-i pe primii să devină modele pentru cei ce vin din urmă. 

       Astăzi , în cadrul Campaniei “Vindecăm România”, vă vom prezenta un astfel de medic. “Datele de pornire” sunt cele de mai jos : 

Ruxandra Voinea-Georgescu a absolvit Facultatea de Stomatologie, în cadrul Universitatății ”Apollonia” Iași, este doctor în științe medicale, iar actualmente lucrează ca șef de lucrări la Universitatea”‘ Titu Maiorescu”, Facultatea de Medicină Dentară Bucuresti. 

Marina Almășan : – 23 de ani în câmpul muncii , din care 22, la catedră?!? Înseamnă că vocația de dascăl face parte din ADN-ul dvs!..așa este?

Dr. Ruxandra Voinea-Georgescu : – DA ! Este o a doua natura. De fapt…cand mi s-a propus sa fac o alegere ce presupunea renuntarea la cariera universitara, am constientizat ca este unul din lucurile care ma definesc. Răspuns pozitiv … face parte din ADN.

 Marina Almășan : – Motivați-vă atunci alegerea : de ce Medicină, de ce Medicină Dentară?

Dr. Ruxandra Voinea-Georgescu : – Totul a venit intr un firesc. Copil de stomatolog, nu-mi amintesc ca cineva sa ma fi indrumat obsesiv pe drumul acesta, ori au fost suficienti de subtili. Ca sa reluam intrebarea anterioara, cred ca ADN-UL mi-a dirijat alegerea,  fiindca,  sincer,  dupa mai mult de 2 decenii privind retrospectiv,  nu ma vedeam practicand o alta meserie.

Marina Almășan : – Va mai amintiți prima dvs vizită la dentist? Atunci s-a născut, oare, aplecarea către această meserie?😁

Dr. Ruxandra Voinea-Georgescu : – Desi mult timp am preferat sa nu imi amintesc este una din fricile copilariei mele, mai exact singura. 😂Dna. Prof. Zarnea…aveam sa aflu mai tarziu un pedodont de exceptie, cea care incerca sa puna bazele educatiei sanitare, ne încolona pentru controlul de rutina .Sigur ca aveam un tertip pentru a ma sustrage : ,,, de dintii mei se ocupa .tata‘’. 😂Cred ca atunci eram asa inspaimantată,  încât nu priveam perspectiva.

Marina Almășan : – Noi, ăștia, care am îmbrățișat alte profesii, întotdeauna îi priveam cu respect pe colegii care dădeau la Medicina : învățau, nu glumă! Dvs ce vă amintiți din această perioadă? Cum a fost pregătirea? Cum a fost admiterea? Aveați un anume sistem de învățare? 

Dr. Ruxandra Voinea-Georgescu : – Despre perioada preuniversitara pot spune ca a fost una cu sechele. Imi placea fizica, mai putin anatomia si deloc Chimia. 😂Sunt o persoana ce prefera logica, am cochetat mai mult cu matematica si gramatica, nu pot invata nimic,  pana nu am graficul propriu. 😂Delicat cu tocitul, silogismul as spune ca-mi defineste maniera de insusire si aprofundare.

Marina Almășan : – De aici venea  și admirația noastră  ( ca să nu zic invidia! ) pentru colegii care aveau puterea să “dovedească” aceste materii care  ni se păreau “ imposibile”! Să mergem însă mai departe!  Studenția dvs s-a derulat într-unul din cele mai frumoase centre universitare din țară. Puteți să evocați acea perioadă? 

Dr. Ruxandra Voinea-Georgescu : – Adevarat. Studentii din acea perioada nu erau atat de constiinciosi. Nu petreceau atat timp intr-un cabinet,  incercand “sa fure startul”, cum s-ar spune. Am trait o copilarie clasica si o adolescență  de asemenea. Aveam preocupari de studenta ce implicau participarea la cursuri si seminarii,  dar nu lipsea nicicum relax-ul meritat.

Marina Almășan : – Și eu am sentimentul că studenției zilelor noastre i-a cam dispărut savoarea de altădată. Spuneți-mi, care au fost lucrurile esențiale, învățate în facultate? Ce le-a adăugat practica?

Dr. Ruxandra Voinea-Georgescu : – Sincera sa fiu,  a trecut atat timp de atunci, dar incerc sa conturez cateva: diagnosticul corect – cheia tratamentului desavarsit, acuratetea interventiei asteapta un rezultat pe masura. Practica? A implementat teoria si poate ca a modelat rabdarea…sau asta a facut-o varsta.😂

Marina Almășan : – Nu e cazul încă să vorbiți de vârstă! 😉 Ați avut un mentor, între dascălii dvs? 

Dr. Ruxandra Voinea-Georgescu : – De fapt, fara a constientiza, mentorul a fost tata. Profesor in viata si pe bancile scolii, cred ca teama de a nu dezamagi a jucat un rol definitoriu in actiunile mele anterioare. Am avut dascali pe care i-am indragit unul dintre ei mi-a condus studiile doctorale :  o doamnă ce nu suportă descrierea in cuvinte:  Dna Prof. Ursache.

Marina Almășan : – Ce frumos, să evocați chipul dascălului preferat! Ce înseamnă , in opinia dvs, un “ stomatolog de nota 10”? 

Dr. Ruxandra Voinea-Georgescu : – Greu de definit termenul “un stomatolog de nota 10”. In acceptiunea mea , un practician desavarsit ; omul ce reda zambetul mimentic dar si cel interior; omul care cucereste, chiar daca in mana sa exista o freza sau o portseringa.

Marina Almășan : – Ce definiție frumoasă! Nu pot să-mi doresc decât ca, în foecare cabinet atomatologic din țara asta, să ne întâmpine astfel de oameni! Întrebare : Nu e greu să fii și medic practicant și dascăl, în același timp? Ce satisfacții vă oferă fiecare din aceste îndeletniciri? Cum se ajută una pe cealalta? 

Dr. Ruxandra Voinea-Georgescu : – Nimic  din ce faci cu placere nu este greu.. Daca in viata, o mana o spala pe cealata… in suituatia data una o ajuta pe cealalta. ..Practica ma ajuta sa colorez expunerile cu situatii clinice intalnite, iar profesoratul mă obliga la actualizarea permanenta a informatiilor in domeniu. Cu alte cuvinte impletirea perfecta.

Marina Almășan : – Ce fel de dascăl încercați să fiți? Care vă sunt “armele” secrete? Cum îi cuceriți pe studenți? 

Dr. Ruxandra Voinea-Georgescu : – INCERC SA FIU UN DASCAL PRIETEN. Incerc sa le predau nu numai curicula ci si invataminte. Arme? chiuretele….Glumesc!  Studentii cred ca pot defini mai bine ca mine munitia. Ma straduiesc  sa le dau increderea de care toti am avut nevoie la un moment dat, certitudinea ca  vor reusi, ca nimic nu este imposibil, ca nimeni nu este de nedepășit . Totul vine intr-un firesc, atunci cand iti sunt dragi oamenii. Ii adopt si ii consider copiii mei, nu viitori practicieni concurenti. Alin ( dr Alin Udeanu – susținătorul Campaniei “Vindecăm România!” n.r.) este unul dintre cei care am avut o relatie speciala si asa a ramas de la inceput până acum.

Marina Almășan : –  Așa mi-ați și fost recomandată : ca fiind un cadru didactic excepțional! Haideți să privim acum către domeniul pe care-l reprezentați. Care sunt cele mai spectaculoase recente descoperiri, în acest domeniu? ( la care, să zicem, ca studentă, nici nu puteați visa)

Dr. Ruxandra Voinea-Georgescu : – Sunt multe,  in toate specialitatile , dar pentru ca discutam tintit pe latura mea, faptul ca tratamentul inseamna in prezent si implinirea estetica,  mi se pare tinderea catre superlativ a domeniului.

Marina Almășan : – Aveți perfectă dreptate! Când mă gândesc la total inesteticele plombe de odinioară, mă ia cu amețeală! 😁 Cei care vor citi acest interviu, vă pot deveni potențiali pacienți. Oferiți-le câteva sfaturi, pentru a-i feri de “probleme stomatologice”.

Dr. Ruxandra Voinea-Georgescu : – Si cum am invatat la stagii😂. …glumesc…😂doar am impamantenit replica :  20% din tratament il facem noi 80% – pacientul. Igiena  pe care subiectul trebuie sa o realizeze la domiciliu nu poate fi inlocuita de nici un mijloc indiferent cat de inovator s-ar avea. Conchizand, ,,dintii frumosi dinti sanatosi” din copilaria mea se verifica si in prezent…evident sub lupta periodic aplicata a medicului stomatolog. 

Marina Almășan : – Vă mulțumesc frumos! V-am pus întrebarea precedentă, deși în  mintea mea stăruie , de ani buni, o curiozitate : oare medici stomatologi chiar sunt interesați să ne dea nouă cele mai bune sfaturi? Dacă dinții noștri vor deveni sănătoși, nu cumva prin asta respectivii își “subțiază” clientela?!?😁

Dr. Ruxandra Voinea-Georgescu : – Se spune ca este loc sub soare pentru toata lumea. Si pana la urma si din profilaxie se castiga la fel de bine!  Important este deopotriva multumirea sufleteasca alaturi de cea financiara.

Marina Almășan : – M-ați convins! Dar, revin cu o întrebare concretă : Care este cel mai mare pericol pentru dantura noastră? Cum îl combatem? 

Dr. Ruxandra Voinea-Georgescu : – Mi-ati ridicat mingea la fileu cum s-ar spune! Boala Parodontala a ramas cel mai mare dusman al pacientului. Contactul timpuriu cu breasla, constiinciozitatea noastra dar si o a anamneza riguroasa – cred ca sunt suficiente pentru a preîntâmpina regretele ulterioare.

Marina Almășan : – Ce bine că am punctat acest aspect! Și încă o curiozitate : există o modă, mai ales în rândul tinerelor : albirea dinților. Sunteți susținătorul ei? 

Dr. Ruxandra Voinea-Georgescu : – Trebuie sa încerc  sa fiu impartiala . Nu stiu cat îmi va reusi. Privind din perspectiva stomatologului, daca doar disfuncția  estetica este cea care ne da batai de cap, o recomand dar, sub un protocol bine stabilit. Privind din perspectiva femeii, devin mai toleranta privind varsta, cu rezerva ca, de fapt,  astfel începe  un ,,perpetum mobile ‘’..

Marina Almășan : – Va rog să creionați un Top5 al celor mai importante succese din cariera dvs.

Dr. Ruxandra Voinea-Georgescu : – Pe rand absolvirea, incadrarea in sistemul universitar, titlul de doctor, de medic specialist , a doua specialitate si nu in ultimul rand, generatiile de absolvenți  ce au finalizat cu brio. 

Marina Almășan : – Va felicit pentru fiecare în parte și toate laolaltă. Spuneți-mi , vă rog, cine sunteți, cand NU sunteți medic și nici cadru didactic? 

Dr. Ruxandra Voinea-Georgescu : – Cine  sunt? Da chiar … cine sunt? Mama, sotie , prietena , colega . Un cumul.
Timpul liber reduce atat de mult hobby-urile,  incat a merge la sala si a urmări cateva emisiuni tv fac ca ziua sa devina prea scurta . Imi place muzica … live si incerc sa nu ratez momentele terestre. Mi-am descoperit o pasiune recenta : Motociclismul. Viata pe doua roti iti confirma viziunea de relativ .  Ador marea si iubesc concediile pe care mi le iau cat de des am ocazia. Ador sa călătoresc si mi se pare ca viata e dăruită pentru a o specula la maxim. Adolescenții de azi din pacate nu mai  îmbracă tipologia adolescenților de alta data … dar, da, mi-ar placea sa pot petrece mult timp alături de copiii mei.

Marina Almășan : – Să vă trăiască băieții! Ne apropiem , iată , de finalul dialogului nostru. Vin sărbătorile și , în mod natural, se nasc dorințele pentru noul an. Ne puteți dezvalui câteva? ( și dintre cele concrete, nu doar din cele generale!😉)

Dr. Ruxandra Voinea-Georgescu : – Dorinte …m-am considerar  mereu o femeie norocoasa 🙃. Si nu o spun numai eu. Imi doresc lucruri materiale care stiu sigur ca vor sosi😂. Ceva schimbări mobile sunt intotdeauna  bine venite 😂😂😂dar mai presus de toate – desi suna cu siguranta stereotip – imi doresc liniste, si caldură,   si firesc . Si pentru ca nu mai sunt chiar la prima tinerețe :  sanatate😂🤗

Marina Almășan : – Vă mulțumesc pentru interviu si vă doresc să vi se îndeplinească toate dorințele!

Campanie susținută de Clinica DRM România : CLINICA DRM ROMANIA