Desigur că un bărbat mult mai în vârstă poate fi fermecător: știe cum să se poarte cu tine, experiența lui în materie de femei îl ajută să fie romantic, să știe perfect când, cum și ce să spună, când, cum și ce să facă, pentru a te da gata. În plus, îți creează senzația de ocrotire, după care alergăm, de fapt, noi, femeile.
Totuși, gândește-te de două ori, înainte de a spune DA unui bărbat cu mult mai mare decât tine. Și chiar și unuia… cu mult mai mic! Cercetătorii germani au ajuns la concluzia că, într-un astfel de mariaj dezechilibrat, femeile îmbătrânesc înainte de termen. Pe când bărbatul nu este influențat în niciun fel de diferența de vârstă.
Ceea ce este surprinzător, este că fiecare diferență mare de vârstă între soți se reflectă în îmbătrânirea accelerată a femeii: și în cazul în care își alege un soț mult mai în vârstă, dar și dacă optează pentru un tinerel. În primul caz, cercetătorilor nici nu le este greu să găsească o explicație: când soțul este mult mai în vârstă, spune ei, soția se ofilește alături de el și se trece mult mai repede. Este dificil însă de explicat de ce se întâmplă același lucru chiar și dacă diferența mare este în favoarea femeii. Cert este însă că acest fenomen se întâmplă obligatoriu, în ambele cazuri.
De aici, sfatul oamenilor de știință: găsiți-vă parteneri de viață de aceeași vârstă cu dvs… Sau cautați acei bărbați, care nu sunt mai mari/mici decât dvs cu mai mult de 5 ani!
Comentează