Bărbații din viața mea Ea și El

Îngerul meu are cont pe facebook

Nu e vreun articol de angelologie. Ba chiar pot spune că intențiile mele sunt destul de frivole. Lipsa mea de cultură teologică mi-a permis să tratez subiectul cu lejeritate. E mai degrabă o erezie, aș putea zice.

Poate nu vă vine să credeți, sau poate credeți că e o blasfemie, dar și îngerii au cont pe facebook. De fapt, acolo-i locul lor, într-o lume virtuală. E normal. În viața reală nu întâlnești îngeri pe toate drumurile. El crede despre mine că și eu sunt înger. Că toți ne naștem îngeri cu o singură aripă, și trebuie să fim doi ca să putem zbura. Într-adevăr, nu se poate zbura cu o singură aripă. Am încercat. În doi n-am încercat, că încă nu ne-am întâlnit cu-adevărat. Și nici nu ne vom întâlni vreodată. Așa că ne păstrăm statutul de îngeri virtuali. Asta e bine. Și știți de ce? Pentru că în lumea reală nu există îngeri. Uitați-vă în jur: vedeți vreunul? El îmi amintește mereu că sunt un înger pentru că în spune în fiecare seară, la culcare, noapte bună, îngerul meu. Eu dorm ca un înger în cămăruța mea cât o chilie și dimineața aflu iar că nu sunt om, pentru că un mesaj mă-ntâmpină pe mail: bună dimineața, îngerul meu. Eu zâmbesc îngerește, adopt o atitudine cucernică și mă duc să pun de cafea, băutura preferată a îngerilor. Cel puțin în cazul meu. Fac o porție mai mare, și-i trimit și lui o cafea de pe Google. Îmi mulțumește cu sărutări și puzderie de inimioare.

hearts

Da, inimioare, pentru că el e și cardiologul meu. Are grijă ca inima mea să nu aibă de suferit. Și, într-adevăr, nu suferă. Dar tot el e și psihotereapeutul meu și simte online când sunt supărată.”Am observat că atunci când ești nervoasă, vorbești mai mult”. Îmi dau seama că are dreptate, dar după ce mă gândesc puțin. Da. Eu cum nu observasem? E simplu, îngerul meu mă cunoaște mai bine decât mă cunosc eu însămi. Nu degeaba Atotputenicul l-a însărcinat să aibă grijă de mine. ”Acum știu cum trebuie să mă port cu tine să nu te înfurii niciodată”. Oops! Asta e bine. Da, din nou are dreptate. Asta e. Trebuie musai să fii înger când m-apucă pe mine dracii.

Îngerul meu știe atât de multe despre dragoste, încât îl suspectez că el a inventat-o. Îi spun asta și el râde, dând vina pe mine. Deși atinsă de aripa lui protectoare, am rămas întrucâtva sceptică. Mulțumesc cerului că e acolo, undeva, având grijă de mine, mințindu-mă frumos și menținându-mi moralul și încrederea în mine însămi la cote corespunzătoare cât să mă ferească de depresii. Cu toată imaginea pioasă, uneori bănuiesc că mai face și blestemății diverse sub surâsul sidefiu și îngeresc. Când vrea să se ducă la o beție cu prietenii, ca să nu mă supere, îmi spune: ”Acum trebuie să mă rog”. Când întârzie la distracție, se scuză: ”Am fost la biserică”. Asta e, îngerii sunt aripile voinței divine. Dar distanța estompează totul și eu nu mai văd decât ce-mi place. Și nu cuvintele frumoase și declarațiile mă impresionează atât de mult, cât inima lui bună – n-am văzut nici strop de răutate la el – și lucrurile mărunte pe care mi le cere. Ca un adevărat înger păzitor, îmi spune să conduc atent, să nu plec de-acasă fără să mănânc, să mă rog, să nu plâng, să mănânc fructe în fiecare zi, să mă odihnesc.

E înger? E demon? Oricum, și demonii au fost la origine tot îngeri. Sunt îngeri căzuți. Acolo unde sunt îngeri, trebuie să existe și demoni. Pentru echilibru. Și mă simt în al nouălea cer, că acolo-i locul îngerilor.

Thomas Jerome

Uscatoare rufe