Una din cele mai mari tragedii în viață o reprezintă moartea unui om drag. Ceea ce nu știm însă, este cât de complicat devine, pentru medici, momentul în care trebuie să aducă la cunoștința familiei, astfel de vești. Căci ei, medicii, sunt condamnați să asiste primii la tragedia familiilor respective, încercând să-și păstreze însă firea și să continue să fie calmi și profesioniști.
Nu demult, Louis M.Profeta, medic pe ambulanță al spitalului Saint-Vincent din Indiannapolis, le-a împărtășit priteenilor săi virtuali experiența sa emoționantă, legată de felul în care le-a comunicat părinților unei tinere , vestea tragică a morții fiicei lor. În postarea sa, el a explicat și motivul pentru care și-a petrecut un timp, studiind profilul pe Facebook al nefericitei copile. “Este exact ceea ce mă ajută să rămân OM. Căci, fără să vreau, eu schimb vieți! Viețile părinților tăi, a mamei tale și a tatălui tău. Peste cateva clipe, ei vor înceta să mai fie ceea ce au fost și nu vor mai reuși niciodată să fie fericiți. Fix în aceste momente – dacă e să fiu sincer – tu nu ești decât un biet trup fără nume, în care sunt infipte o sumedenie de ace și tuburi, care au încercat, cu disperare, să te salveze. Zaci fără suflare, încremenită pe un pat de spital si nimic din ceea ce ești acum nu lasă să se înteleagă că ai fost cândva un om viu, cu ganduri, cu speranțe, cu planuri de viitor..De aceea mă simt obligat ca, înainte de a mă afla față-n față cu părinții tăi, să aflu câte ceva despre tine. …Iar avum, iți mărturisesc , mi-e ciudă pe tine, ba chiar te urăsc putin pentru că ne-ai făcut una ca asta, pentru ceea ce ți-ai făcut ție, iar apoi celor dragi tie! …
Nu știu nimic despre tine. De dragul mamei tale, mă simt dator să arunc o privire în universul tău, în acea lume vie, în care trăiai cândva…
Poate ceea ce ți s-a întâmplat, a fost pentru că scriai mesaje în timp ce erai la volan. Sau…poate băuseși..nu era, oare, mai simplu să chemi un taxi?..Sau poate tocmai încercaseși, pentru prima oară, să iei droguri.. Sau poate că pedalai, pe o stradă aglomerată, fără cască de protecție si ai ignorat rugămințile părinților, de a încheia relația cu “acel băiat”.. Sau, poate, pur și simplu, ai capitulat…. Poate a venit acel moment. Dar probabil că nu a fost vorba de așa ceva…
De aceea, îți iau, iată, acum, telefonul mobil, intru pe Facebook și-ți caut numele.. Este foarte mare probabilitatea să avem măcar un prieten comun. Cunosc o mulțime de oameni.
….Îți privesc ultima fotografie postată… Constat că porți aceiași cercei și același medalion, care zac acum pe o farfurie învecinată. Observ că porți aceeași șapcă cu cozoroc și aceeași geacă de piele pe care am fost nevoiți să o tăiem cu niște foarfeci speciale, ea fiind plină de sânge… Înțeleg că te grăbeai la un concert al trupei U2. ..Am auzit că a fost fabulos..
Îți văd zâmbetul, cel care ar fi trebuit să fie și astăzi pe chipul tău, îți văd culoarea ochilor, atunci când acestia erau plini de viață, te privesc în fotografiile de pe plajă, apoi văd cum suflai într-un tort cu lumânări, te descopăr de Paști, la bunici.. Te privesc, stând alături de părinții tăi, în fața Colegiului. Acum măcar știu cum arată aceștia, îi voi recunoaște mai ușor, atunci când vor intra în această încăpere…Îmi va fi oleacă mai simplu, măcar am eliminat un semn de întrebare…
Ai noroc că nu trebuie să treci prin asta. Că nu trebuie să vezi cum tatăl tău îți strigă numele, iar și iar, cum mama își smulge părul din cap, cum se prăbușește la pământ, ca și cum ar încerca să se ferească de nevăzute lovituri…
….Îți studiez pagina de Facebook înainte de a le comunica faptul că ai murit, pentru că acest lucru îmi reamintește că vorbesc, de fapt, despre o ființă, despre una pe care ei o iubesc nemăsurat, acest lucru imi acoperă, acea voce lăuntrică, care este tentată să-ți strige : “ Lua-te-ar naiba! Cum ai putut sa le faci una ca asta lor, acestor oameni care te iubesc atât de mult?!?”
sursa: soulpost.ru
Comentează