Un Iisus mai puțin posomorât

Dacă tot e momentul, vă incit să vedeți un film ”altfel”. De la începuturile sale, cinematografia a fost fascinată de figura lui Iisus, așa că s-au făcut nenumărate pelicule legate mai mult sau mai puțin de povestea acestuia. Astăzi m-am gândit la una dintre cele mai interesante dintre ele. La început a fost cuvântul… vorba vine… că imediat a venit și muzica. Tânărul scriitor britanic Tim Rice scrie în 1970 un libret pentru o operă rock, intitulată ”Jesus Christ Superstar”. Alături de el se află compozitorul Andrew Lloyd Webber. Cei doi mai colaboraseră, dar fără mare succes până atunci (ulterior au devenit regii Broadway-ului). Cu toate astea, îl conving pe cel mai bun vocalist al momentului, Ian Gillan, membru al formației ”Deep Purple”, să participe la proiect, pe post de Jesus. A ieșit un dublu L.P. (cine își mai aduce aminte de ”vinilurile” secolului trecut?!), care s-a bucurat de un mare succes de public. Alături de Ian Gillan mai cântau și alte vedete, ca Murray Head și Ivonne Eliman. De aici s-a mers mai departe și opera rock a ajuns pe scenă, unde iarăși a avut succes. De pe Broadway, următorul pas era filmul, care s-a făcut, în 1973, în regia lui Norman Jewison (care, în ciuda numelui, nu este evreu, ci creștin protestant). Jewison era un regizor experimentat, mai făcuse filme de succes (”În arșița nopții”, de exemplu, film recompensat cu 5 Oscar-uri, printre care primul Oscar luat pentru un rol principal de un actor de culoare – Sidney Poitier), dar și musical-ul ”Scripcarul pe acoperiș” (alt film cu mare priză la public și critică). Chiar dacă Ian Gillan era preferatul producătorilor, acesta a refuzat rolul, preferând să-și vadă de cariera lui muzicală alături de Deep Purple (marele lor succes ”Child in Time” tocmai răvășea top-urile). În cele din urmă a fost ales Ted Neeley, cu o figură mai ascetică decât masivul Gillan, iar rolul lui Judas a fost adjudecat de Carl Anderson (actor de culoare și prieten de nedespărțit al lui Neeley). Maria Magdalena a rămas aceeași Yvonne Eliman (care participase și la înregistrările discului, dar și la spectacole). Filmul a fost filmat aproape în întregime în Israel, printre ruinele romane, rămase din timpurile lui Iisus. Povestea începe cu un autobuz încărcat cu actori și tehnicieni care ajunge în deșertul izraelian. Din el coboară viitorii protagoniști, o gașcă de hippie, care se pregătesc să interpreteze în stil rock povestea lui Iisus. Legată de acoperișul autobuzului este crucea, ca un semn rău. Protagonistul, după ce își trage un cămeșoi de pânză albă, se separă de restul grupului, pentru a-și pregăti rolul. Ceea ce este foarte interesant la film (dincolo de muzica genială) este faptul că această ultimă săptămână din viața lui Iisus este văzută cu precădere prin ochii lui Iuda (servit de incredibila voce a lui Murray Head, englez sadea, care reușește să redea inflexiunile unui adevărat cântăreț de blues din Delta Mississippi-ului – actorul Carl Anderson fiind negru). Decorul este doar cel oferit de ruinele antice, iar costumele și recuzita sunt minime și cu accente moderne, în spiritul epocii iconoclaste hippie (pantaloni evazați, cămăși înflorate, legionarii romani poartă căști de oțel și pantaloni de uniformă, în Templu se vând droguri și mitraliere, Irod poartă niște ochelari micuți, albaștri, parcă furați de pe nasul lui Janice Joplin). Iuda îi reproșează multe lui Iisus: relația cu Maria Magdalena (fie vorba între noi, e cam tentantă exotica Yvonne Eliman), faptul că acceptă să fie adulat și masat cu uleiuri scumpe, care au costat mulți bani ce ar fi putut fi dați săracilor, dar și trufia de a se crede fiul lui Dumnezeu. Trădarea lui Iuda pare să izvorască mai degrabă dintr-o dezamăgire, decât din dragoste pentru bani. Secvența sinuciderii, când e fugărit de tancuri și apoi se spânzură de un copac singuratic, e dramatică. La final, după crucificare, Actorul-Jesus dispare, în timp ce echipa strânge recuzita. Putem spune că a dispărut în legendă. Totul e simplu și foarte frumos în acest film, dar mai ales muzica. Ted Neeley și-a continuat cariera de cântăreț și actor, la fel și prietenul său Carl Anderson (a murit în 2004, una dintre ultimele sale apariții fiind în filmul ”Django Unchained” de Tarrantino). În 2014, Ted Neeley a fost invitat în Italia pentru a susține alături de veterana Yvonne Eliman un turneu cu o nouă versiune a spectacolului. În ciuda venerabilei vârste a protagoniștilor, succesul a fost imens, la Verona fiind înregistrați 12.000 de spectatori. Nu știu dacă a fost cel mai bun film despre viața lui Iisus, dar cu siguranță, a fost cel mai popular. Când eram adolescent, am ascultat discul până l-am tocit și învățasem toate versurile, iar când am avut ocazia de a vedea filmul, la maturitate, am fost la fel de încântat. Merită să îl vedeți, așa, ca să mai schimbați atmosfera de la troparele și moliftele ortodoxe.