Best seller Timp liber

Elevul Dima dintr-a șaptea reloaded

Am început o călătorie prin istoria literaturii erotice stârnit de vestea că ”Suge-o Ramona” de Adrian Ciobanu a fost cea mai vândută carte a anului 2015. Ne-am învârtit ce ne-am învârtit în jurul subiectului până am ajuns și la producția domnului Ciobanu. Putem presupune că toți tinerii patriei au cunoscut câte o Ramonă prin adolescență (mai puțin eu, care sunt mai bătrâior, că pe vremea mea erau la modă Cerasela și Petronela), așadar e firesc interesul pentru titlu (căruia i se datorează, cu siguranță, o bună parte din succesul comercial). Domnul Ciobanu este un om foarte tânăr și, din câte am aflat (urmărind și câteva dintre producțiile sale, oferite de acesta gratuit pe internet), mare vedetă de ”Stand By Comedy”. Este un gen apărut relativ recent pe-aici, preluând un trend de peste Ocean (acolo au făcut așa ceva inclusiv actori consacrați, precum Eddy Murphy sau Bill Cosby), bazat pe umor spontan și improvizație. Protagonistului i se dă o temă, iar acesta o dezvoltă cum îi vine la gură, mai cu haz sau fără, în funcție de posibilități. Acum, una-i una și alta-i alta, cum s-ar spune prin bătrâni. Jurnalul tânărului Andrei, zguduit, pe de o parte de dragostea către respectiva Ramonă și pe de alta de impulsuri sexuale nestăpânite, specifice vârstei (pe care le temperează prin masturbare sau partide de sex sălbatice), a stârnit un imens interes tocmai prin faptul că mărturisește dezinvolt și cu voluptate ceea ce majoritatea adolescenților ascund. Americanii au creat o adevărată industrie de filme cu adolescenți în care aceștia ajungeau în situații ridicole și comice, în încercarea lor disperată de a-și pierde virginitatea (scăldate într-un sos vag sexy, pigmentat de câteva tinerele care mai scăpau câte un sân de prin sutien sau prospul de la baie), așa că Andrei Ciobanu a preluat ideea, dar a trecut-o la nivelul hard. Nici un puști nu mărturisește că se masturbează, sau că suferă pentru că iubirea lui secretă îl ignoră, dar moare să se distreze când află că toate astea i se întâmplă altuia. În plus, autorul legitimează limbajul trivial pe care îl folosesc adolescenții zilei de azi, identificându-se cu ei. Asta dă un plus de autenticitate atmosferei. În rest, vorba lui Marin Sorescu, dăm de amatorism masiv și de lipsă de mijloace. Sunt convins că Andrei Ciobanu este un artist de mare succes pe scenele cluburilor, cu numerele sale de Stand Up, dar de acolo și până la roman e cale lungă (chiar dacă lucrarea cu pricina are aproape 500 de pagini!!!). Sunt genuri diferite, cu reguli diferite, iar dacă dânsul crede că a lua un pix (vorba vine, o tastatură) și a turui niște povești mai mult sau mai puțin adevărate, mai mult sau mai puțin scabroase, mai mult sau mai puțin comice, e floare la ureche, se înșeală. I-aș sugera, fără nici un fel de ironie, să-l citească pe Ion Creangă, cu ale lui Amintiri (eventual cu un creion în mână și cu mare atenție), pentru a descoperi ce înseamnă grija pentru detaliu, puterea de sugestie și, mai ales harul. Căci dacă scrii mai multe cărți decât ai citit, riști să-ți pice invenția lui Guttenberg în cap și să faci cucuie.

Poate am fost rău cu un debutant, dar tânărul autor suferă de o auto-suficiență care minează verva autentică și momentele de umor reușite din opul pe care îl semnează. Are condei și dacă ar investi oareșce timp în niște lecturi serioase, plus câteva exerciții de stil, poate avea viitor într-ale scrisului. Dar momentan cred că s-a grăbit publicându-și lucrarea (chiar dacă el susține că a făcut-o la îndemnul frenetic al admirato(arelor)rilor de pe facebook). Închei cu un citat: ”Iar acum, după mulți ani, când am ajuns vedetă și filmez spectacole pentru televiziuni, oamenii plătesc bilet la intrare ca să mă vadă și chestii din astea, cred că este momentul să îi transmit Ramonei că ar fi trebuit să mă fută în seara aia pentru că acum s-ar fi lăudat cu acest lucru.”

 

P.S. Ramona, dragă, din suflet îți spun să nu-ți pară rău că l-ai ratat pe Andrei! Habar n-ai câți băieți buni mai sunt pe planeta asta….

(”Suge-o Ramona” de Andrei Ciobanu, Editura TREI, 2015, ISBN 978-606-719-287-2).

Etichete

Publicitate