Dacă ar fi să ne întoarcem cu doar 100 de ani înapoi în timp, v-ar surprinde să aflați că româncele nu aveau nici drept de vot și nici salarii egale cu bărbații? V-ați întrebat vreodată cine anume a luptat pentru ca drepturile femeilor din România să fie recunoscute și aplicate în condiții de egalitate? Ei bine, cea care ne-a dăruit în urmă cu aproape un secol dreptatea este cea despre care vă povestesc astăzi – Eugenia de Reuss-Ianculescu
Eugenia de Reuss Ianculescu s-a născut pe 11 martie 1866, în Bucovina, avându-i părinți pe Alexandru de Reuss-Mirza şi Mariei Dinotto-Gusti. Stelele i-au surâs Eugeniei din primele clipe de viață fiind un copil așteptat și dorit de a ei familie înstărită. Statutul lor financiar au permis ca Eugenia să urmeze Școala Centrală din Iași dar și să călărorească mult, în Franța și Italia, În aceste două țări latine, Eugenia a citit intens literatura clasică și și-a îmbogățit cultura ceea ce a ajutat-o să devină membră a asociației latine și helene. În acest context s-au născut ideile feministe care aveau să devină pentru Eugenia țelul vieții.
Primele încercări ale Eugeniei de a corecta inegalitatea dintre drepturile femeilor și bărbaților din România nu au fost un succes. Asociația pentru sufragiul femeilor a întâmpinat de la bun început piedici însă Eugenia a perseverat printr-o campanie individuală menită să-i facă pe români să conștientizeze inechitățile civice și politice. De pe scena Ateneului Român, Eugenia a fost o voce care nu a tăcut sub nicio presiune și, poate tocmai de aceea, ideile sale publicate în romanul Voinţă (1903) aveau să fie onorate și nominalizate pentru premiul Academiei Române, La fel și romanele „Spre Dezrobire” (1903), „Pentru o idee” (1904) și „Menirea femeii” (1906).
„Egalitatea socială vine de la sine atunci când femeia româncă, care nu e inferioară celor din alte țâri, se va hotărî să-și arunce orientalismul care i-a ucis nu numai independența voinței, hotărârea energiei, dar și pe cea a judecății”. – spunea adesea Eugenia de Reuss Ianculescu, în fața unor audiențe din ce în ce mai numeroase.
Discursurile ei de pe scena Ateneului Român au scris istorie și au facilitat formarea Societăţii pentru Drepturile Femeilor, fondată de Eugenia de Reuss-Ianculescu în anul 1910. Alături de Eugenia, în fruntea Asociaţiei se mai afla și Nicolae Minovici, fratele notoriului legist Mina Minovici. Împreună, cei doi au reușit să atragă în asociație politicieni influenți cu vederi liberale dar și persoane civile care înțelegeau filosofia drepturilor egale. Următorul pas important a fost inițierea și publicarea unui jurnal lunar al organizaţiei, denumit „Droit des femmes” (Dreptul femeilor)”.
Făcând echipă de lucru cu Maria Gavrilescu cu Elena Meissner şi cu Adela Xenopol, Eugenia Reuss-Ianculescu a inițiat o petiţie pentru ca dreptul la vot al femeilor să fie inclus în constituţia regatului, care era suspusă dezbaterii. A perseverat an de an, prin scrisori trimise Camerei Deputaţilor şi Senatului. Însă lumea bărbaților nu era pregătită atunci pentru schimbare iar Constituţia din 1923 nu oferea femeile mult așteptatul drept de vot.
Eugenia de Reuss Ianculescu și-a văzut visul împlinit abia în 1929 când obținea prima primă victorie: femeile primeau dreptul de a participa la alegerile locale. Această primă victorie avea să mai fie urmată de încă un deceniu de luptă pe care Eugenia de Reuss Ianculescu avea să o câștige deplin chiar în ultimul ei an de viață – Constituţia garanta dreptul femeilor de a vota.
Datorită ei, noi, româncele avem azi dreptul e a vota – un drept atât de greu câștigat și pe care noi, cele de azi nu ar trebui niciodată să-l ignorăm sau să-l irosim. Arhitecții de frumos din trecut ne-au netezit calea pentru ca orice ne-am propune să facem sau să devenim să le putem face în deplină libertare și în firesc respect!
Comentează