Bombănelile Marinei Editoriale

Tristul contur al fidelității

Eram într-un grup de prietene. De fapt, știut fiindu-mi respectul față de noțiunea de “prieten”, voi reformula : eram într-un grup de femei: o prietenă și restul cunoștințe. Nu era chiar o pijama party, dar era pe undeva pe aproape: eram numai noi între noi, era seară și eram înfășurate în treninguri, colanți, tricouri și alte ținute lejere, în care ne simțeam neîncorsetate. Sentimentul se transferase și asupra taclalelor noastre care, în absența prin preajmă a bărbaților, erau și ele libere, relaxate, fară perdea. Majoritatea erau despre Ei. Unele se uitau îngrijorate la ceas, dând SMS-uri grăbite pentru a-și anunța acasă întârzierea. Altele declaraseră sus și tare că “nu stau ele să dea socoteală nimănui”, rememorând situații în care la rându-le fuseseră osândite să-și aștepte soții până după miezul nopții, fără să fie avertizate. Erau și câteva printre noi care nu trebuiam să dăm socoteală nimănui. Așa ni se construiseră nouă viețile. C-o fi bine, c-o fi rău, nu e momentul acum să dezvoltăm acest subiect.
Pălăvrăgeam, așadar, despre câte-n lună și în stele. În jurul unui pahar de Campari orange. De fapt, în jurul a 7 pahare, căci eram fix 7 și, deși toate eram șoferițe, nu am rezistat invitației gazdei de a ne destrăbăla puțin… Subiectele erau cam cele pe care le discută de regulă femeile. Bărbați, copii, regimuri miraculoase pentru slăbit, apoi modă, artă culinară, trendurile la tunsori, excursii în străinătate, apoi din nou copii și bărbați, apoi din nou bărbați. Cineva a deschis subiectul noului guvern, dar toate s-au repezit precum șacalii asupra respectivei. Ce Dumnezeu, doar era o pijama-party, sau, mă rog, ceva de genul ăsta! Nu era loc de lucruri grave!
La un moment dat, una din noi, profesoară de chimie, a declarat sus și tare că nu și-a înșelat soțul niciodată. Nu era ruptă de context, tocmai abordaserăm subiectul fidelității în cuplu, pornind de la divorțul Andreei Marin. Toate am privit-o lung, aparent cu admirație. 28 de ani de căsnicie, un soț model, o viață de familie echilibrată și corectă. Părea mândră de performanța ei; dădea bine, într-o lume măcinată de trădări și infidelități. Din privirile ușor neîncrezătoare ale celorlalte, părea a fi oarecum unică în peisaj. Nu neapărat în peisajul general, ci în al nostru, ăsta, din sufrageria Monicăi…Au început diverse întrebări, iscodeli. Te pui cu un comando de femei necruțătoare? Din dialog a rezultat că doamna profesoară era , până la urmă, nefericita prizonieră a unei vieți terne de familie, din care dragostea își luase demult zborul, lăsând în loc un munte de tabieturi, “așa trebuie”-uri, reguli și planificări obligatoriu de respectat. Și …poate că numai mie mi s-a părut deodată că, dintre noi toate, Ana părea cea mai îmbătrânită, cea mai obosită și cu privirea cea mai tristă… După un slalom energic printre alte subiecte feminine ( inclusiv site-ul ” Femei de 10″) s-a trezit vorbind Mihaela : “Eu l-am înșelat pe Ștefan de vreo două ori…”. Mihaela lucra în publicitate , era o persoană plină de energie, o femeie în pas cu vremurile din toate punctele de vedere : modă, stilul de viață, maniera de a-și crește copiii, concepțiile despre lume și viață și -iată – chiar și problemele fidelității în cuplu. ” -Îl iubesc pe Ștefan, și el pe mine, suntem împreună de 12 ani ( Mihaela era la a doua căsătorie) dar..mărturisesc că nu m-am putut abține să nu profit, în două rânduri, de doi bărbați care se înscriau perfect în matricea idealului meu masculin. Au fost două aventuri scurte, una – de o noapte, după o petrecere corporatistă la o pensiune lângă București, alta – de trei zile, într-o delegație la Paris. Am trăit intens, după care m-am întors în brațele lui Ștefan, mai înțeleaptă, mai echilibrată, mai îndrăgostită ca niciodată..”.
Confesiunea Mihaelei a fost asemenea unei deflagrații într-un bloc de pensionari. Precum uliii am năpădit-o toate, cu diverse curiozități, peste care trona întrebarea-întrebărilor :” -Și…i-ai spus lui Ștefan?”. ” – Da’ ce, eram proastă? A fost ceva pentru sufletul meu, ca să nu-mi pară rău mai târziu! Viața merită trăită, din toate punctele de vedere, iar cel mai greu de dus sunt regretele că nu ai profitat de ocaziile pe care ea ți le oferă” – a venit răspusul Mihaelei.
Deși probabil sunteți curioase să-mi aflați poziția, n-o să mi-o exprim. Voi încheia cu imaginea aceea grăitoare, din sufrageria confortabilă a Monicăi, ilustrând șase perechi de ochi privind-o în tăcere, prelung, pe Mihaela, în timp ce ochii minții fiecăreia dezvoltau, probabil, fanteziile pe care fiecare din noi le-am avut, măcar o dată în viață.
Dintre toți ochii, în cei ai doamnei profesoare de chimie parcă am ghicit și o intenție de lacrimă…

Femei de 10 pe Facebook