Ea și El

Trei greșeli majore ale bărbaților care justifică trădarea femeilor

Ca să-ți transformi femeia iubită într- un dușman înrăit sau într-o nevastă infidelă, nu trebuie decât să ignori trei principii de bază ale psihologiei feminine.

Dacă aceste trei puncte sunt bifate, atunci cu siguranță vom avea de a face cu un bărbat înșelat. Deși acesta , în naivitatea lui, poate sa continuie să se întrebe ani mulți de aici înainte unde a greșit. Și de ce anume a fost părăsit.

Se spune că bărbații nu vor de la noi decât sex.
Nevoile noastre, ale femeilor , sunt însă mult mai diversificate. Noi avem nevoie de la bărbați de o mulțime de lucruri . Însă toate pot fi reduse la trei elemente de bază. Dacă o singură „cărămidă” cade, atunci se surpă întregul edificiu. Iar cele trei lucruri de care vă vorbim sunt extrem de simple. Dragi, bărbați, să le rețineți bine, dacă vreți să nu aveți probleme!

Așadar, femeia are întotdeauna nevoie de:

1. Protecție. Și aici nu ne referim numai la a-l pocni pe derbedeul care se leagă de ea pe stradă. Nu mai suntem în anii ’90, astfel de fapte eroice nu mai sunt necesare. A-ți proteja soția presupune a o feri de lucruri mai puțin grave, dar la fel de supărătoare. In primul rând , să o protejezi de agresiunea mamei tale, asta dacă locuiți cu părinții tăi. img_3603Sau, și mai bine, să o protejezi de umilința de a locui într-o casă străină. Fă un efort și închiriați o locuință! Apoi să fii gata să o protejezi și de șefa ei idioată, căutându-i un alt loc de muncă. Și, ca un caz ideal, să o protejezi de problemele materiale, străduindu-te să câștigi cât mai bine, ca să-i asiguri un trai fericit. Sarcina bărbatului este să-și ferească femeia iubită de tot ceea ce o sperie și cu care nu se poate descurca singură. Să-i asigure liniștea și securitatea vieții. Nu i le poți oferi, nu te plânge că ești înșelat. Ține minte : n-ai fost alături de ea când a avut nevoie de tine – ai făcut un pas spre ruptură!

 

2. Ajutor. Este manifestarea cea mai clară a iubirii. Refuzând să-ți ajuți soția, practic îi spui : eu nu te iubesc. Ce mai vrei atunci să-ți *May 21 - 00:05*ofere în schimb? Ajut-o, chiar dacă activitatea respectivă nu ți se pare masculină. Vezi că nu se descurcă, ajut-o! Ajut-o, când o epuizează copiii. Ajut-o la cumpărături. Ajut-o, când vezi că e coplesită de problemele de la serviciu. Așteapt-o cu mașina la ieșirea de la lucru, pregătește-i o baie cu multă spumă, prepară-i cina. Nu uita nicio clipă : în momentele când se va simți abandonată la greu, în sufletul ei se va naște supărarea și, poate chiar trădarea…Porți întreaga vină!

 

3. Emoții intime. Și noi avem nevoie de apropiere. Dar oleacă altfel decât bărbații. De aici și apar , de regulă, trădările. În așternut, noi avem nevoie de sentimente, nu de demonstrații de forță și rezistență. img_3602Dacă ar fi fost altfel, credeți-ne, ne-am fi descurcat cu vibratoarele! Noi vrem de la voi tandrețe, pasiune, dorință, ceva nou. Cărțile „Cum să-ți satisfai partenerul” nu trebuie citite doar de femei. După 5-7 ani de căsnicie, și bărbații ar trebui să pună mâna pe câte-o cărțulie despre performanțele în așternut, despre satisfacerea noastră. La aceste aspecte trebuie să lucreze amândoi, nu numai noi, femeile. Dacă nu-i oferi soției tale emoții în așternut și stai lângă ea ca o stană de piatră, sforăind copios, să te aștepți că-și va primi emoțiile din partea altcuiva!

 

Sursa: pic-words.ru

Surse foto: seered.ru, ru.publika.md, chuvstvnet.ru,

Publicitate