Acasă la mine

Toner sau cartuș – care este diferența dintre ele

Man puts toner in the printer

 

Tonerul, la fel ca și cartușul, reprezintă rezerva de cerneală pe care o are o imprimantă pentru ca aceasta să imprime. Făcând parte din categoria consumabilelor pe care trebuie să le achiziționezi pentru o imprimantă, atât tonerul, cât și cartușul trebuie schimbate la un moment dat sau rezervele acestora pot fi încărcate. Însă care este diferența dintre toner și cerneală în cazul utilizării unei imprimante și cum poți alege tonerul sau cartușul potrivit pentru imprimanta ta? Iată mai jos câteva dintre răspunsurile utile în acest sens.

Ce este tonerul și ce este cartușul?

În timp ce un cartuș de cerneală este utilizat pentru o imprimantă cu jet de cerneală, un toner este utilizat pentru imprimantele care folosesc tehnologia laser pentru a imprima. Dacă cerneala este una lichidă, în cazul tonerului este vorba despre o pulbere uscată, formată din particule de plastic și rășină.

Funcționarea unui toner este posibilă cu ajutorul unui tambur de imprimare – particulele uscate sunt colectate de cilindru printr-o sarcină electrică, apoi sunt transferate pe hârtie cu ajutorul căldurii de aproximativ 180 de grade, acolo unde se topesc și în acest fel este obținută imprimarea finală.

În cazul unui cartuș cu cerneală, este vorba despre existența unui cap de imprimare care se sprijină pe o tijă de ghidare, iar prin deplasarea capului de imprimare pe această tijă este posibilă reproducerea textului, imaginilor și graficelor de pe un dispozitiv asociat în cazul printării sau de pe o imagine fidelă în cazul scanării. Controlarea duzelor capului de imprimare se realizează electronic, ceea ce înseamnă că picăturile de cerneală sunt aplicate cu o rapiditate crescută.

Cum alegi un toner sau un cartuș pentru imprimanta ta?

Înainte de a alege consumabilele potrivite pentru imprimantă, asigură-te că știi dacă aceasta funcționează cu toner sau cu cartuș de cerneală. Apoi, stabilește dacă preferi să faci o alegere originală sau o alegere compatibilă, în funcție de preferințe personale sau de bugetul de care dispui și orientează-te spre tonerul sau cartușul compatibil cu imprimanta pe care o deții.

În cazul în care deții un model de imprimantă Epson care imprimă cu jet de cerneală, poți alege cartuse imprimanta Epson originale sau compatibile, care te vor ajuta să imprimi, să scanezi sau să copiezi documente și imagini fidele.

Pentru o imprimantă cu laser marca Brother, poți alege un toner Brother TN-2421 de calitate, acesta fiind compatibil cu diverse modele de imprimantă marca Brother din seriile DCP, HL sau MFC.

Sursa de imagine:
Proxima Studio / Shutterstock.com

Publicitate