Peste fix două saptămâni, pe 5 octombrie mai precis ( ați reținut că 5 este cifra mea norocoasă, nu?) românii de 10 vor reîncepe să fie omagiați, la televiziunea publică. Mă bucur foarte mult că emisiunea a fost păstrată în grila TVR. Și nu, nu e o chestiune de orgoliu. Orgoliile mi le-am lăsat la hotarul anilor de demult, înlocuindu-le acum fie cu bucurii, fie cu dezamăgiri. De data asta e vorba de o bucurie sinceră. Acea bucurie pe care ți-o induce normalitatea. Iar aplecarea către BINE este un lucru normal. Oamenii care fac fapte bune merită toată atenția și dragostea noastră, n-avem voie să trecem nepăsători pe lângă ei, oricât de grăbit ne-ar fi drumul, spre propriile interese. Și nu mă refer neapărat la acei oameni speciali, care, prin natura muncii lor, sunt oricum sub lumina reflectoarelor ( vedetele scenei și ale ecranului, chiar și marii sportivi, care ne aduc aurul și argintul Lumii), ci mă refer la acei iluștri anonimi, care în umbra unui nume care nu spune nimic, sau al unei existențe cuminți și lipsită de senzațional, reușesc să facă lucruri uluitoare. Lucruri care mișcă lumea înainte sau prin care își ajută, ba chiar și salvează semenii. Și dacă nu Televiziunea Română, prin misiunea sa nobilă, atunci cine să-i scoată la lumină, cine să-i mângâie pe creștet, cine să-i propună, ca și modele, celor tineri, total debusolați în această lume complicată în care au fost parașutați de berzele mioritice?..
Zilele acestea, împreună cu albinuțele mele (le-am numit aici pe colegele mele de echipă ) am cutreierat internetul, am răscolit presa și am descoperit adevărate diamante, neștiute de nimeni , dar peste care a dat întâmplător câte un jurnalist mai zelos. Am pus cap la cap primele povești, întocmind rețetele primelor ediții. Descoperirea lor, uneori anevoioasă, ne-a adus, de fiecare dată , ca pe un premiu binemeritat, vocea “de la capătul firului”. Majoritatea celor sunați de noi erau luați prin surprindere și total uimiți de atenția pe care, brusc, le-o acordă Televiziunea Română ( unii, mai suspicioși, se apucau să ne descoasă, pentru a se convinge că nu este o farsă, făcută lor de un cunoscut pus pe șotii) . Emoționant a fost faptul că mai toți încercau să ne convingă că, de fapt, nu au făcut nimic deosebit. “- Păi cum, doar ați salvat un om de la moarte!” – auzeam vocea colegelor mele. “-Oricine ar fi făcut același lucru în locul meu, domnișoară!” – venea, invariabil, răspunsul interlocutorilor nevăzuți.
…Mai sunt două săptămâni și emisiunea românilor de 10 va reintra în casele telespectatorilor de 10 ai Televiziunii Române. Nu, nu ne așteptăm la audiențe record și nici la statui ridicate institutiei noastre, pentru demersul său. Ne-am resemnat demult că “Binele” nu vinde, în România de azi. Și că un chirurg care reușește o operație în premieră nu va avea niciodată popularitatea unui criminal, iar despre un elev olimpic nu se va vorbi niciodată mai mult decât despre o nevastă adulteră de fotbalist. Dar este datoria noastră și a Televiziunii publice să le aducem modestul nostru omagiu jurnalistic, românilor de nota 10. Altminteri, ne va fi greu să ne mai uităm…nu, nu la televizor, ci în oglindă!
Rubrică oferită de :
Comentează