Bombănelile Marinei Editoriale

“…Te iubesc, nevastă, ah…ce-mi place să te-nșel!” 

 

Sunt momente când, pur și simplu, nu-i înțeleg pe bărbați. 

De fapt, sunt muuuult mai puține momente când îi înțeleg. Vă invit la un studiu de caz. Cobaiul este un om din preajma mea. Alături de nevasta lui, firește, căci ce farmec are un caz, dacă nu este dublat și de un… necaz?

…Am, așadar,  un coleg… foarte însurat și cu foarte mulți copii ( “La oraș”, tot ce depășește 2, înseamnă “foarte mulți copii”). Si, din câte spune lumea ( și am cam  putut să-mi dau seama și singură de asta) , are o nevastă de toată isprava. De fapt, chiar și el recunoaște acest lucru; bunăoară atunci, când pe pagina sa de socializare, strecoară câte o postare siropoasă, de “ridicare în slăvi”,  cu ocazia zilei nevestei, cu vreo altă ocazie sau…pur și simplu. Când astfel de postări apar “pur și simplu”, colegii concluzionează că nu sunt deloc “pur și simplu”, ci că, de fapt, omul nostru se simte cu musca pe căciulă. La ce se referă  musca? La fidelitate, of course. Sau mai degrabă la INfidelitate. Căci, deși are în spate o facultate grea, la acest capitol – al Fidelității –  eroul nostru este repetent. Numai eu ( care nu sunt deloc o vânătoare de cancan-uri) pot enumera vreo 5 colege cel puțin, cu care știu că Don Juan-ul nostru s-a tăvălit prin așternut. 

De fiecare dată – și nu doar cu prilejul acestui editorial – mă întreb : oare ele, soțiile fidele și devotate, care-și materializează iubirea în plozi, tocănițe și cămăși apretate, oare ele chiar nu simt când jumătățile lor de viață tropăie sprințar prin scenarii de amor paralele? Oare nu există o anume mireasmă a adulterului, care să-i perforeze nările partenerei “legale”, oare nu există niște alte semne, pe care detectorul fin al nevestei să le sesizeze în priviri, mișcări, cuvinte, respirații? Cât de buni actori să fie urmașii lui Adam și cu cât talent să se miste pe scena conjugală,  astfel încât să aburească atât de intens vigilența nativă a nevestelor “cu patalama”? Sau cât de oarbă să le fie acestora din urmă iubirea, astfel încât să le tolereze jumătăților lor asemenea ieșiri din decor și să se hrănească, in consecință, doar cu fericirea că bărbații li “se întorc, în final, tot acasă”?!?

  “Îngerul meu păzitor , iubirea vieții mele, rațiunea mea de a fi și definiția fericirii mele…” – scrie colegul meu, sub o postare onomastică,  în care fotograful i-a adunat pe amândoi, obraz în obraz, ea – cu privirea de femeie veșnic îndrăgostită de “stăpânul” (sufletului) său, el – cu surâsul tâmp al unui actor de mâna a șaptea, căruia, iată,  i-a mai reușit o “aburire”. 

Mi-e greu să-i înțeleg pe bărbați, deși sunt sigură că și ei se cam chinuie să ne descifreze pe noi, în situații poate similare. Și mă declar solidară cu toate gâsculițele devotate până la orbire căminului lor, gândindu-mă însă tot mai serios la înființarea unui ONG care să le tragă periodic de mânecă pe toate cele precum femeia colegului meu, trezindu-le la realitate și asmuțindu-le împotriva statutului lor de fraiere.

 

Rubrică oferită de : FARMACIILE CATENA – XEROLACT

Publicitate