Sănătate

Te doare spatele? Iată ce trebuie să faci, în fiecare zi!

 

Atenție! Uneori, chiar și simplul fapt că te apleci să iei ceva de jos sau că dormi într-o poziție nepotrivită, se poate lăsa cu o durere de spate de toată frumusețea! De multe ori, durerile de spate dispar tot așa cum au apărut : dintr-o dată! Dar există și dureri cronice, care reclamă schimbarea stilului de viață.
Spre exemplu, exercițiile fizice, stretchingul și o bună postură, pot ameliora simptomele și pot preveni apariția unor probleme de sănătate mai serioase.

Așadar, ce-ai de făcut, pentru a scăpa de durerile de spate?

Menține mușchii în formă

Oamenii care nu practică sport în mod regulat , încep brusc să ridice câte-o greutate și se trezesc cu o durere de spate cumplită. Este recomandat să te menții în formă, pentru a preveni apariția durerilor de spate : începe prin exerciții simple, pentru ca apoi să depui, treptat, din ce în ce mai mult efort, atât cât poate să susțină corpul tău. Nu sări peste încălzire înainte de exercițiile fizice!

Corectează-ți mersul!

Mersul pe jos trebuie să devină o formă de exercițiu, mai ales dacă nu poti practica alte exerciții fizice.
Dar atenție! poziția incorectă a piciorului poate influența in mod nefast poziția coloanei vertebrale. Folosește talonete ortopedice! Ele pot fi personalizate.

Verifică-ți mereu postura!

Încearcă să stai în picioare, urechile să fie aliniate cu umerii, umerii aliniați cu șoldurile. Astfel vei reduce durerile de spate. Dacă stai în poziție așezata, ține spatele drept și picioarele îndoite la 90 de grade. Când te apleci să ridici ceva de jos, lasă-te jos ținând spatele drept și îndoind genunchii. De asemenea, nu răsuci corpul atunci când ridici un obiect greu.

Ai grijă de greutate!
Kilogramele în plus pun presiune pe spate și, în consecință, pot cauza apariția durerilor de spate. Mănâncă fructe și legume și consumă cât mai puține produse procesate. Alege alimente bogate în calciu și vitamina D – esențiale pentru sănătatea oaselor și pentru a preveni osteoporoză. Să nu-ți lipsească produsele lactate și legumele verzi ( pentru Calciu) , albusul de ou, ficatul de vită și peștele gras precum somonul, tonul sau macroul ( pentru vitamina D)

Sursa foto: revda-info.ru

Etichete
Uscatoare rufe