Foto : Elena Cristescu
Am fost tentată să-mi intitulez episodul : “Aventurile unor românce, rupte -n – – – “, dar l-aș fi plagiat puțin pe Ion Cristoiu ; mărturisesc că aventurile sale prin lume – el autointitulandu-se “român rupt în c-r”! – m-au fascinat nespus la vremea cand au fost publicate.
Legătura dintre mine și distinsul jurnalist – în materie de “poziția turistului român în lume – se va vedea în cele ce urmează, când vă voi povesti cum am sărbătorit eu și Elena, ziua Sfântului Valentin, la Stockholm .
….Când mi-am pregătit, meticuloasă cum mă știți, călătoria, am ținut morțiș ca jurnalul meu să conțină referiri și la viața culturală a Suediei. Drept urmare, am căutat pe site-urile de evenimente întâmplările culturale care se suprapuneau peste perioada noastră de ședere la Stockholm. Mărturisesc că aș fi dat oricât să văd o piesă de August 
Strindberg jucată în limba maternă a autorului său, la unul din cele 16 teatre de top ale Stockholmului ; pe lângă superbitatea aceea de clădire, poleită cu aur și intitulată “Teatrul Dramatic Regal”, am trecut aproape zilnic, în drumurile noastre. Însă o judecată mai aprofundată m-a făcut să renunț la idee, clasând-o în categoria “nefericite” : cum să stai trei ore și să asiști la o piesă , jucată într-o limbă în care niciun cuvânt nu seamănă cu ceea ce știi, în materie de limbi străine?!? Intențiile mele au virat-o așadar spre limbajul universal al muzicii si uite-așa au apărut în programul nostru concertul “La Valse”, al Filarmonici Regale din Stockholm și, respectiv, seara de Jazz de la Kung Carls Bakficka. Cum am ajuns acolo? Ok, fie, vă spun și asta!
Am intrat pe site-urile respectivelor instituții , am extras de acolo adresa de mail a Relațiilor cu publicul și…m-am pus pe scris. Le-am explicat necunoscuților domni suedezi că suntem două ( amărâte) jurnaliste , avide de cultură și care se documentează pentru o viitoare carte despre Suedia, ne-am autoinvitat într-un fel la cele două acțiuni culturale. Cei cu care am corespondat au fost, probabil, fascinați de tupeul meu (!) și s-au simțit obligați să ne invite la cele doua evenimente.
Iar dacă , cu o seară înainte ascultasem Ravel, la Konserthuset – cea mai mare sală de concerte din Stockholm și în interpretarea Filarmonicii Regale din Stockholm, de Sfântul Valentin aveam să vedem cum se distreaza locuitorii capitalei Suediei în compania jazz-ului. Inutil să vă spun că suedezii sunt niște împătimiți ai muzicii și că toate genurile muzicale se bucură de popularitate în această țară. Prin urmare, și jazz-ul.
…Jazz-ul suedez a făcut ochișori în Suedia anilor 1920, întâmplându-se pe atunci în săli de dans și concerte. În anii ‘30 și ‘40 popularitatea sa a crescut simțitor, la fel ca și vânzările de discuri cu muzică de jazz. Este și perioada în care, în Suedia apar primele cluburi de jazz. Însă anii ‘50 reprezinta adevărata “perioadă de glorie” a jazz-ului suedez, impunând nume precum Arne Domnérus, Lars Gullin, Alice Babs and Monica Zetterlund.
Si pentru că orice gen muzical care se respectă trebuie să aibă festivalul său, anul 1980 marchează prima ediție a Festivalului de Jazz de la Stockholm.
Astăzi suedezii si-au conservat aplecarea către jazz, lucru de care aveam să ne convingem și în calitate de musafiri – cum spuneam, “ autoinvitați” ! – ai Clubului de jazz Innegarden.
….Frumos ambalate și parfumate ( că doar reprezentam imaginea României în lume! ) , am străbătut, impinse de la spate de ceva emoții, cele 11 minute pe care Google Maps-ul din telefon le preconiza până la punctul Terminus. Fixasem cu Tim ( numele cu care am purtat corespondența pe mail) – că ne va rezerva o masă, însă doar o oră – de la 19 la 20 , întrucât a doua zi , dis de dimineață, urma să zburăm spre București. Tim a răsuflat ușurat ( am simtit-o online! 😁), căci îi dădusem astfel posibilitatea să reintroducă masa în circuit, făcand o a doua rezervare, de data asta “pe bani”, după evaporarea noastră!
Așadar, pentru ca punctualitatea populează ADN-ul și al meu, și al Elenei, la ora 18,55 ne făceam selfie-ul de rigoare in fața Hotelului Kung Karls, pe strada Norrlandsgatan, la numărul 28, căutând unghiurile cele mai bune, atât pentru noi, dar mai ales pentru frontispiciul “așezământului cultural” în care urma să ne petrecem seara Sfântului Valentin și documentarea pentru subiectul “Viața culturală a orașului Stockholm”.
… Kungs Karls este un hotel cochet, de patru stele, plasat foarte central, ceea ce face ca și prețurile lui să fie piperate: atât pentru cazare, cat și pentru cele ale gurii. Am intrat hotărâte pe poarta sa , cu acel curaj pe care ți-l dă starea de “n-am ce pierde”, sau “I’m the king of the world!” . Pentru început, neștiind încotro s-o apucăm, ne-am apucat să-i “intervievăm” pe cei ieșiți în calea noastră ( portari, recepționari, ospătari, etc) : “Where is Tim?” – era întrebarea chestionarului ( v-am sous deja că în Suedia toată lumea, de la mic la mare, vorbește perfect engleza!) . “-Sunt doi Tim! Iată-l pe unul din ei! – ne informează o chelneriță drăguță. Arată cu degetul spre bar, dupa care ne aruncă un zambet, concentrată să nu răstoarne pe noi tava cu pahare de șampanie pe care o ține în mână. Conform Legilor lui Murphy, nimerim la “Tim”-ul celălalt : un viking modern, tinerel, uscățiv, chelios, cu ochelari, extrem de amabil dar vădit dezamăgit că nu este el cel căutat : “But remember, I’m the best Tim!” ( “..dar nu uitați, eu sunt de fapt cel mai bun Tim!” – conchide, arătandu-ni-l totuși pe celălalt, tizul său, ocupat cu primirea oaspeților… Ne aflăm așadar într-un cocktail bar. Al hotelului. Este plasat într-o curte interioară acoperită, invăluită de o atmosferă de club de noapte, cu mesele luminate de lumina difuză ce răzbate dinspre bar. Dacă ridicăm privirea în sus, observăm că suntem ca într-o fortareață, înconjurați de pereții hotelului, strapunși de ferestrele luminate ale camerelor de hotel; această combinație dintre “sus” și “jos” îmi pare cât se poate de inedită.
….Tim este fericit să ne vadă, să ne cunoască, să faca legătura între spiritul mailului și cel al autoarei sale. Ca să audă ce-i strig ( gălăgia ambientală este strong!) se frânge de la mijloc, aplecându-se către fața mea. Este o prăjină de om, dar e amabil și surâzator. Îi intindem punga -cadou, în care am strecurat un vin de Cotnari și o cutie de ciocolată cu rom ( v-am spus că ne-am propus sa contribuim serios la imaginea Romaniei în lume!). E tușat de gestul nostru , își bagă nasul în pungă și , văzand sticla, chipul i se luminează. Doar v-am spus că în Suedia alcoolul e la loc de mare cinste! 😁 Ne conduce la o măsuță de două persoane, plasată relativ avantajos în raport cu scena ocupată deocamdată doar de boxe și microfoane. E fericit să-și facă o poză cu noi, așa că…profităm și-l înghesuim intre noi.
Ne abandonăm hainele la cuierul de lângă Recepția hotelului ( totul este open-space) și intre timp Tim ( care probabil nu reușea sa-și revina din încântarea pe care i-a creat-o gestul nostru) vine la noi cu o sticlă de șampanie, din care ne toarnă în paharele de pe masă. Ne întreabă dacă vrem să servim ceva de mâncare, refuzăm politicos ( consultaserăm în prealabil lista de prețuri și am decis să ne abținem de la gesturi sinucigașe!), după care ne lasă un răgaz pentru a ne alege, de pe aceeași listă, o băutură…Începem înfrigurate să parcurgem generosul pomelnic din Meniu.Pentru că tonul articolului trebuie să fie unul pozitiv, nu voi insista nici asupra acestor prețuri….O serie de cocktailuri par însă a ne face cu ochiul. La naiba! E Sfântul Valentin, e ultima noastră seară, trebuie să sărbătorim și noi încheierea cu bine a misiunii! În plus, ce-o să zică Tim despre România, dacă vom sta ca miloagele, în rafinatul local. Indicăm două bauturi, care – ne asigură el – sunt mai “soft” . Una se numește ….vă rog să nu râdeți, “Viol” 😂😂😂 ( nicio legătură cu termenul folosit la români) , a doua – “Grapa”. Elena opteaza pentru prima, eu o aleg pe a doua. Firește că fiecare din noi va gusta din cocktailul celeilalte.
Între timp, mai tragem cu ochiul primprejur : barul e arhiplin, predomină tineretul, spre deosebire de concertul de ieri, comparativ cu spectatorii căruia până și eu m-am simțit… o puștoaică! Dar aici media de vârstă este la jumătate, sunt cupluri din generații diferite dar și grupuri zgomotoase de prieteni ; toți sunt îmbrăcati obișnuit, deloc simandicos. Se mănânca, se bea pe rupte. Tim și o echipă întreagă de ospătari tinerei mișună prin peisajul învăluit într-o lumină difuză, care-și schimbă neincetat culorile…Mai sunt câteva minute și va începe recitalul de jazz. Nu e greu să ne dăm seama, noi, care lucrăm în televiziune : din agitația tehnicienilor de pe scenă, din discretele probe de microfon, din faptul că un mare grup de clienți “fără masă” strâng rândurile în jurul locului în care se va canta.
Profităm de acest timp de manevră , pentru a face cateva fotografii : spațiului, celor din jur și , nu în ultimul rând, nouă. Suntem pentru prima oară într-un club de jazz din Stockholm. Și, cine știe, poate pentru ultima. Așa că facem un “shooting” în toată regula, folosind ca recuzită paharele din dotare.
…Spectacolul începe!
Louise Palmstierna Kvartett este unul din grupurile de jazz cunoscute în lumea iubitorilor genului. E firesc ca noi să nu fi auzit de ei, însă Louise chiar cântă frumos, acompaniată de băieții săi. O zărim cu greu, căci în jurul scenei s-a format un cordon uman consistent. Lumea e încântată, aplaudă frenetic, unii fredonează, alții bat ritmul din picior sau cu degetul în paharele de pe mese. Dăm ture în jurul mulțimii ce înșfoară scena, precum un fular uman. Baletăm pe vârfuri, pentru a-i vedea pe artiști, fără prea mare succes. Însă Elena, care e mai sportivă din fire, se strecoară pâna în față și reușește să execute niște fotografii. “- Sigur nu vreți să comandați ceva de mâncare?” – revine Tim , amabil. NUUU! – sărim ca arse, amintindu-ne că , în meniul frunzărit la venire, în dreptul unei cine era trecută o sumă care se apropia de 600 SEK ( împarțiți la doi, ca să aflați ronii noștri dragi! ). Tim dispare, însă numai după ce îl convingem că suntem amândouă prizonierele unei diete severă și că oricum , în țara noastră se consideră că seara nu e sănătos să mănânci! 😁
…Cu o muzică bună, cu un cocktail exotic, cu o atmosferă caldă, dar mai ales cu sentimentul că am petrecut, la Stockholm, o săptămână eficientă, ora noastră trece precum vântul care a răcorit orașul, în toate aceste zile. Îi mulțumim lui Tim, care se uită la ceas, după care reapare, cu POS-ul. Ne tastează fiecăreia suma de plată : 260 SEK. OMG! deci ne-a pus la plată și șampania din debut, pe care noi, în naivitatea noastră, am crezut-o ca fiind “din partea casei”…😩 “-Rezervarea mesei nu am trecut-o pe nota de plată!” – punctează galant Tim, mândru nevoie mare de generozitatea sa. Îi mulțumim frumos și , la prima rundă de aplauze, ne înfășuram în gecile noastre iubite și ne rostogolim spre hotel, pe străduțele aproape pustii ce se insinuează printre vitrinele încă luminate ale magazinelor. Râdem zgomotos , dar nu pentru că alcoolul și-ar fi făcut simțită prezența, ci facem haz de necaz : cum să ajungem noi să comandăm băutură, într-o țară în care știam foarte bine că alcoolul are prețuri exorbitante?!? …dar, în fine, s-o trecem tot la capitolul “ contribuții la imaginea României în lume”! …Ce-ar fi crezut Tim despre țara noastră, dacă am fi tras, toată seara, de o sticlă de apă minerală? Fără gaz?
Notă : Ca să încheiem episodul intr-o notă optimistă, vă invit s-o ascultați mai jos pe numita Louise Palmstierna. E gratis, vă asigur! 😉
Serial realizat cu sprijinul Ambasadei Regatului Suediei la București
Multumiri pentru sprijin:
Serial realizat cu sprijinul Visit Sweden
Comentează