banner marshal garden
Ea și El

Sticluța cu lașitate

alice nastase

Stiu sa scriu „te iubesc” intr-o mie de feluri. Sunt aprig antrenata sa asez pe hartie vorbe frumoase, care, doar prin maiastra lor impletire in rand, pot sa inalte o poveste de dragoste la stadiul nemuririi. Degraba varsatoare de declaratii nevinovate, am umplut munti de hartie cu povesti, cu vorbe, cu ganduri pe care, insa, nu le-am rostit niciodata. Si poate ca nici nu le-am trait.

Am umblat ieri, descheiata la suflet, pe strazi aurite de soare. Am mers singura prin primavara, ducand cu mine un singur gand: trebuie sa-i spun, sa-l rog sa nu ma paraseasca. Pentru ca stiam ca poate lua inapoi primavara, printr-o simpla ridicare din umeri. Si n-am avut curaj. Am incercat sa spun, dar am inteles ca vocea mea nu stie sa rosteasca cuvinte de dragoste. Glasul meu se joaca cu viata mea si suna prea aspru, prea trist, prea abrupt. Daca as fi putut sa ii scriu, as fi facut-o dintr-un hohot de taste, intr-o clipita, fara sa ma-mpiedic de vreo ezitare. As fi scris si atat.

Pentru ca eu stiu sa scriu lucruri pe care nu le voi putea rosti niciodata. Sunt in stare sa insir pe hartie vorbe de dorinta profunda, scrisori innebunite de patima, povesti cu miez, declaratii cu talc. Citește mai departe…

Femei de 10 pe Facebook