Timp liber

Socializare în viu

Știți că sunt printre acele multe persoane care iubesc facebook-ul și printre puținele care și recunosc. Totuși, sunt perioade când e atâta plictiseală pe facebook de-ți vine, așa… să ieși din casă. Așa mi s-a-ntâmplat de Paște, când, sătulă de-atâtea ouă și de atâtea fie ca-uri (știți voi, fie ca lumina învierii…) am zis să ies puțin din casă. Nici pisici nu prea erau pe facebook. Dar, ce să vezi, erau la mine-n curte. Ia uite, aproape că uitasem că am pisici. Noroc cu Shakira, care îmi amintește că da, am, și că da, le e foame. Eu nu am decât cinci, pe facebook sunt mai multe de shakira 010obicei, dar mă mulțumesc cu astea. Ea e Shakira:

Ieșind din casă, am mai observat ceva interesant: afară era soare! Era soare și pe facebook, pe câmpurile de rapiță înflorită, dar parcă nu chiar așa.

Am mai observat ceva: mi-e foame! Asta mi se trage de la pasca și cozonacii și salatele boeuf pe care le admirasem mai devreme pe  internet. Iau un ou și dau să-l ciocnesc, dar mama îmi amintește că întâi trebuie să împărțim, după aia să mâncăm. Așa e. Share mai întâi. De obicei, cu asta – relațiile cu vecinii, socializarea prin sat – se ocupa soțul meu. El era ambasadorul familiei. Dar de când el nu mai este, cred că trebuie să-mi iau inima-n dinți și să-mi cunosc și eu vecinii. Totuși, stau de cinci ani aici în sat. Pe internet am o grămadă de prieteni, pe unii chiar îi cunosc personal, dar am prieteni și la mii de kilometri depărtare, prin California, prin Illinois, Nigeria, toată armata americană de pe câmpurile de război din Afghanistan, Iraq, Siria, ba chiar și un băiețel din Gambia (asta-i pe undeva prin Africa de vest) care are 18 ani, comunică mai mult prin cifre decât prin vorbe (știți voi, cum scriu și liceenii noștri, 4u, 2u în loc de for you, to you), care-mi zice mamă și care totuși mă cere săptămânal de nevastă după care-și cere scuze. Dar eu nu-mi cunosc vecinii. Așa că mi-am propus să socializez în viu astăzi. Pregătesc bucatele – cozonac, ouă roșii, prăjituri, fructe, lumânări aprinse, ce mai am de împărțit, le tămâiez și plec prin sat. Îl iau pe Moacă, de fapt vine singur că nu plec nicăieri fără el, bat la poarta oamenilor care îmi deschid prietenoși, mă invită înăuntru, stăm de vorbă, toți își amintesc de soțul meu și de cât era de sfătos și prietenos și simt așa o bucurie în suflet. Like! Am aflat că pe preoteasa de lângă mine o cheamă Cristina și că nea Grigore o cam luase pe ulei de dimineață, că băiatul de vizavi e foarte gospodar iar părinții lui vin la sfârșit de săptămână din București să facă un grătar în curte – și alte lucruri pe care le văd cu ochii mei, nu doar din vorbe ca pe facebook. Like. Așa că, după ce mi-am făcut datoria față de cei ce nu mai sunt, sparg și eu un ou și-mi tai o felie de cozonac, le pun pe o tavă și mă duc să le savurez la calculator cu prietenii de pe facebook. Totuși, fie ca… să ieșim mai des din casă. Mai ales că vine vara. Like!