În valiza LAMONZA, în care-mi țin amintirile, printre fotografiile cu locuri se amestecă și fotografii cu oameni. 
Sau cu amintirea unor oameni. Obligatoriu speciali și memorabili.
O strângere de inimă am simțit , nu demult, la Brăila, vizitând 
Muzeul ( de fapt, “Centrul cultural” , ca să respectăm denumirea oficială) Nicăpetre. M-a însoțit faimosul caricaturist brăilean Costel Pătrășcanu, cel care mi-a deschis, de altfel, apetitul pentru Brăila. Dar să revenim : de ce “strângere de inimă”? Pentru că, deși, poate aproape la fel de valoros precum Brâncuși, Bălănică Petrică, artistul care și-a găsit ca nume de scenă pe acela de “Nicăpetre”, le-a rămas românilor cvasinecunoscut. Este și motivul pentru care brăilenii au înființat acest muzeu : să repare această nedreptate. Proiectul de înfiinţare a Centrului Cultural „Nicăpetre” la Brăila, iniţiat în Anul Internaţional Brâncuşi, este, de altfel, primul caz de recuperare pentru patrimoniul cultural naţional a operei unui artist român de talie internaţională, din diaspora.
În anul 1998, o parte din lucrările rămase în ţară au putut fi salvate de sculptor şi expuse în grădina Casei 
Colecţiilor de Artă, sub genericul „Sculpturi recuperate”. Clădirea a devenit ulterior sediul Centrului Cultural „Nicăpetre”.
…Cu mare emoție m-am plimbat printre operele de artă expuse în Muzeu. Nu sunt nicidecum o expertă, însă o minimă cultură generală și o firavă pricepere în a evalua frumosul m-au ajutat să-l așez, după doar câțiva pasi, pe piedestalul valorii pe cel ajuns între timp “praf de stele”. Supărat probabil că există o mare de români care nici nu i-au auzit numele, darămite să-i admire opera…De aceea astăzi îmi voi îngădui să va povestesc câte ceva despre artist.
Nicăpetre s-a născut la Brăiliţa (cartier al municipiului Brăila) în 27 ianuarie 1936 şi a decedat la Toronto, în 21 aprilie 2008). A absolvit Institutul de arte plastice Nicolae Grigorescu și s-a afirmat, încă de la debut, ca desenator şi sculptor original, de mare valoare.
Până în 1980 a trăit şi a creat în România. A publicat desene într-o mulțime de publicații ale vremii, a ilustrat volume de versuri ale unor poeți cunoscuti , au urmat expozițiile – numeroase și foarte bine primite de iubitorii de artă. La Măgura Buzăului, la vestita Tabără de creație, a creat și Nicăpetre, lucrările sale distingându-se și astăzi printre bălăriile ce au pus stăpânire pe acest simbol al Epocii de Aur.
La 15 iulie 1980, Nicăpetre se supără pe România , găsește un prilej (Simpozionul de sculptură în marmură de 
la Skironio ,Grecia) și o părăsește. Motivele sunt, cu siguranță, adânci și dureroase. Nimeni nu pleacă aiurea din țara sa, căutâ du-și norocul și recunoașterea aiurea, prin lume… Creaţia sa de desenator şi de sculptor a rămas în atelierul bucureștean din Bariera Vergului, Intrarea Mieilor nr. 10, atelierul fiindu-i însă devastat după refuzul artistului de a reveni în ţară.. După o scurtă perioadă petrecută în Grecia şi în Italia, Nicăpetre emigrează în Canada, la Toronto. Deşi a fost obligat să lucreze ca dulgher sau vopsitor pentru a supravieţui, în ascuns a continuat să deseneze , să picteze, să scrie şi să cioplească, în parcuri sau în locuri izolate, trunchiuri de copaci răsturnaţi de furtună şi, din ce în ce mai rar, în piatră.Din anul 1982 a reuşit să expună în Toronto, pictură şi sculptură, la Columbus Center, iar în 1985 a deschis expoziţia personală de sculptură la Goethe Institute. Acesta a fost începutul unei intense 
activităţi expoziţionale care îi va aduce recunoaşterea internaţională. Nicăpetre a devenit vestit în întraga lume și, cum se întâmplă deobicei, mult prea puțin ( aproape deloc) în țara sa natală…Au început sa curgă premiile internationale, multe din lucrările sale monumentale fiind instalate în parcuri culturale şi spaţii publice din lume.
Ascunzând în sufletul său tristețea că puțini din conaționalii săi i-au cunoscut opera, Nicăpetre a plecat la cer,
lăsând însă în urma sa destule lucrări încât inimoșii brăileni să le adune într-un Muzeu pe care nu avem voie, pur și simplu NU AVEM VOIE să-l trecem cu vederea…
P.S. Și știți care a fost locul din Muzeu unde am simțit cea mai mare strângere de inimă? Încâperea în care artistul se simțea cel mai bine ( a locuit o vreme în această superbă clădire) și în care a dorit să-i fie păstrată cenușa…
Rubrică oferită de LAMONZA : https://www.lamonza.ro/
Comentează