Pentru barbatul meu pierdut printre vise si drumuri
Dragostea mea, iti scriu cu indarjire, pentru ca nu mai am alte puteri de-a ajunge la tine. Nu am decat cuvintele mele, care obliga noaptea sa nu mai sune a pustiu. Cat iti scriu, esti cu mine. Cat te iubesc, tu traiesti. Si-atunci vorbesc intruna, imi oblig mainile sa nu doarma niciodata, ci sa danseze pe taste ca sa te tina in viata, ca sa te pastreze al meu.
S-a pravalit peste noi o primavara buimaca, si mi-e cumplit de dor de toate visele noastre. Merg pe strazi aurite de soare si mi se face rau de fiorul gandului si al numelui tau. Din ramuri, si din ierburi, si din radacini imbibate de freamat tasneste parfumul tau amar si tandru, pe care l-am visat noapte de noapte. Iar sufletul meu, indaratnic, ma obliga sa raman pe loc. Sa respir. Si sa-mi aduc aminte.
Te porti ca si cum m-ai fi uitat. Ai vrea sa ma port ca si cum ai fi murit. Dar eu te simt viu, alerg o data cu tine prin parc si deschid, cu mainile tale, fereastra. Si stiu ca si tie ti-e dor. Nu cred ca m-ai putut uita, cand abia s-au rasturnat cifrele anului, si noi am trecut de mana, iubindu-ne, catre viata promisa, dorita. Nu cred ca ma vei putea uita, iubitul meu. Nu cred.
Eu nici nu incerc. Semnez si-acum, pe hartii pe care fac insemnari pentru cartile mele, cu numele tau. Asa cum mi l-ai rostit tu mai intai, si-ai asteptat, cu respiratia taiata, raspunsul meu, cuvantul care m-a dat tie, pentru totdeauna. Port secunda aceea cu mine mereu, o port in gand, cu demnitatea uimita cu care m-am bucurat de minunea intalnirii noastre, si a numelor noastre. Si-n fiecare dimineata ma privesc in oglinda cu ochii tai, care ma vad frumoasa, care ma fac sa fiu iubita de tine, iubinda de tine.
Dragul meu, ii rog pe oamenii din jur sa te caute. Nu stiu sa le spun unde esti, cine esti. Citește mai departe…
Comentează