Ca să intri în Castelul Bran trebuie să treci printr-un bazar. Anormal și ridicol că este așa, dar asta e, la noi drumul către aristocrație, către fin și detaliu, trece printre mingi, pături, păianjeni de plastic, porumb fiert și păsărele din lut vopsit pe care le umpli cu apă și le sufli-n coadă.
Dau 70 de lei, cumpăr biletele și intru. Lume puhoi, foarte mulți bulgari, poate pentru că Bran este înfrățită cu Balcic, ceva japonezi, un italian bătrân cu o româncă tânără cu un maiou cu imprimeu. Urc pe trepte înguste către camerele scunde, cu pereți albi, în care e mobilier din lemn sculptat cu grijă și suflet. Dormitorul Regelui Ferdinand: un pat, o sobă, o măsuță, într-o cameră mai degrabă mică. Totul cu gust, nimic ostentativ, nimic în plus (nu pot evita comparația cu dormitorul-navă al unui parlamentar bicisnic care vorbea cu mândrie de cei 1000 (o mie!) de metri pătrați utili ai casei în care locuia. Hai sictir!) Totul aici e despre familia regală, regi și regine, puțin spre nimic despre Dracula. Sentimental judecând, e mai bine; din punct de vedere marketing, cred că e mai rău.
Turul Castelului se încheie în minute, ies pe unde am intrat, învăluit în aburul de porumb fiert ca-ntr-o ceață din care apar vampiri cu dinți de lapte. Citește mai departe…
Comentează