Foto : ELENA CRISTESCU
De vrei să vezi, într-o viteză mai mare decât “la pas”, frumusețile orașului, n-ai decât să “încaleci”…nuuu! nu unul din armăsarii Reginei, ci unul din mijloacele de “transport turistic”, oferit de edilii Orașului : fie tradiționalele “Hop on, Hop off”, care spintecă urbea-n lung și-n lat , înviorând cu purpuriul lor clădirile, în marea lor majoritate închise la culoare, fie te întorci în copilărie, suindu-te în trenulețul turistic, care te preia din fața monumentalei primării daneze și te amețește pe străduțele limitrofe -majoritatea pietonale – din centrul vechi al orașului, fie, dacă nu ți-e frică de apă, alegi varianta… cea mai “Danish” : o plimbare cu barca, pe canalele Copenhagăi.
Așa cum acele “bateau mouche” ale parizienilor îi leagănă pe turiști pe valurile Senei, tot așa vaporașele turistice ale Capitalei daneze te preiau din coloratul port Nihavn – celebritatea turistică nr.1 a Copenhagăi – și te mișcă prin labirintul acvatic al orașului, oferindu-ti șansa de a-l privi pe acesta din urmă dinspre mare, spre uscat. Nu am ratat-o nici noi ( vă voi vorbi pe îndelete despre această experiență într-un episod următor), dar am făcut toată această introducere, pentru că vreau să mă opresc asupra unui anume moment al croazierei noastre.
Singurul , de altfel, în care căpitanul vasului și secundul său ( vikingii aceștia frumoși, alături de care nu am rezistat să nu ne facem o fotografie!😜 ) au oprit motoarele vaporașului în plină viteză, ghidul avertizându-ne de la microfonul său că este punctul de unde se poate fotografia cel mai bine celebrul turn al Bisericii Mântuitorului. Îi remarcasem și eu, cu o zi înainte, răsucita avântare spre cer și chiar mă întrebam care o fi clădirea sfarșită într-un asemenea turn superb… Trebuie să înghesui într-o paranteză faptul că văzduhul Copenhagăi este desenat cu o mulțime de turnuri oacheșe, provenind de la clădirile sale istorice și, în orice secundă ai privi în zare, e musai să se profileze pe felia de albastru din fața ta cel puțin un astfel de turn.
…Mânați de “ghidul nostru,stăpanul nostru”, pasagerii vaporașului s-au desprins de pe scaune și…firește, a urmat acea sesiune foto, în care marea de “click”-uri ale smartphone-urilor și aparatelor de fotografiat au marcat, ascultătoare, indicația primită de la cunoscători! Nici nu bănuiam – în timp ce fotografiam amândouă, de zor, împletirea dibace a turnului cu pricina – că, peste doar doua zile, însoțite de baritonul Vlad Alexandru Robu, aveam să ne abatem din drumul nostru spre Christiania, pentru a intra în Vor Frelsers Kirke – alias Biserica Mantuitorului. Ca o paranteză personală , deși în destule situații, în copilărie, bunica mea din Ardeal obișnuia să-mi spună că “nu prea sunt dusă la biserică”🤨, cred că în ultimii ani, proiectele mele turistice au răzbunat-o pe Buni : am intrat în atâtea biserici, câte nu cred că adună “activitatea religioasă” a oricărui om de bună credință! 😇
Danezii sunt , în marea lor majoritate, creștini. Religia lor predominantǎ este creștinismul protestant sub forma lutheranismului evanghelic. Constituția 1849 a națiunii garantează cetățenilor săi libertatea religioasă și dreptul de a crede (sau de a nu crede), în funcție de alegerea lor. Un sondaj de opinie realizat, în 2012, de către un cotidian central a relevat faptul că majoritatea danezilor nu cred că religia joacă un rol important în viața lor, ci consideră că ea are în mare parte o funcție ceremonială. Cei care vin regulat la biserică nu-s mulți și, așa cum e de așteptat, fac parte din generația bunicilor. Pe danezi îi mână spre lăcașul Domnului mai mult evenimentele speciale din viața lor : nunți, botezuri, înmormântări. De menționat că, în baza unei taxe anuale pe care o plătesc credincioșii către biserică, toate aceste evenimente religioase personale le sunt oferite ulterior în mod gratuit. Dar să revenim la oile noastre, chiar dacă ele behăie… în daneză! 😁 După cum vă spuneam, una dintre cele mai strălucite atracții din capitala Danemarcei este această Biserica a lui Hristos Mântuitorul. Arhitectura sa unică, precum și felul în care arată “pe dinăuntru” le oferă iubitorilor de frumos o nesfârșită bucurie, spre marea satisfacție a copenhaghezilor, taaaare mândri de orașul lor.
Acest templu al protestantismului a fost construit în stil baroc și își are certificatul de naștere în secolul al XVII-lea. 14 ani au trudit meșterii danezi la înălțarea sa, respectând întocmai schițele lui Lambert von Haven și încercând să-l impresioneze pe monarhul de atunci al Danemarcei, regele Christian V (“patronul” Bisericii luterane daneze).
Ceea ce face atât de specială clădirea, este această scară neobișnuită de spirală exterioară – am măsurat 400 de pași până la moțul ei – și cupola aurită, care reflectă strălucitor atât de zgârcitul soare danez. De la înăltime, figura lui Isus privește spre credincioși, chipul său fiind pictat abia în 1750, la îndemnul noului rege al Danemarcei, Frederick V. Lui i se datorează și scara spiralată, simbolizând, în gândirea autorilor, supunerea omului față de voința lui Dumnezeu. Spirala pare să fie întreruptă, fără a ajunge, astfel, la cer…Ceea ce o mai face specială, este faptul că , iată, contrar așteptărilor, ea nu urmează mersul acelor de ceasornic, răsucirea sa mergând împotriva lor. Una din legendele urbane daneze, legate de acest loc, spune că arhitectul bisericii s-ar fi sinucis, sărind din vârful turlei în momentul în care și-ar fi dat seama că spirala se întoarce în sens greșit , invers adică acelor de ceasornic. În realitate însă, el se pare că a murit “de moarte bună” în 1757, după inaugurarea Bisericii Mântuitorului. Fiecare va crede, așadar, după cum îi este pofta. Cu mintea mea viciată de vremuri și profesie, eu una am preferat varianta mai “tabloidă”! 😁
Pătrundem , împreună cu Elena și Vlad, în interiorul bisericii. Este, într-adevăr, duminică și biserica este plină. Dar nu pentru că danezii au venit să se roage : tocmai se desfășoară un concert al unei clase de școlari de la un liceu de muzică, iar părinții, cărora li se adaugă vizitatorii ocazionali asemeni nouă, au făcut roată în jurul pianului. La acesta, beneficiind de o acustică perfectă, se perindă copii talentați, cu chipuri de vikingi sau cu fizionomii asiatice, africane, etc. Vlad – care obișnuiește să cânte deseori in bisericile daneze, ne vorbește despre lăudabila calitate a acestora : bisericile, în Danemarca, au obiceiul sa găzduiască diferite evenimente muzicale, fapt lăudabil ce apropie și mai mult omul de rând, de lăcașurile Domnului. Poate că ermetica biserică de pe la noi ar avea de învățat de la cea daneză…
Interiorul Bisericii – ca să nu uităm de unde am plecat! – este și el deosebit. Marmura albă, ornamentele speciale, tavanul înalt, îi conferă solemnitate și grandoare. Aparatul de fotografiat al Elenei intră în actiune. Iar eu…îmi splitez privirea : cu un ochi trag spre drăgălașii artiști, care mângâie cu atâta talent clapele pianului, cu altul cutreier împrejurul . Ce altar superb, îmbrăcat în aur și ce coloane impunătoare, ce-și plimbă sculpturile spre frumoase bolte arcuite! Orga este și ea impresionantă și pare a se sprijini pe doi elefanți uriași : datează din secolul al XVII-lea și numără nu mai puțin de 4000 de tuburi. Orga are meritul de a produce sunetul care se auzea în biserică în urmă cu peste 300 de ani. Pe fațada orgii , recunosc printre sculpturile complicate, bustul central al lui Christian V .
Peste 20 de mari concerte anuale se organizează în biserică, lor adăugându-li-se tradiționalele slujbe de duminică. Dar nu acestea, și nici măcar arhitectura interioara a bisericii au făcut-o atât de celebră. Ci faimosul său turn.
El atinge o înălțime de 90 de metri , scara interioară răsucindu-se de patru ori și , așa cum v-am spus, invers acelor de ceasornic. Se pare că ideea a fost oarecum “furată” de la felinarul spiralat al Sant”Ivo alla Sapienza – celebra biserică romano-catolică din Roma, care se întoarce și el fix la fel.
În jurul bazei octogonale a turnului, pe cele patru colțuri ale bazei sale pătrate, stau patru statui ale celor patru evangheliști. Structura octogonală este acoperită de o mică platformă cu o balustradă aurită. Din acest punct, scara devine exterioară, iar dacă vrei să ajungi la vârful turlei, nu ai de parcurs decât…400 de trepte! Ultimele 150 sunt afară și… să te ferească sfinții de vreme rea!
Întregul turn este acoperit de o structură asemănătoare unei vaze, din al cârei vârf strălucește un glob aurit, purtand silueta de 4 metri a lui Hristos, purtand triumfător un steag. Mulți îl consideră a fi cea mai urâtă sculptură din Copenhaga. Cert este că a fost realizată intenționat în aceste proporții exagerate, pentru a fi văzută de la distanțe mari. Ceea ce se și întâmplă!
…Însoțitorul nostru – expert în ale muzicii – ne-a povestit că , în fiecare dimineață la ora 8, dinspre turn pornește spre întregul cartier o superba muzică religioasă. Și că zona este recunoscută printr-o abundență de restaurante și terase. Și cum, la momentul prezenței noastre acolo, ora 8 trecuse de mult, am ales să verificăm a doua informație. Mai ales că era deja ora prânzului și ni se făcuse poftă de ceva tradițional danez. Nu neapărat de o bere! 😉
Comentează