Se pare că vă plac poveștile ancorate în realitate . Ei bine , vă voi spune povestea primei mele ieșiri din țară în perioada comunistă . Fiind directorul unui club pentru tineret , mi s-a oferit posibilitatea de a însoți echipa Steaua la finala Cupei Cupelor , unde urma să aibă ca adversar echipa sovietică Dinamo Kiev . Dăduse norocul peste mine , nu pentru că aș fi un mare pasionat de fotbal , dar unde credeți că se desfășura meciul ? La Monte Carlo , imaginați-vă ! Cum să ratez o asemenea ocazie ? Nu fusese neam de neamul meu pe acolo . Zis si facut ! Am zburat frumos cu avionul (pentru prima oară în viața mea) până la Nisa , în Franța , și de acolo cu autocarul pe Coasta de Azur până la Monte Carlo , în principatul Monaco . Când am plecat din București , viscolea și era un frig , de să nu dai un câine afară , așa că eram îmbrăcat gros cu pulover , palton , bocanci , mă rog , ca pentru iernile din Romania . Cui dracu’ să-i dea prin cap , că acolo era cald și lumea era la plajă , așa că cei câțiva trecători se uitau la noi ca la a opta minune a lumii . Am lăsat în autocar ce am putut din haine și am început să privim în jur . Eram opriți lângă o clădire mare , numai beton și sticlă , despre care mi-am imaginat că e vreun minister ceva și mai avem niște formalități de îndeplinit . M-am înșelat . Era stadionul . Cine a mai văzut așa ceva ? Înăuntru , pavaj de gresie ca la casele mari , plante exotice , lux , ce mai !?! Ne uitam ca greierele la bec . Surpriza a fost și mai mare , când am urcat câteva trepte si am ieșit în tribune . Nici urmă de banchetele de lemn cu care eram obișnuiți . În locul lor erau fotolii capitonate ca la Teatrul National , iar pe jos era o mochetă verde pe toată întinderea tribunelor . Încercați să vă imaginați chestia asta pe stadioanele din România . Am fost curios să văd cum arată wc-urile pe un altfel de stadion . Mai bine nu eram , pentru că după ce le-am văzut , mi s-a făcut milă de mine . Toți pereții îmbrăcați în faianță cu peisaje marine , totul strălucind de curățenie , iar în aer plutea un miros de parfumuri fine franțuzești , pentru că pe comptuarele de sub oglinzi erau etalate eșantioane de parfumuri reprezentând cam toate casele modă cunoscute . Ceva tot le lipsea . Nu aveau robinetele . Am înteles de ce , doar când m-am apropiat și apa a început să curgă singură . Cred că nu e cazul să vă spun că după ce a trecut grupul nostru pe acolo , n-a mai rămas niciun parfum . Și hârtia igienică au luat-o . Semn de civilizație , nu glumă ! Nu vreau să insist .
Am ieșit fixând să ne întâlnim cu o jumătate de oră înainte de meci și considerând că am văzut destul despre comportamentul compatrioților mei , am pornit-o de unul singur , pentru a a mai vedea și altceva și vă rog să mă credeți că erau multe de văzut . Orașul în sine este construit pe coasta unui munte și străzile principale , sunt practic serpentina care urca de la Mediterana , pâna sus pe vârf . Totul era de o curățenie ireală . Am sters cu mâna asfaltul și palma mi-a rămas curată . Gazonul tuns perfect , câțiva mandarini cu fructe pe ei , dovada că tovarășii mei de drum , nu trecuseră pe acolo , restaurante micuțe cu patru , cinci mese , dar cu o ambianță extraordinară și o pace generală ce te înconjura din toate părțile . Când am ajuns pe plajă , am înteles de ce se numea Coasta de Azur . Apa era efectiv albastră , datorită unei specii de plancton , și foarte limpede . Pe plajă erau doar câteva persoane , pentru că Monte Carlo se trezește la viață , doar după ce se lasă seara . Am descoperit că nu este necesar să faci tot drumul pe care îl făcusem eu pentru a ajunge la mare . Aveau lift care urca de la plajă și se oprea în dreptul fiecărei străzi , așa că l-am luat și m-am oprit aproape de celebrul Casino . Să te găsești într-un astfel de loc fără bani în buzunar este o adevărată pedeapsă și totuși nu puteam să nu văd un edificiu atât de celebru . Mai bine nu intram . Coloane de marmură de Carrara , doamne în toalete de seară , domni cu papion și tuxedo , mare lux , ce mai , ca-n filme . Ce dracu’ căutam eu acolo ? Mă simțeam ca un cerșetor . Un fel de Cenușăreasa de celălalt sex , dar fără contribuția Zânei . O lume din care nu făceam parte . Dacă cumva îmi trecuse prin cap să rămân acolo , acesta vizită m-a lecuit . M-am îndreptat spre stadion , am văzut meciul , l-am văzut pe Pițurcă scuipându-și adversarul drept între ochii , pentru a putea să-l dribleze , am cântat împreună cu ceilalți „Noi suntem romani” și am plecat acasă , în România . In avion activistii UTC își arătau cartoanele de tigari furate din magazinul de la aeroport . Da știu ! Steaua a câștigat , dar noi românii……
Dan V. Dumitriu, Laval, Canada, octombrie 2020
Comentează