Poate vi pare curios, dar editorialul meu de astăzi are ca poză de profil fotografia unei bune prietene. Ceea ce este o premieră. Poate e și o mică strategie de a atrage atenția asupra unui om extraordinar, despre care nu am îndrăznit niciodată să scriu. Poate pentru că m-am regăsit și eu , într-un fel, între cei despre care Dana vorbește în rândurile de mai jos.
Am cunoscut-o pe Dana Deac în primii ani ai debutului meu, la TVR. Eram amândouă parte a “Fabricii de făcut oameni de televiziune”, administrată cu mână de fier de Mihai Tatulici. Eram amandouă îndrăgostite de această meserie, puse amandoua pe fapte mari. Nu știu ce anume ne-a legat atât de tare : poate că aveam anii nașterii apropiati, poate faptul că amândouă creșteam copii cam de aceeași vârstă, sau pur și simplu, faptul că ne doream și una și alta să facem televiziune adevărată. Dupa ceva ani, Dana a plecat, eu am rămas. Am descoperit-o la Antena 1, făcând excelente reportaje pentru care am admirat-o cu sinceritate, niciodată cu pizmă : ne apropiase prea mult statul în tranșeele lui Tatulici. Căci nu era deloc usoară conviețuirea cu complicatul nostru mentor. Apoi – surpriză! – după mai mulți ani, Dana a venit director la TVR1, numită de Tudor Giurgiu, președintele de atunci al TVR. Mulți au strâmbat din nas ( venirea șefilor “din afară” a însemnat mai întotdeauna încă un cui batut în coșciugul Televiziunii Române) ; eu însă m-am bucurat. Știam ca Dana e un excelent profesionist – mă rog, asta putea vedea oricine – dar o cunoșteam bine și ca om. Admirabil om. Dintr-o bucată.
Lucrurile au început să mearga bine la TVR. Însă nu-mi iese din minte o anume convorbire telefonică, oarecum personală, dar pe linie de serviciu, pe care am avut-o cu Dana Deac. Profitând puțin de prietenia noastră, am vrut să-i propun un proiect inedit, “fentând” cumva birocrația hârtiilor care îmbatrânesc, așteptând să le citească superiorii. Am sunat-o, i-am povestit ce și cum și, după ce m-a ascultat cu atenție, Dana mi-a spus, abrupt : “Nu te supăra, nu pot să mă ocup acum. Tocmai am fost diagnosticată cu cancer la sân în fază avansată..”. Nu mai țin minte ce mi s-a muiat atunci : receptorul în mână, picioarele, sufletul sau cerul coborât pe umerii mei. Bref. În viața Danei a început o lupta crâncenă pentru supraviețuire. Una, cum numai în filmele unor regizori sclipitori poti vedea. Nu foarte desele noastre intersectări telefonice sau pe holurile TVR, când mai apuca să mai vină pe la serviciu, m-au ținut oarecum la curent cu traseul anevoios al Danei spre însănătoșire, petrecut când în țară, când pe-afară, unde a ajutat-o să ajungă empatia unor oameni extraordinari.
Dana este acum un om sănătos și-mi doresc enorm să ramână așa. S-a reîntors la proiectele sale frumoase de la TVR, semnează emisiuni “premium”, cu o discreție cu care bănuiesc că “oboseala” ultimilor ani i-a amprentat orice acțiune prezentă. Dana arată bine, e o femeie cochetă, caldă, prietenoasă și dedicată profesiei. In plus, este o mamă fericită să-și vadă fiul realizat.
Zilele trecute am dat peste un discurs pe care prietena mea l-a rostit recent, înțeleg la o Conferință de presă dedicată evenimentului Race For the Cure, pe care Fundația Renașterea îl organizează duminică.
M-a emoționat, pentru că mi-a trimis gandul către toate amintirile de mai sus. Și, înțelegând deschiderea cu care Dana vorbește astăzi despre trista aventură a vieții sale, îmi permit și eu să-l transcriu, mai jos, dorindu-l o gură de oxigen pentru toate femeile care au primit, la rându-le, într-un anumit moment al vieții, acest diagnostic înfricosător. Iată așadar gândurile rostite ale prietenei mele, Dana Deac :
“ Mă aflu în fața dv pentru a vă vorbi despre viața cu cancer și viața fără cancer și sunt un martor credibil pentru că le-am trait pe amândouă.
Viața cu cancer aduce schimbări dramatice nu atât pe câmpul de luptă cu boala, cât în microclimatul personal. Prieteni te părăsesc, colegi de serviciu te stigmatizează, tu te izolezi pentru că ceilalți te izolează. Din nou sunt un martor credibil pentru că mi s-a întâmplat să văd, cum oameni pe care ii prețuiam, nu răspundeau nici măcar la telefon. Nu am judecat pe nimeni pentru că știu cât de dificil e să comunici cu un bolnav de cancer.
Dar, așa cum e în viață, ești și nu ești singur în suferință. În viața mea au apărut oameni noi, pe care nu-i cunoșteam și care mi-au întins o mână pentru a mă ridica. Mihaela Geoană, Fundația Renașterea mi-au fost și îmi sunt sprijin, mi-au arătat că există și o altă perspectivă asupra bolii. Ajutorul sosit la vreme este mai important decât orice tratament.
Din experiența cu cancerul am învățat empatia, curajul, am înțeles de unde vine forța de a trăi frumos și dorința de a fi prezent atunci când celalalt are nevoie să-i fii alături.
Unii ar spune că e paradoxal să suțin că boala e resursa Binelui. Din nou, sunt un martor credibil. Am trăit cu totul altfel propria-mi viață. Un simplu exemplu, după operație, chimioterapie și iradieri am participat la Maratonul București în 2009. M-am înscris la semi-maraton și pot spune cu mândrie că l-am încheiat, chiar dacă doar pe locul al șaptelea la categoria mea de vârstă. La finish mă așteptau noii mei prieteni care abia intraseră în viața mea, cu o cupă pe care scria : Tu ești campioana noastră.
Experiența cu cancerul te face mai empatic, mai curajos, mai înțelept, mai iubitor de oameni pentru că cei care îți sunt alături atunci când ai nevoie de ajutor sunt ei înșiși empatici, curajoși, înțelepți și iubitori de oameni.
Am primit cu bucurie propunerea de a reprezenta Asociația de Sprijin a Pacientului Oncologic, eu însămi fiind o învingătoare, așa cum sunt și cele câteva sute de membre ale organizației, pe care le reprezint astăzi. Organizațiile de pacienți sunt un bun colaborator pentru decidenții politici. Noi știm cum, ce și unde doare cel mai tare. Propria noastră dramă poate fi pusă în slujba binelui public. Acesta este sensul autentic și nobil al vieții pe care am re-câștigat-o.
Fiecare femeie care a învins cancerul a primit și un DAR neprețuit- EA poate fi șansa la viață pentru o altă femeie care luptă cu cancerul. Participați alături de noi la Race for the cure, fiți empatici, curajoși și înțelepți!”
…Pe cupa pe care Dana o poartă în mână, în fotografia de profil, scrie “Campioana noastră”. Căci asta este, fără doar și poate, Dana Deac : O CAMPIOANĂ!
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : COLOR&SOIN
Comentează