Prea mult pentru atât de puțin! Sau invers? Indiferent de topică, sigur e faptul că niciodată ne ne-ajunge și nesătuli, încercăm să prindem mai mult de cât ne ține plapuma. Nu știu dacă-i bine sau nu, dar știu că fiecare personalitate din tot ce însemnăm noi nu e neapărat un alter-ego fără scrupule, ci doar o dorință de a fi pe bune pe vrem, fără să ne constrângă cineva. Pentru că, vedeți voi, renunțăm zi de zi la câte-un fragment din ce suntem cu adevărat!
Nu mă regăsesc in nimic din ce ar fi, poate, firesc pentru unii, normal pentru altii. Marturisesc ca nu-i fair-play sa fiu duplicitar. E dificil, cere multa implicare, consum de energie, nici macar nu ajuta la slabit, uneori are miros neplacut si sincer, nu prea are foloase pe termen lung. Luptam cu masca principala. Aia, care am primit-o la nastere, pe care am mazgalit-o, i-am dat zambet, ganduri si culori. Aceeasi masca care ne face sa nu ne indoim de noi si de cei din jur. Masca adevarului nostru, fara reflexii ale unui alt eu, fara remuscari si contraziceri.
Recunosc, e mai profitabil sa vii cu mai multe infatisari. Cate una pentru fiecare episod. Sa arati bine cand nu-i, sa razi la glumele proaste ale existentei, sa spui nu cand e da, sa spui da cand sigur e nu, sa faci frumos pentru a fi frumos, sa transformi in minciuna totul, mintind cu seninatate pe cei ce pretinzi ca-i iubesti. Unul singur e bine sa fii. Tu, in proces cu tine! Chiar nu gasesc nici un motiv pentru ca m-as intoarce vreodata la marturiile mincinoase ale tristetii mele. Am trecut prin recursuri, am reluat probele, am interogat pana si tresaririle, lacrimile si amagirile noptilor in care, victima fiind, incercam sa ma transform in acuzat, gasind tot soiul de motive pentru a spune ca procesul este o mascarada si ca adevarata lupta de atunci ar fi trebuit sa inceapa.
Dosarul s-a conturat, pledoariile finale au fost transmise, dar totusi nu gasesc declaratiile cele mai importante. Nici amintirile mele nu au depus marturie, iar programul de protectie a acestora are vicii, caci descopar ca identitatea lor se confunda mai nou, cu a multora. Cert este ca juratii s-au aliniat in a asculta ce are de spus, asa, cu indolenta, viata rescrisa. Infatisarile au fost multiple. De , nici in viata, justitia nu poate lua decizii rapide, pentru a nu se pripi. Doar ca dovezile lipsa din poveste, sunt mai mult episoade.
Le-ngropam si dam verdictul. Viata ! La asta se rezuma orice esec, orice analiza, orice trecere de petrecere ! O viata traita, nu analizata, cu paradigme, complexe, dezamagiri si cu vicii, greseli, cu bagaj intreg dus in spate, pe munte, pana in locul in care norii se confunda cu mainile ! Nu cerem rasplata zilnica pentru nimic. Noi, cei pentru care echilibrata este morala si metoda, ne gandim ca nu ar fi corect sa primim multumirile. Construim incet, lovindu-ne de treapta de sus a rusinii, picam in deraderi, ne-ngropam fericirile, iar zambetele ne sunt triste in rasul complet al vietii.
Radem de noi cu noi, oferindu-ne completi pe tava. Suma finala are intotdeuna rest. Este poate, pe moment, mai mare decat ne-am inchipui ca meritam. Dar investind-o, descoperim ca, frapant, nu primim dobanda pentru ea. Pentru cei imperfecti, cu intentii, de oricare, dar intentii, e mult un banal, miselesc si injosnitor – “ MULTUMESC “. Nu pentru sacrificii, nici pentru cladirea unor fapte, nici pentru fidelitate ori dragoste, ci pentru simplul fapt ca vad frumos ce nu vad altii, ca sunt corecti si ca, departe de guri si priviri, stau in colt si se pun pe tava pentru tot.
Uita-te la toate. Vezi in spatele calatoriei catre neatins, pe multi. Dar poate ca numai o singura privire, doua sau trei sunt cele ce fac calatoria plina. Nu lina, nu te iau in masina lor. Cred ca nici nu au carnet. Dar iti dau mana si merg cu tine mai departe. Ei bine, lor multumeste-le, pentru ca te iubesc fara sa intrebe de ce, cand si cum, pentru ca iti arata binele la rau, pentru ca iti vor binele din rau si pentru ca, orice ar face, sunt acolo. Stau la masa si picteaza dezinteresat pentru tine, harta calatoriei, poate, poate, in drumul tau, ii vei pastra alaturi, pretuindu-i, trimitandu-i sa alerge in fata, sa ajunga inainte, sa taie panglica si sa se intoarca tot la tine, impartasind bucuria lor copilaroasa. Da, ei, cei pentru care viata e un simplu verdict, ce si-l ispasesc pentru tine!
Comentează