Nu m-am înfățișat niciodată în fața ei și mai cred că nu mi-am spus niciodată sincer ce-i și cu se mănâncă. Toți avem impresia morbidă că-i știm ascunzișurile. În fine, oamenii iubesc până la proba contrarie. Iubesc dezinteresat doar atunci când interesul nu-și bagă adânc mrejele.
Iubirea între doi muritori, veșnic nemuritori în visul lor, EL și Ea, EL și EL, EA și EA, e un triptic bazat pe etape concise. Pașii greșiți abdică regula și-atunci hazardul nu-i decât un pas către absolut. În fond, iubirea adevărată începe atunci când ai consumat etapele, când nu mai ai control, când rațiunea renunță definitiv la luptă și face loc nelegiutelor păcate și mizerii.
Ne murdărim rău de tot iubind, dar tot ea pune furtunul pe noi, curâțând fiecare pată. Acum să ne înțelegem, Eu știu ce-i iubirea. Cu tot tacâmul. Știu ce gust are. Mi-a trecut prin fața ochilor, a gurii, a fundului, a mirosului. Doar că, de cele mai multe ori, am trădat-o.
Începuturile mele … Obsedat de finalizări, am găsit mereu portița să scap de planuri și viitor. Și-am făcut începuturi de neuitat. Iubirea trebuie să fie un început. Mai apoi se îmbolnăvește, trebuie tratată, trebuie bibilită, are pretenții, e nevoie de ocrotire și peste toate, nu-ți dă nici voie să pornești un alt început. Cred c-am avut cele mai multe începuturi. Nu știu cum, dar handicapul meu ține de faptul că mă-ndrăgostesc de starea de dragoste încât și cea mai banală partidă de sex e un început promițător. Sexul aduce oamenii împreună. Sexul intensifică.
Întotdeauna am ambalat ceea ce am trăit în hârtie colorată. Mi-a plăcut să-i dau cu parfum scump și să spun că ambalajul este unul dintre cele mai costisitoare și că sclipirea vine tocmai de la calitatea conținutului. Accept situațiile, le pietrific fiecare învățătură. Doar așa-i, la urma urmei, regula jocului. Am ştiut-o mereu, dar mi-a plăcut să trişez. Am băgat sub preş, la păstrare, tot ce-am ştiut că-mi va fi de folos mai târziu, și-am lăsat să se vadă doar partea convenabilă a individualității mele.
Tot eu am clădit-o și pe asta, dar e cea care-mi permite să mă desfășor deșănțat, fără ca mai apoi să mă intereseze dacă am greșit ori ba. Am râs la glume proaste, deși nu le suport și nu-i înghit pe cei care, dintr-un soi de suficiență cu veleități de bufoni, le fac gândind că pot fi în centrul atenției. Am stat lângă proști fără să molipsesc de la ei. Apropo, se poate și e relaxant chiar să asiști la drama unui sărac cu duhul, care luându-se în serios, ajunge la un moment dat să creadă că-i mare intelectual. Prostia nu se transmite din floare-n floare, ca polenul transportat, în prag de vară, de albinele roditoare. Ea se implementează acolo și nu dă voie nimănui să-i combată supremație, indiferent de cât de tare i-ai tăia rădăcinile cu puternice contraziceri.
În fine, m-am camuflat în așa fel încât să-mi ascund și lașitatea, Mă gândeam că mă va termina. Cred că în viață, femeie sau bărbat, orice-ai fi, pentru că mintea nu ține de organ, trebuie să te uiți în oglindă și să fii sincer – ești sau nu ești prost dacă nu vezi câte îți oferă ea? Cu toate astea, iubirea te va lua la trântă permanent, căci nu-i așa, ea n-are mamă și nici tată! E orfană și dacă n-ai grijă, așa vei rămâne și tu! Dar oricum ar fi, cel mai deplin lucru pe lumea asta este iubirea! Cu sau fără prezervativ?
Comentează