Sănătate

Pentru ochi sănătoși, OPTIblu recomandă purtarea ochelarilor de soare!

 

Roxana Cozubaș este o persoană atrăgătoare, cu o excelentă pregătire profesională, cu o bogata experiență de medic – deși este foarte tânără. image
Felul ei de a fi, plăcut și deschis, face ca informațiile pe care ți le dă , ca medic, să nu fie percepute ca fiind discursul oficial al medicului care-și face, pur și simplu, datoria ci mai degrabă ca niște sfaturi prietenești. Dar e recomandabil să ții cont de ele, pentru că Roxana știe ce spune!

Iată , așadar, recomadările medicului oftalmolog ROXANA COZUBAȘ, privind folosirea ochelarilor de soare:

 

Vederea este afectată de radiaţiile UV în egală măsură ca şi tegumentele neprotejate, iar expunerea la soare dăunează din ce în ce mai mult. Pericolele la care te supui dacă stai neprotejat sunt foarte mari: cataractă, afectarea retinei, arsuri solare ale corneei, etc, majoritatea acestor leziuni fiind ireversibile.

Cum alegi ochelarii de soare potriviți?

OPTIblu recomandă achizitionarea ochelarilor din magazine specializate (optici medicale, farmacii), deoarece,de multe ori, ochelarii vânduți “la tarabă” sau chiar în hypermarket sunt ochelari cu lentile colorate, fără protecţie UV, care pot face mai mult rău, decât dacă nu i-am purta.

Un alt aspect important este marcajul CE de pe brațul ochelarilorimage (conformitate europeană), precum și  nivelul de filtru UV – 100% pentru UVA şi UVB sau UV 400 (blochează radiația solară până la 400 nm). Un alt marcaj trebuie să fie cel al categoriei de culoare a lentilei – majoritatea au filtre CAT 3.

Din punct de vedere estetic, dar și funcțional, cei mai potriviți sunt ochelarii cu lentile cât mai mari, care să protejeze şi aria din jurul ochilor. Un beneficiu care apare la unele perechi de ochelari de soare este dat de filtrul antireflex de pe suprafața concavă (dinspre ochi) a lentilelor.

Ce înseamnă categoria ochelarilor de soare?

Transmitanţa vizuală este marcată pe braţul ochelarilor de soare şi explicată în eticheta lor: Categoria 3 lasă să treacă 8-18% din lumină (se folosesc in condiții de soare puternic, medii ce pot cauza reflexii – apă, nisip, capota mașinii). Categoria 4, blochează peste 95% din lumină, deci se folosesc ca protecție la soare puternic și zapadă; această ultimă categorie nu se poartă la condus.

Cum alegi culoarea lentilei?image

Nuanţa folosită la colorarea lentilei determină ce culoare din spectrul luminos este absorbită de filtru: lentilele în nuanțe de negru – reduc cantitatea de lumină, pe când culoarea maro absoarbe lumina de frecvenţă înaltă, inclusiv lumina albastra (responsabilă de apariția cataractei). Lentila verde oferă cel mai înalt contrast şi acuitate vizuală foarte bună.

Lentile polarizante – le alegem sau nu?

Atunci când razele solare se reflectă pe o suprafaţă orizontală, deseori duc la apariția de străluciri orbitoare. Aici se văd avantajele lentilei polarizate: vedere fără reflexii, contrast clar, culori naturale. În magazinele OPTIblu găsiți o gamă largă de ochelari de soare cu lentile polarizate, branduri de top și modele variate.

imageCopiii trebuie să poarte şi ei ochelari de soare?

Începând cu vârsta de 2-3 ani, ochii copiilor trebuie protejaţi cu ajutorul ochelarilor de soare, deoarece structurile oculare sunt incomplet dezvoltate, iar deteriorarea cristalinului începe încă din copilarie şi odată cu înaintarea în vârstă, duce la cataractă.

Deci, înainte de a te gândi la aspectul estetic, cere ajutorul specialiștilor OPTIblu și protejează-ți sănătatea ochilor atunci când îţi alegi ochelarii de soare!

 

Surse foto: medweb.ru, optika4ru.com, liveinternet.ru, optica.chameleon.ru

 

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.