Bombănelile Marinei Editoriale

Femeile-preș

 

Preș nu este, din păcate, prescurtarea de la președinte. Ci este acel articol din recuzita oricărei gospodării, care se așează la intrarea în casă, oferindu-le oamenilor posibilitatea să-și igienizeze încălțările, înainte de a călca pe frumoasele persane, parchete și gresii, sau pur și simplu, covoare de iută, cu care omenirea își pardosește habitaclul.
Preșurile sunt și ele de două feluri : ordinare și de lux. În ultima vreme, industria mondială a preșurilor a inovat continuu, astfel încât ajungem să ne plimbăm tălpile pe adevărate opere de artă. Știu un ins care a primit cadou, din Dubai, un preș atât de frumos, încât a preferat să și-l atârne pe perete, în chip de tablou, în loc să-i ofere posibilitatea de a-și exercita atribuțiile din fișa postului.
Însă, în mare, preșul este considerat îndeobște a fi un element mai puțin estetic și mai mult funcțional. Îți cumperi, de regulă, preș nou, atunci când te muți în casă nouă, sau când ți se fură cel vechi. Ultima precizare este specifică îndeosebi spațiului mioritic. Furatul preșurilor noi și arătoase este un sport național. De aceea românii preferă preșurile vechi, mângâiate de patina timpului, îmbibate cu mizerie, glod și noroaie suprapuse. Cu cât gradul de îmbâcsire a unui preș este mai mare, cu cât șansele de a îmbătrâni în vecinătatea stăpânului său cresc și ele.

Femeia-preș este, firește, o figură de stil. Sugestivă. Frecventă, în viața de zi cu zi. Statistic, femeile-preș nu sunt la fel de răspândite precum preșurile, dar sunt destule. Multe nu recunosc. Lucrul acesta se vede mai bine din afară. Probabil, nici preșurile adevărate nu se consideră preșuri, ci tablouri de Matisse, doar noi știm că sunt preșuri și ne frecăm copios tălpile murdare de spinarea lor.. Dar să revenim la femeile-preș…
Fiecare femeie-preș a început prin a fi iubită-covor persan. De excelentă calitate. Arăta impecabil, avea o valoare certă, observabilă de către partener și tratată ca atare. Bărbații tratează femeile-covor persan cu onorurile cuvenite: cu dragoste, delicatețe, generozitate, grijă, tandrețe și alte sentimente înrudite. De cele mai multe ori, ei luptă din răsputeri pentru a-și procura un astfel de articol. Cu care apoi, cel puțin o vreme, se laudă în fața prietenilor, la o bere. Nimeni însă nu are voie să pășească pe covorul lui persan. Altminteri, covorul e făcut ferfeniță, iar infractorul – împușcat. Bărbații își păzesc precum cerberii covoarele persane. Au grijă de ele, să arate mereu bine, proaspete, curate, parfumate, le scot frecvent la aerisit. Le aspiră cu tandrețe, în fiecare noapte.
Cu timpul însă, te cam plictisești să vezi, în preajma ta, același covor. Și parcă nici covorul nu mai face eforturi de a arăta la fel ca la început. Se complace în poziția sa de covor persan oficial, crezând că va rima pe veci cu adresa din factura de cumpărare. Nu-l mai interesează să fie competitiv. Uită că pe piață apar mereu covoare persane noi, fățoase, care-ți iau ochii, chiar dacă au o calitate îndoielnică. Bărbatului însă încep să-i sticlească ochii după astfel de covoare. Și începe să le studieze, să le mângâie textura, să le analizeze modelul. Încet-încet, interesul față de covorul-persan de acasă scade. Ba chiar trece în extrema cealaltă. Începe să-i vadă defectele: culorile spălăcite, modelele demodate, firele deșirate, mirosul..care nu mai e cel de odinioară : stând în casă, și covoarele se impregnează cu miros de chiftele, ceapă tocată și vinete coapte, nu?.. Atitudinea bărbatului față de femeia-covor persan suferă mutații severe. Multe dintre ele dictate de intrarea în vizorul lor a unor alte persane. Încet-încet, dragostea, tandrețea, generozitatea, grija, delicatețea și celelalte sentimente înrudite se transformă în nepăsare, indiferență, nervozitate, bădărănie, batjocură, violență. Covorul-persan începe să facă un tur al casei, migrând din sufragerie în birou, apoi în camera copiilor, ajungând în final pe hol, sub formă de mochetă. Retrogradarea este dureroasă și fără drum de întoarcere. Femeia-covor persan, sau, mă rog, mochetă acum, resimte din ce în ce mai greu călcătura bărbatului pe suprafața sa. Uneori acesta vine băut acasă, și contactul lasă urme adânci, pe care femeia-mochetă le maschează cu greu, față de cei din jur.. Dar timpul nu este încă pierdut. Femeia-mochetă se poate oricând răscula și pune piciorul în prag, cerând imperios să fie tratată ca la început. Ca atunci când era un covor persan. Uneori, foarte rar, răzmerița dă rezultate. Încet- încet, mocheta este „cosmetizată” și readusă în sufragerie. Însă ciorba reîncălzită nu mai are acelasi gust, și nici femeia-covor persan nu se va mai simți niciodată ca la început.. În cele mai multe rânduri însă, finalul este tragic: femeia-covor persan este retrogradată sistematic, până ajunge în stadiul de preș. Restul vieții sale și-l va petrece sub tălpile unui bărbat care se va șterge sistematic de ea, pe picioare,și nu numai la venirea de la serviciu, ci în orice moment al vieții în doi.
Speriată de perspectiva de a nu-și mai găsi vreodată vreo altă locuință, în care să-și recapete demnitatea de covor persan, femeia-preș ajunge să se complacă în această umilitoare poziție, înghițind la nesfârșit murdăriile bărbatului atașat. Și visând, în clipele de singurătate, la Făt Frumosul pe cal alb, care poate va veni vreodată în pragul apartamentului său, va lua preșul de jos, îl va scutura și-l va duce în palatul său, transformându-l în cel mai frumos covor persan din lume…

Publicitate