„Toți oamenii mari au fost mai întâi copii, dar puțini dintre ei își mai aduc aminte.” ne spune, plin de înțelepciune Micul Prinț al lui Antoine de Saint-Exupery. Să rămâi ancorat o viață întreagă în lumea atât de măreață a celor mici, să îi surprinzi esența și să o așezi în cărți scrise, în decenii de viață pentru ca noi toți să nu uităm de frumusețea copilăriei este ceva atât de rar. În lumea ludicului, invitata acestei zile este maestră. În lumea pragmatică a Senatului României, tot ea este o voce. Dragi cititori, poftiți alături de mine să cunoaștem un mare Creator de 10 și un adevărat arhitect de frumos – Doamna Lucia Muntean.
Cristina Moldovan: – Stimată doamnă, ați ales să petreceți, în lumea celor mici, peste trei decenii din viața 
dumneavoastră. Probabil este una dintre cele mai frumoase declarații de iubire și răbdare atunci când alegi și îți asumi să îi educi pe cei mici. Stau astăzi în fața dumneavoastră și vă mărturisesc că vă admir munca de peste 15 ani. Copii mei au crescut cu poeziile Luciei Muntean iar cărțile dumneavoastră m-au ajutat să-mi conving, cu ușurință, copiii să citească de plăcere. Oare v-ați gândit vreodată în cât de multe familii ați lăsat, pe viață, o amprentă atât de speciala? Simțiți toată bucuria pe care ne-ați dăruit-o?
Lucia Muntean: -Bucuria pe care o simt a fost mereu multiplicată de sutele de mesaje pe care le-am primit de la părinți, bunici, educatori sau pur și simplu de la alți cititori interesați de literatura pentru copii. Redau aici trei mesaje:
– „Cu ceva timp în urmă, un părinte mi-a trimis un link la o pagină dintr-o carte cu poezii. M-am îndrăgostit la prima vedere și am căutat mai multe despre acea carte și despre cea care a scris-o. Așa am descoperit colecția „Cărțile Lucia Muntean”. Cu cât mai multe poezii și imagini am găsit pe internet despre această colecție, cu atât mai mult mi-am dorit să o aduc copiilor Școlii Noastre în Limba Română din Oakville, Canada, cu care mă întâlnesc aproape în fiecare sâmbătă, să le fac cunoștință cu minunatele poezii, povești și jocuri parcă special create pentru cei mici aflați departe de țară, pentru care vocabularul limbii române este semnificativ redus față de cei aflați în România. Și iată că după îndelungi cercetări, am găsit o soluție iar cărțile au ajuns în sfârșit la noi. Mulțumesc Doamna Lucia Muntean! În fiecare găsesc o mică învățătură, o joacă și un zâmbet pentru fiecare copilaș.”(Mihaela Năstase)
– „Eu locuiesc în Statele Unite de când am avut 10 ani. Știu prea puțin Românește. Am două fetițe micuțe care au primit o carte din colecția dumneavoastră. Mi-a plăcut enorm de mult. Aș vrea să comand 1 sau 2 din fiecare carte ( ca să le dau și eu cadou la alți copii născuți aici). Eu locuiesc în Chicago, USA.”(Lavi Toma)
– „Cărțile Luciei Muntean m-au fascinat de când le-am descoperit prima dată, transpunându-mă în inocenta și frumoasa perioadă a copilăriei. Cărticica cu jocuri „Ghici,ghici,.ghici ce voi desena aici?” mi-au transformat momentele de joacă cu copiii în adevărate clipe de bucurie și voioșie. Să desenezi copiilor animăluțe dragi (broscuțe, arici, șoricei etc), despre care le tot povestim și să poți să le spui în versuri cum reușești aceasta e extraordinar. Vă mulțumim doamna Lucia Muntean pentru minunatele cărți pe care le-ați scris și le așteptăm cu bucurie pe cele care vor veni!” (Adina Mărginean, Buzău)
Cristina Moldovan: – Există o legătură între dragostea pentru cei mici și propria dumneavoastră copilărie? Cum a arătat copilăria Luciei Muntean ?
Lucia Muntean: – Când aveam vreo 4-5 ani, păpușile și cărțile ilustrate erau lumea mea. Dar pentru că în acea 
perioadă aveam puține și de unele și de altele, am început să mi le creez singură. Confecționam păpuși și desenam „povești” pe care apoi le transformam în cărți, așa cum mă pricepeam. Păpușile aveau nume și un program de viață asemănător cu al meu. Nu adormeau niciodată fără să le citesc din cărțile „desenate” de mine . Și fiecare zi însemna o altă „carte” și o altă poveste. Pe pedala mașinii de cusaut a mamei mele aveam o adevărată grădiniță, iar lângă, o cutie cu cărțile „scrise” de mine. Le mutam doar când mama cosea la mașină și apoi le puneam la loc. Aceea a fost de fapt prima mea grădiniță.
Cristina Moldovan: – Înainte de a scrie cărțile dedicate copiilor din întreaga țară ați petrecut decenii în mijlocul copiilor, ca educatoare. Știu că, probabil s-ar putea scrie romane întregi despre toți acei ani însă vă invit azi să ne povestiți, pe scurt, despre ce a însemnat acel rol pentru dumneavoastră.
Lucia Muntean: – Atunci când am susținut examenul de admitere la Liceul pedagogic, am fost primul candidat care a obținut nota 10 la proba scrisă la limba și literatura română. Am intrat cu medie mare la liceu și înainte de începutul anului școlar am fost chemată la direcțiune și am primit o propunere uluitoare pentru mine: să renunț la secția educatoare și să trec la secția învățători. Pe atunci, cu cât copiii de care te ocupai erau mai mari, cu atât mai important devenea și statutul tău. Am refuzat sincer, trăind sentimentul că cineva mi-ar putea răpi definitiv păpușile și cărțile copilăriei, ceea ce era imposibil de acceptat.
Cristina Moldovan: – De la prima carte Lucia Muntean și până la cele circa 40 de titluri care vă poartă semnătura, generații întregi de copii au învățat nu doar poezie ci și cum să te împrietenești cu matematica, secretele desenului, cum să îți depășești fricile ori cum să te joci în fel și chip. Ce împărtășește cu noi scriitoarea Lucia Muntean despre tot acest parcurs al scriiturii pentru copii?
Lucia Muntean: – În istoricul an 1989, aveam 13 ani vechime în învățământul preșcolar. Dispariția poeziilor și a
poveștilor cu caracter patriotic din programa grădinițelor a lăsat un gol imens în activitățile cu copiii. Încet, încet am constatat că trebuie să renunțăm în activitățile noastre și la anumite conținuturi ale literaturii pentru copii, pentru că vremurile erau într-o permanentă schimbare și acele poezii, povești nu mai corespundeau noilor cerințe. Astfel, că în mica mea copilărie, neavând suficiente resurse de acest fel, am început să mi le creez singură. Copiii au fost cei care mi-au arătat de ce anume aveau nevoie, iar eu i-am urmat pas cu pas, propunându-le poezii jucăușe, povești apropiate de viața lor reală, jocuri vesele, desene povestite, cu alte cuvinte: contexte noi de învățare, de joc, de socializare și interacțiune cu cei din jur. Fiecare carte pe care am scris-o în colecția „Cărțile Lucia Muntean”(25 la număr – https://www.luciamuntean.ro/ ) are în spatele ei o poveste adevărată, trăită cu copiii, părinții, bunicii și cu educatorii. Prezentă în fiecare carte, „Pagina părinților” conține îndemnul de a petrece în fiecare zi „o oră de copilărie” cu cei mici, citind,învățând și jucându-ne cu ei.
Cristina Moldovan: – Din tot ce ați scris, există o poezie preferată a autorului? Dacă da, care este aceea?
Lucia Muntean:- Este poezia pe care mama mea o iubea în mod deosebit și despre care spunea că
este„scrisoarea” cea mai frumoasă pe care o merită toate mamele din lume.
„Dragă mamă,
Să nu-mi dai tot ce-ți cer, te rog frumos,
Chiar dacă știi că poți, chiar dacă ai,
Fiindcă uneori sunt curios
Și-ți cer doar ca să văd cât poți să-mi dai!
Când îmi promiți un premiu, nu uita
Că mie tot la el îmi va sta gândul
Și dacă tu te-ai răzgândit cumva
Mă pedepsești că nu-ți respecți cuvântul!
Să nu-mi spui niciodată că doar eu
Nu-mi egalez nici prietenii, nici frații
Fiindcă o să cred, în drumul meu,
Că nu pot fi la fel de bun ca alții!
Când vreau să fac un lucru, cât de mic,
Încurajează-mă de la-nceput,
Iar dacă se întâmplă să îl stric,
Nu mă certa că sunt nepriceput!
Te rog să nu faci tot în locul meu!
Mai lasă-mă să fac și eu ce știu,
Pentru că altfel o să-mi fie greu
Să mă descurc în viață mai târziu.
Când am curajul să-ți mărturisesc
Ce mă frământă și ce temeri am,
Ascultă ce îți spun și ce gândesc,
Nu te uita pe ceas și nici pe geam!
Dă-mi sfatul tău cel bun și înțelept
Așa cum te pricepi și-așa cum știi
Și nu-mi răspunde atunci când îl aștept:
„N-am timp de fleacuri și copilării!”
Dacă ți-e greu să faci ce te-am rugat,
Atunci când singur voi putea porni
Pe drumul vieții mele mult visat,
Întreabă-te: ce om voi deveni?”
Cristina Moldovan:- Ați evoluat de la frumoasa profesie de educatoare la aceea de director de grădiniță iar, mai apoi, la complexul rol de viceprimar. Cu siguranță a fost o călătorie pe cinste, din ce în ce mai complexă și mi-ar plăcea să ne povestiți, pe scurt, despre ea.
Lucia Muntean:- Viața mea, care a fost plină de provocări de tot felul, m-a determinat să fiu mereu printre oameni, să le cunosc problemele și să-i ajut să și le rezolve într-un fel sau altul. Valea Jiului este o zonă care a cunoscut și gloria pe vremea când era un puternic bazin carbonifer al României, dar a cunoscut și deznădejdea odată cu începutul închiderii minelor de aici. Închiderea minelor și lipsa alternativelor pentru ocuparea unui loc de muncă au declanșat in Vale crize familiale fără precedent. Aceste crize s-au resimțit și în învățământ. Atunci am înființat Asociația „Pro Familia” pentru a fi alături de părinți și copii. Așa a început oficial activitatea mea de voluntar activ în socialul din Valea Jiului. În anul 2012 am fost aleasă în Consiliul local din Petroșani, iar în 2020 viceprimar. Experiența ultimă a fost scurtă pentru că în decembrie 2020 am devenit senator al Româniel.
Cristina Moldovan:- Cum sunt problemele din lumea celor mici, prin comparație cu problemele din lumea celor mari? Ce pot învăța copiii de la adulți? Dar adulții de la copii?
Lucian Muntean:- Cineva spunea undeva (regret că nu-mi amintesc cine și unde) că singurul lucru mai greu 
decât a fi părinte este acela de a fi copil. Aici există atât de multe de spus, încât timpul și spațiul pe care îl avem în acest interviu nu ne permit să le cuprindem nici în mică măsură. În „Pagina părinților” din cărțile mele există răspunsuri punctuale la câteva dintre aceste întrebări.
Cristina Moldovan: – Pe străzile din Petroșani, dacă rostim numele dumneavoastră nu cred că există alte reacții decât recunoaștere imediată, recunoștință și respect. Sunteți, și nu cred că mă înșel când spun asta, un brand local. Cei mai mulți dintre oameni ar fi ales să continue să trăiască în acest confort al popularității locale și al ritmului tihnit. După o viață întreagă dedicată comunității, tihna e binemeritată! Dumneavoastră însă sunteți din alt aluat! Iar atunci când viața v-a provocat să vă relocați la București și să deveniți senator ați acceptat cu cea mai mare bucurie. Sunteți un om curajos! De unde vă luați speranța, curajul și energia?
Lucia Muntean:- Nu știu dacă sunt cu adevărat un om curajos. Dar ceea ce știu este că oamenii de lângă noi merită să ne asumăm anumite provocări pentru că ei ne dau speranța, curajul și energia de a încerca mereu și mereu să facem o lume mai bună.
Cristina Moldovan:- Citesc și mă minunez! Sunteți membră în: Comisia pentru muncă, familie și protecție socială, Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități, Comisia pentru învățământ, Comisia de anchetă privind investigarea cazurilor de abuzuri sexuale sau a oricăror abuzuri fizice împotriva minorilor și lista aceasta abia începe…. Doamnă Lucia Muntean, toate aceste comisii reflectă puncte nevralgice ale societății noastre iar rolul dumneavoastră prezent este unul complex, dinamic și, cu siguranță, solicitant. N-am să formulez o întrebare pentru că aș avea o mie de întrebări despre însemnătatea muncii dumneavoastră din Senat. Si, pentru că nu vă pot adresa o mie de întrebări vă voi ruga pe dumneavoastră să ne povestiți liber despre munca dumneavoastră din Senatul României.
Lucia Muntean: – Când am ales comisiile din care să fac parte am considerat că fiecare în parte și toate împreună definesc nu neapărat ceea ce sunt, cât ceea ce vreau să fiu pentru cei de acasă. Familia, învățământul, drepturile omului și siguranța copiilor sunt obiectivele întregii mele vieți. Făcând parte din aceste comisii simt că fac lucrurile la care mă pricep cel mai bine și pe care le-am exersat îndelung înainte de a ajunge în Senatul României. Acum doar transform experiențele trăite în inițiative legislative și în activități publice care să le dea celor de acasă (și nu numai!) sentimentul că sunt un om ca și ei și care, vremelnic, le reprezintă interesele în Parlamentul României.
Cristina Moldovan: – Vă mărturisesc că ultimul proiect pe care l-ați prezentat în Senat și anume proiectul 
dedicat mamelor afectate de depresia postnatală m-a impresionat extrem de mult deoarece prea puțini conștientizează că de sănătatea mintală a mamei depinde și echilibrul emoțional al bebelușului care într-o bună zi devine adult. Dramele despre care citim zi de zi pe social media ori ne sunt prezentate la televizor prea ușor au devenit subiecte comune necesare în audiențe ridicate. Să încerci să vindeci o reală rană, o rană profund emoțională presupune pe cât de multă empatie, pe atât de multă determinare. Cum se va duce această luptă a suferinței care sufocă bucuria nașterii?
Lucia Muntean:- Când am inițiat această lege, am plecat de la experiențele de viață ale oamenilor și am constatat că, atâta vreme cât aceste posibile situații materne, atunci când depresia postnatală nu este diagnosticată și tratată la timp, mama, copilul, familia și societatea nu sunt în siguranță. Această luptă depinde de noi toți. Prin educație, solidaritatea familială și comunitară poate crește, cunoștințele noastre în acest sens se îmbogățesc, măsurile de prevenție sau de tratament pot fi luate la timp, iar mamele și bebelușii pot beneficia de sprijin și din partea sistemului național de sănătate, în condițiile în care prin această lege se cere imperativ punerea la punct a unei strategii naționale de protecție a sănătății mintale materne.
Cristina Moldovan: Sunt convinsă că veți pune pe picioare și acest proiect atât de important pentru că, pe lângă vasta experiență profesională trăiți și bucuria de a fi mamă și bunică! Ați devenit mamă, fiind soție de preot, în perioada comunistă în care, cu siguranță a trebuit să luptați inclusiv cu limitările și nedreptățile sistemului. Ați trăit decenii în comunism dar și în democrație. Aș vrea să ne povestiți puțin, din ambele perioade, atât din perspectiva femeii Lucia Muntean cât și din aceea a intelectualului care devine o voce în comunitatea sa.
Lucia Muntean: – Multitudinea de roluri sociale pe care le-am avut, atât în comunism, cât și în democrație, m-au pus de multe ori în situația de a alege cum să mă raportez la încercări, succese, eșecuri, limitări, nedreptăți etc. Nu mă plâng și nu mă victimizez, în unele cazuri sau nu uit de unde am plecat și unde am ajuns, în alte cazuri. Astăzi, uitându-mă la viața mea, pot spune că, da, nu am avut niciodată vocația de victimă, dar nici infatuarea de a crede că lucrurile frumoase pe care le-am făcut îmi dau dreptul de a fi altfel decât am fost întotdeauna.
Cristina Moldovan: Cred că, până la urmă, să trăiești în perioade istorice profund diferite și să reușești să netezești o cale cu adevărat specială , în oricare situație, în vreme ce copiii tăi devin ei înșiși personalități frumoase iar nepoței superbi îți recită poeziile, știind că au cea mai grozavă bunică de pe Pământ trebuie să fie, în tot întregul ei, o viață binecuvântată! Vă simțiți binecuvântată?
Lucia Muntean: – În școala în care am lucrat un număr de ani, aveam un coleg care preda la o clasă de copii de
altă religie și cu care mă înțelegeam foarte bine. Dimineața, când ne întâlneam pe coridor, îl mai întrebam uneori: „Ce mai faci, Claudiu?”, iar el îmi răspundea:„Mulțumesc, doamna profesoară! Mai bine decât merit!”. Inspirându-mă din răspunsul acestui tânăr, vă răspund și eu: „Da, mă simt mai binecuvântată decât merit!”
Cristina Moldovan: – „Pariul cu viitorul îl vom câștiga mizând pe creativitate”, spune Doamna Lucia Muntean. Rezonez profund cu acest citat și l-am ales pentru a încheia în această notă. Sunteți, de departe un Creator de 10 care atinge cu scriitura lui inimile a mii de copiii și adulți, care face tot ce poate pentru a vindecă răni ignorate ale societății românești, care nu se teme de schimbare când știe că, prin simpla lui forță poate schimba în bine, care este o voce, un nume și un exemplu, care știe că speranța are chipul lui Dumnezeu. Felicitări pentru întregul care sunteți, doamna Lucica Dina Muntean! Mă simt onorată că am avut astăzi șansa de a vă intervieva! Vă mulțumesc și vă doresc energie infinită în toate proiectele care ne vor face viața mai frumoasă!
Comentează