Nu știu cât de tare prinde să încerci să zugrăvești din cuvinte societatea, să dai cu un strat gros de realitate peste nasul celor care-și flutură cu nonșalanță părerile pe la TV de parcă ar fi în propria ogradă atunci când aruncă cu tot noroiul strâns în suflet şi pe picioare, fără să se uite la propria curte.
Eu unul ştiu o treabă sigură, care nu dă niciodată cu virgulă – cuvintele întăresc și pot dărâma, dar părerile aruncate în eter, fără vreun argument solid în spate, fără vreo urmă de experiență proprie care să le potențeze și să le facă mai durabil și mai credibil, îmi provoacă o stare pe care n-o descriu, pentru că sunt prea fin și mult prea evoluat de la statutul de primată.
Nu orice poate spune orice, deși asta-i părerea generală! Libertatea de exprimare e una, diferită de credința asta împământenită în rândurile poporului român care își imaginează că știe totul despre orice și că poate avea păreri cu privire la oricine, oricum.
Păi dragi prieteni, e nevoie de ani întregi în spate și de-o viață mult prea morală ( nu-i cazul ) ca să poți să emiți judecăți de valoare cu privire la personaje și personalități, la fapte și chiar la oamenii din jrul tău, pe care nu-i știi și în care, parvenit, lovești dur, doar pentru că e fun să fii bârfitor și pentru că doar așa ai tu impresia că poți fi mai interesant în fața muritorilor de aceeași teapă cu tine.
Mor pe aceia care se transformă în judecători ai lumilor și caută să ofere verdicte doar de dragul unui like în plus și a unui pișcot într-o farfurie libidinoasă și goală de principii sănătoase de viață. De snobi e plină grădina și nu vă fie cu mare supărare, dar înfloresc ca melcii după ploile de vară, târându-se asemenea lor, în pas molcom, în aceeași cloacă din care-au pornit. Suntem cumva sătui de păreri fără fundament.
Eu văd problematica asta destul de simplu – nu da cu piatra până nu te știi pe tine curat și nu te apuca să devii instanță morală doar pentru că te-ai trezit tu cu fața la cearșaf și ai o dispoziție ieșită din tiparele convenționale! Nu iei nici Nobelul și nici nu ți se ridică statui, ba dimpotrivă. Pici într-o zonă derizorie, din care nu te spală mai apoi nici o apă pe care-ai încercat tu să o cureți cu părerile-ți absurde despre ce și cum ar trebui să facă x și y!
Nu le știm pe toate și ar fi cumva mult prea trist să fie așa. E nevoie de multă experiență pentru a stăpâni un domeniu și o demnitate și stăpânire de sine mult prea puternice pentru a reuși să ieși în față și cu pumnul în piept, să poți arunca cu tunete și fulgere. Că vrei tu, în colțul blocului, să bagi suficient venin în vecina din colț e o treabă necinstită și are cumva în ea un soi de impostură dusă la rang de virtute.
Nu orice anomanlie negândită, scoasă pe gura deloc împrospătată, este o judecată de valoare și o părere. Camuflajul acesta lipsit de asumare – PĂREREA MEA – Neste moartea pasiunii și fix acel sindrom care duce românul într-un derizoriu din care nu mai poți să-l scoți nici cu macaraua adusă de pe undeva de prin Germania, de la făcut autostrăzi.
Gândește înainte să vorbești și uită-te puțin la tine. Dă jos haina, pune un pic, măcar puțin mintea la contribuție, citește olecuță ( nu site-uri tabloid și nici reviste de scandal ) și privește apoi în ogllindă. Spune ce vrei să zici cu voce tare, uitându-te la tine. Ascultă și privește ce anomalii ascunde „opinia ta”.
Societatea nu funcționează după păreri, ci după principii, iar pe astea le ai sau nu le ai. Și educația … o enclavă ascunsă în spatele părerilor. Eu zic ca în final să ieșim puțin la aer, să ne uităm în jur și mult mai frumos să ne limităm la ce știm și putem, uitându-ne în ograda noastră, căci cea de lângă e mult prea mare și nu ne-ajunge pălăria și acolo. Calmi și gânditori, să fim înțelepți! Părerea mea!
>FOTO – Ana Maria Halalai
Comentează