Așa am învățat de pe vremea lui Ceaușescu : rezistam la câte-o coadă la telemea ( tot un fel de #rezist, însă mult mai dur, căci trecea prin stomac!) ne luam paralelipipedul de brânză si…eram fericiți! Trofeul nostru se combina acasă cu salamul obținut pe sub mână, cu uleiul raționalizat și cu creveții vietnamezi – ăștia la discreție și…uite-așa, frigiderele deveneau pline, la fel ca și sufletul nostru, pregătit să-și reia, de a doua zi, odele și osanalele îndreptate către “conducatorul iubit”. Câțiva, nemulțumiți de paralelipipedul de (mare) brânză, cutezau să vocifereze, iar apoi aflam de pe la colțuri sau din fluieratele transmisii ale Europei Libere, cam ce-a pățit fiecare. Și ne era învățătură de minte pentru toți, așa că ne reîntorceam cuminți în zona noastră de confort și…mai tăceam o tură.
Lucrurile astea s-au păstrat. S-au păstrat în noi, cei ce le-am apucat ( chiar dacă, foarte tineri fiind , viața ne părea oarecum frumoasă), dar li s-a transmis și copiilor noștri – prin ADN și sfaturi tembele, de genul “Stai, mamă, în banca ta, că cine știe ce-o să pățești!”
Azi n-o să mă refer la zona “macro”, ci la cea “micro” – la cea “din jurul nostru”. Reflexul resemnării demente, sădit în noi de anii dictaturii, ne ține și astăzi prizonieri într-o zonă de relativ confort. Așa vrem să credem noi, negând cu vehemență că ne-ar putea fi, de fapt , mult mai bine. Avem ce mânca? Avem un loc de muncă, un birou, un calculator si bonuri de masă? Prin urmare, suntem fericiți! Ce dacă în fruntea noastră, la serviciu, defilează vremelnic nemernici care își bat joc de știința noastră, de experiența noastră, de buna noastră credință? De multe ori, iubim prea mult ceea ce facem, pentru a ne revolta riscând să pierdem totul. Pereții nevăzuți ai “bulei de confort” sunt impenetrabili precum stânca și ne țin ostateci în pușcăria lor, de fapt a nemulțumirii noastre latente, pe care o domolim cu veșnica expresie “se poate și mai rău”. Iar “mai răul” nu întârzie să se întâmple, pentru că, nu-i așa? somnul rațiunii ( și al curajului, zic eu) naște monștri.
Bula de confort ne așează pe nas și ochelari de cal. Deja nu-i mai vedem nici pe cei din jur, nu ne mai pasă de ei. Avem “osciorul” nostru de ros și ni se rupe de vecinul flămând , chiar dacă până mai ieri, ne era prieten și coleg de suferință. Nu ne mai pasă parcă nici de ciolanul nedrept de consistent, pe care îl înfulecă, în preajma noastră, yes-manii lipsiți de orice valoare, dar care au știut să-și plece, mai cuminte decât noi, capul, în fața mai-marelui comun.
E păguboasă “buna de confort”. Ne dă senzația unei stabilități, atât de fragilă de fapt. Pentru că, la fel ca și pe vremea lui Ceaușescu : la început aveam de toate, după care, treptat, au dispărut carnea, cașcavalul, cărtile valoroase, programele de la televizor. Și ne-am trezit in beznă. Iar bula de confort nu are propriul generator electric. Deci, până la urmă, întunericul va fi pentru toți și nu vom mai vedea nici măcar unde am pus acel oscior de ros, care ne făcea atât de fals-fericiți…
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : SomnControl – NATURALIS
Comentează