Bombănelile Marinei Editoriale

Cât de bună e …vorba bună! 

 

E penurie, clar. Chiar și în acest domeniu. Vorbele bune au devenit scumpe rău la vedere. De fapt, la auzire. Lumea e tare zgârcită în a formula propoziții pozitive, în a lega cuvintele între ele nu cu ură, ci cu iubire. Și nu mă refer la povestea aceea cu “vorba dulce mult aduce”. În vremurile noastre ea sună mai degrabă a pupincurism . Oameni care să direcționeze “vorbe bune” către cei la care au câte un interes, sunt destui. Prea mulți,chiar. Prea mizerabili. Nu la ei mă refer și nici la avantajele pe care le așteaptă în schimbul vorbelor dulci, furnizate de regulă unor inși care ar merita, de fapt, numai vorbe acre. Mă refer la acele vorbe bune, pe care ar trebui să le rostim fără niciun interes pitit printre ele : ci doar pentru a ne bucura aproapele, pentru a-i face transplant de soare în suflet, pentru a ne însori nouă înșine ziua. 

Încercați efectul mirific al unei vorbe bune : ea nu-l va face să strălucească numai pe beneficiar, ci , prin efectul de bumerang, se va întoarce către voi. Binele naște bine și veți vedea cum, fără a muta munții din loc, starea de spirit vi se va înviora subit. Dacă un coleg s-a tuns și-i stă bine, nu vă abțineți  să i-o spuneți ; dacă un subaltern a reușit să rezolve , intr-un timp record, o problemă de serviciu – mângâiați-l cu o vorba bună ; dacă soțul v-a surprins, pregătind cina, nu includeți automat gestul în categoria : “las’ să vadă și el cum e, că eu fac asta în fiecare seară!” : lăudați-l copios și înfășurați-l în dragostea voastră, măcar pentru o seară! 

Veți avea, de fiecare dată, surpriza să constatați că , deși voi ați fost cei ce ați rostit vorba bună, veți fi părtași la bucuria generată de aceasta. Lumina tresărită pe chipul celui din fața voastră se va reflecta și în oglinda chipului vostru, veți vedea! 

    Nu vă sfiiți, așadar, să împrăștiați vorbe bune în jurul vostru. Oamenii au nevoie de ele, mai cu seamă în aceste vremuri,  în  care, peste și așa instalata înstrăinare, s-a suprapus confortabil distanțarea impusă de pandemie. Cuvintele frumoase însă, rostite chiar și prin mască, ne apropie sufletele și ni le încălzesc, reușind să esompeze tonurile cenușii în care Prezentul ne- colorat viața. 

   Iată și un  banal exemplu personal, superficial, poate, dar care ilustrează foarte bine cele spuse mai sus. După cum bine știți, fiecare filmare a emisiunii mele vine , “la pachet” , cu o ținută de prezentare. Ea completează profilul meu, vorbind în șoaptă si despre gusturile mele, și despre talentul designerului. Ținutele noastre fac parte din noi și stârnesc interes.  Deși mi se pare trist, cunosc destule telespectatoare ( de regulă, femei) care deschid televizorul doar pentru a vedea cum sunt îmbrăcate prezentatoarele lor preferate. ( Sincer, îmi place să cred  că telespectatorii mei sunt croiți pe alt calapod!) Bref! Și acum, iată,  dau “din casă” : în zilele în care, înainte de a începe filmarea, primesc, de la colegi ( și sunt vreo 50, în platoul de filmare)  măcar două-trei remarci, vis-a-vis de “cât de bine îmi sta rochia” sau “ ce ținută inspirată am”, starea mea de spirit crește exponențial. Cei din jurul meu știu bine că nu-mi plac fățărniciile, de aceea nu-i suspectez de complimente gratuite. Mai ales că, eu nefiind șef, știu că nu au nimic de așteptat de la mine! 😁 Starea de bine merge mai departe și se reflectă, instantaneu, până și în tonusul meu din emisiune, în felul în care o moderez, în glumele pe care le fac, în atmosfera pe care o creez în platou. Este o legătură invizibilă dar puternică între vorbele bune și efectele lor imediate. 

În schimb, mi s-a întâmplat, la un moment dat ca, în timpul emisiunii, în casca pe care cu greu o tolerez în urechea stângă, regizorul Luminița Dumitrescu – la a cărei părere țin enorm – să-mi șoptească, la un moment dat : “ Să nu te mai îmbraci niciodată așa! Culoarea asta te îngrașă, iar croiala asta nu-ți vine deloc deloc!”. Deși am apreciat dintotdeauna criticile, mai ales venind dinspre oameni în care am încredere, vă mărturisesc că nici nu mai știu cum am dus filmările acelea la bun sfârșit : am început brusc să mă simt precum o balenă înghesuită în fotoliul de moderator, căutam în orice moment să trag cu ochiul în monitor, să mă conving de cât de dramatică era situația ( da, noi, femeile suntem uneori tare rudimentare în gândire!) , mi se părea că până și întrebările pe care le adresez interlocutorilor s-au golit de inspirație, iar obișnuitele mele glume parcă se blocaseră undeva, în glotă…Cele două ore au trecut precum o zi de muncă silnică, iar în final am rugat-o, țin minte,  pe Luminița ca altădată să-mi transmita criticile doar la finalul filmărilor! 😁

    Revenind la demersul acestui editorial, îl voi încheia cu un îndemn concret : Nu tăinuiți vorbele frumoase, nu le țineți în colivia minții voastre, ci lăsați-le să zboare către cei din jur. Toți au mare nevoie de ele și, veți vedea,  veți fi atinși voi înșivă de miracolul iscat de cuvintele pe care le dăruiți.

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : BRONHOSUPORT