Ediția aniversară a Festivalului de la Mamaia, transmisă aseară de cateva televiziuni, printre care și de cea în care lucrez ( pe vremuri, Mamaia era una din emblemele TVR) mi-a readus în memorie – ca unui nostalgic ce am fost întreaga viață – un noian de amintiri, legate de oameni, de locuri, de întâmplări și mai ales de FELUL în care aveau loc aceste întâmplări. Nu vreau să mai pornesc aici analize care iarăși m-ar aduce în fața comisiilor de disciplină, îi las pe colegii mei “neutri” să se exprime, vreau doar să mă folosesc de acest prilej pentru a rememora unul dintre cei mai străluciți prezentatori de evenimente pe care i-a avut România si pe care m-as fi bucurat sa-l văd aseară pe scenă.
Cu Octavian Ursulescu am prezentat, la rându-mi, cu ani în urmă, Festivalul 
Național al Cântecului de Dragoste – o “găselniță” a “începătorului” de atunci, care însă a avut un impact uriaș la public. Și, ca în cazul oricărui lucru care funcționează în țara asta, s-au găsit destui care , după 7 ediții de succes, să-l pună pe butuci. Mie mi-au rămas însă amintirile, inclusiv cele legate de faptul că, în câteva rânduri, m-am aflat pe scenă alături de cel mai bun prezentator de evenimente al românilor din deceniile trecute. L-am numit aici pe Tavi Ursulescu.
De fapt, pe Tavi îl știu, încă de când studenția mea, înghesuită într-un Costinești de vis, m-a adus, într-unul din ani, la Teatrul de vară, unde celebrul încă de atunci Octavian Ursulescu prezenta una din edițiile concursului “Muncii, frumuseții și tinereții”, atât de celebru în acele timpuri. Nebănuind că va veni vremea în care vom împărți același microfon, pe aceeași scenă, mă uitam fascinată la lejeritatea cu care se manifesta pe scenă, la faptul că știa , în orice moment, ce să spună și cum să spună. Și spunea lucruri deștepte și atât de frumos formulate. Pe deasupra și cu mult umor. Iar pentru mine, oamenii care au umor, au , dintr-un început, o maaare bilă albă!
După foarte multe decenii, în care am colaborat ocazional, am ajuns, iată, la concluzia că Tavi și-a păstrat și astăzi aceleași calități din tinerețe. De acord, ambalajul nostru se schimbă în timp, însă în cazul unora, spiritul rămâne neatins și cei care știu să prețuiască adevăratele valori, nu au voie să-i uite pe cei care, candva, au făcut istorie, în domeniul lor de activitate și care nici la senectute nu și-au pierdut farmecul, strălucirea.
Pentru ceea ce a făcut si încă mai face pentru muzica și industria evenimentelor muzicale din România, Octavian Ursulescu merită cu prisosință un loc în galeria “Bărbaților de 10”. Și, în consecință, i-am solicitat , cu ceva timp în urmă, un interviu. Deși publicat , la vremea respectivă , îl voi relua astazi, in special pentru cei cărora, asemeni mie, “Mamaia – 60” de aseară le-a stârnit dureroase nostalgii…
Marina Almășan : – Deși nu există român care să nu te cunoască, totuși am să te rog să te definești, într-o manieră cât mai originală.
Octavian Ursulescu : – Sînt un matematician și un baschetbalist ratat, născut într-un sat mic din judetul Mureș, Cîmpu Cetății, celebru pentru păstrăvăriile sale, ceea ce probabil a făcut din mine un pescar pasionat! În timpul liceului am fost o mare speranță a matematicilor (și uite unde am ajuns…), cu numeroase trofee la concursurile de gen, culminînd cu premiul II la Olimpiada națională, distincție semnată și înmînată la Cotroceni (pe atunci Palatul pionierilor) de însuși acad. Grigore Moisil. Am diploma pe perete, oftez cînd trec pe lîngă ea: Sic transit gloria mundi… Eram rezolvitor fruntaș la Gazeta matematică, revistă în care am și publicat probleme proprii, țin totul, am dovada! Este marea mea mîndrie, alături de faptul că am fost căpitanul echipei de baschet a Liceului ”Dimitrie Cantemir”, campion național de juniori cu echipa Ș. S. E. nr. 2, jucător în divizia B (la Universitatea și ICHF) și chiar selecționat într-un lot de tineret, spre bucuria mamei mele, fiindcă primeam ”supra-alimentație” – alimente în valoare de 500 de lei! Dar n-a fost să fie nici cu una, nici cu alta…Cum în timpul liceului am fost laureat și la alte Olimpiade școlare (fizică, limba română, istorie) și publicam articole și poezii în revista școlii, inevitabilul s-a produs chiar în ultima clasă: am început să colaborez la ”Scînteia tineretului” (mulțumesc, doamnă Lucreția Lustig!) și apoi presa m-a subjugat total, publicînd frenetic și în ”Magazin”, ”Femeia”, tot felul de ziare (inclusiv în cele de limbă germană sau maghiară!) și reviste din țară. O nouă consacrare personală a fost cooptarea mea, de către George Ivașcu, în elita de la ”Contemporanul”, pe culoarele prestigiosului săptămînal întîlnind-o de cîteva ori pe studenta la ASE Marina Almășan. Au urmat Radio-ul, cu debutul în celebra emisiune ”Metronom” a lui Cornel Chiriac, și apoi, la finalul anilor 70, întîlnirea cu Titus Munteanu, împreună cu care am făcut o treabă strașnică vreo două decenii la TVR, instituție căreia regret amarnic, acum, că i-am rămas fidel după 1990. Toate astea au trecut total în planul doi facultatea de Electrotehnică, pe care am absolvit-o la Politehnica bucureșteană, și cei 
cîțiva ani de inginerie, la FEA, unde cînd m-am angajat director era Marin Barabancea, tatăl Ozanei. Mi se pare că sînt un tip prietenos, răspund oricărei invitații (e bine să te mai vadă lumea, vorba aia!), cu condiția să nu fie vorba de mondenități și vulgaritate, deși e tot mai greu să nu dai peste așa ceva în ziua de azi. Îmi place la nebunie să pescuiesc, am fost de cîteva ori în Suedia, unde am prins cel mai mare șalău, dar mai ales urmăresc cu obstinație știucile din Delta Dunării (chiar dacă acestea se cam încăpățînează să se ascundă!), alături de marii mei prieteni Dorin Irimia ”Boeraș” și Mitru Crișan ”Feri”, bucuria socializării și a unui pahar de vorbă sub cerul spuzit de stele fiind mai importantă decît orice. Și mă mai fac că dau cu sapa prin mica mea grădină, în care am tot felul de flori și pomi fructiferi, unii aduși chiar din satul mureșean al copilăriei mele, Chiheru de Sus.
Marina Almășan : – Frumoasă poveste! M- am bucurat să mă regăsesc și pe mine, în ea!😁Dar să revenim la tine! Ai fost numit , decenii în șir, cel mai bun prezentator de evenimente pe care l-a avut România. Care au fost, crezi, atuurile tale?
Octavian Ursulescu: – M-aș bucura dacă verbul ar fi la timpul prezent, ha, ha! Pentru că nu cobor de pe metereze cu una, cu două, nu mă las, deși firește că acum concurența este mult mai acerbă decît pe vremea cînd exista o singură televiziune. Am amintit de televiziune pentru că întrebarea este foarte bine direcționată: a fi prezentator (MC sau cum spunem noi în Mureș, mai ales la nunți, ”chizăș”) de evenimente, de spectacole este una, iar de televiziune, mai ales cum mai toate programele sînt filmate, cu totul altceva. 
Ca să nu mai vorbesc de prompter…Atu-uri? Ca sa rămînem în sfera umorului, în primul rînd pentru că sînt chipeș nevoie mare! De fapt, sigur că e importantă și charisma, dar datorez mult jurnalisticii și muncii în radio, acestea conferindu-mi o anume lejeritate și fluență în exprimare. Nu am rostit niciodată pe scenă vreun cuvînt scris de altcineva, n-am depins de nimeni, a fost și acesta un avantaj. Memoria ți-o mai exersezi, în schimb este ceva esențial, care nu se mai poate recupera: cultura generală. Am citit și citesc foarte mult, pentru că nu se știe ce domeniu atingi tangențial, pe neașteptate, într-un spectacol și riști să te faci de rîs, inclusiv în pronunțarea numelor străine, în mare suferință pe micul ecran la unele domnișoare nurlii…
Marina Almășan: – Brrr! Ai atins un punct nevralgic!….Pe vremea noastră nu exista “școală de prezentatori” ( și de fapt nici acum nu există!) . Parcursul tău..care a fost? Ce-ți visai să devii, când erai mic și cum ai ajuns ceea ce ești?
Octavian Ursulescu: – Nu exista și nici nu poate exista, pentru că aici, cum am spus mai sus, darurile naturale, harul, joacă un rol decisiv, iar dacă n-ai o bază solidă a culturii generale, ce să te mai învețe o asemenea școală? Înțeleg că ar exista asemenea cursuri, 
pe culoarul de la Casa Presei unde am fost de cîteva ori la AgroTV am zărit o asemenea încăpere cu aparatură, etc, dar aici poți școlariza eventual doar crainici TV, pînă la a fi prezentator e drum lung…Își încearcă șansa și actori, și cîntăreți, dar nu e deloc același lucru și nu e de dorit să amesteci lucrurile și să vrei să faci prea multe lucruri deodată, eu am avut norocul să mă pot concentra pe gazetărie, radio (pînă cînd nu m-a mai vrut nici Radio România) și televiziune. Institutul de teatru oferă, pe drept cuvînt, o altfel de pregătire, de aceea sînt puțini actorii tentați să îmbrățișeze ipostaza de prezentator, așa cum eu însumi sînt conștient că aș fi un actor jalnic. Am jucat, din amuzament și amiciție, în cîteva seriale, la o televiziune mică, dar evident a fost doar o joacă.
Marina Almăsan : – Sunt sigură că nu ai fost chiar atât de dramatic și că te alinți! ..Care sunt cele mai importante evenimente pe care le-ai prezentat?
Octavian Ursulescu : – O Doamne! Sînt totuși vreo patru decenii…Pe de o parte ar fi evenimentele cu public, subliniez asta, de la TVR: ”Șlagăre în devenire”, ”Steaua fără nume”, varietăți. Apoi, tot la TVR și tot pînă în 1990, celebra emisiune ”Meridianele cîntecului”, care însenina sufletul românilor joi seara, cu un sfert din programul de…2 ore! Tot filmate erau puținele programe pentru care am fost solicitat după 1990 – ”Portret în oglindă”, ”Top TV”, ”Pop-rock show”; chiar difuzate pe TVR2, țin mult la ele. Dar cele mai importante evenimente 
au fost, firește, cele de care am fost legat timp îndelungat și care, normal, au avut o expunere mare: Festivalul de la Mamaia (prezentat de 13 ori), Festivalul ”Trofeul tinereții” de la Amara (de 18, cred), ”Crizantema de aur” de la Tîrgoviște (de 5, dar abia acum mă lansez serios în romanțe!) – ultimele două sărbătorind anul trecut, în transmisii TVR, 50 de ediții consecutive!, Festivalul internațional ”Dan Spătaru” de la Medgidia (de 9), Festivalul ”Te-aștept pe-același drum” de la Zlatna (de 8), Festivalul internațional de film etnografic (FIFE) de la Zlatna, de la înființare. Și cum au dispărut și Mamaia, și ”Cerbul de aur”, locul lor a fost ocupat cu succes de unele din manifestările amintite, la loc de cinste fiind și festivalul internațional ”George Grigoriu” de la Brăila, pe care-l prezint de la prima ediție, în mai 2018 fiind a 14-a. Unele dintre acestea au fost filmate, preluate de diverse posturi TV, dar meritul aparține exclusiv organizatorilor locali. Sau cum aș putea uita prezentările, cîteva zeci, făcute marilor artiști străini, la Sala Palatului sau la Polivalentă? Nu-i mai amintesc, ar ocupa prea mult spațiu, dar pe unii, cum ar fi Julio Iglesias sau Toto Cutugno, i-am prezentat de cîteva ori, legîndu-ne o caldă prietenie.
Marina Almășan : – Te invidiez, pentru un asemenea portofoliu. Ce gen de evenimente ti-a plăcut să prezinți cel mai mult și de ce?
Octavian Ursulescu: – O amintire foarte dragă mă leagă de originalul Festival național al 
cîntecului de dragoste, creat de Marina Almășan, care m-a invitat să facem un duo la microfonul de prezentare, chiar dacă la ultimele ediții…m-a trădat! Păcat că nu mai există, dar mă întreb cîte lucruri bune mai există în muzica ușoară românească, rudă
săracă chiar și la TVR sau la Radio România? Apoi ar fi spectacolele care m-au provocat, ieșind din tiparele obișnuite, cum ar fi cele folclorice, sportive sau de dans sportiv. Înveșmîntat în sclipitorul meu costum popular am prezentat de multe ori la Reghin ”Balul însuraților”, ”Ziua recoltei”, iar la Fîncel, către Lăpușna, ”Sărbătoarea Văii Gurghiului”. Tot la invitația personală, privată deci, a lui Vasile Gliga, președintele Federației române de specialitate, am prezentat zeci de concursuri de dans sportiv, naționale, europene sau chiar mondiale, unele tot în Mureș. Amuzant este însă faptul că n-am fost însă NICIODATĂ invitat de oficialități, de autoritățile din județul meu natal, Consiliul județean sau primăriile orașelor mari! Nimeni nu-i profet…În schimb, sînt Cetățean de onoare și am prezentat adesea ”Zilele comunei Chiheru de Jos”, asta-i bucuria cea mai mare. Iar ca spectacole sportive, am prezentat meciuri de fotbal demonstrative, iar în ultimii ani turnee de volei, la Galați (”Cupa Arcada”) și Brăila. Nemaivorbind de numeroasele medalii ce mi-au acoperit pieptul la Olimpiadele mass-media desfășurate în Canada, Grecia, Belgia, Turcia, urcînd pe podium la fotbal, baschet, volei, badminton, petanque. Dar dacă de 
județul meu natal, Mureș, mă leagă atîtea, fără ca autoritățile să pară a avea habar că sînt din partea locului, în schimb mă simt tot mai vrîncean, pentru că anual prezint la Focșani (dar am făcut-o și în județ) numeroase evenimente majore, cu zeci de mii de spectatori în Piața Unirii, cu cele mai mari vedete din țară și de peste hotare pe scenă, satisfacție uriașă: Festivalul ”Bachus”, ”Zilele municipiului”, ”Ziua Europei”, ”Vrancea Eroică”, festivalul ”Inocență de copil” și nu în ultimul rînd marele show de Revelion, pe care cred că l-am animat de vreo 10 ori consecutiv, așa că bat și eu în coperta ”Cărții recordurilor”. Dan Negru, teme-te, vin!
Marina Almășan: – Mă simt măgulită că ai început lista cu Festivalul meu!😁 Oricum, ai fost un partener de prezentare impecabil! Apropo! Cum îți depășeai emoțiile? Aveai un truc anume?
Octavian Ursulescu : – Cum am mai spus, experiența jurnalistică și mai ales cea radiofonică m-au ajutat, plus că primele mele apariții pe micul ecran au fost filmate (”Tele-Top”, varietăți în studio) și m-am mai familiarizat cu specificul ipostazei (n-am numit-o niciodată meserie sau profesie, aceasta este de jurnalist, membru al Uniunii compozitorilor și muzicologilor). Un truc? Asta presupune să păcălești pe cineva…O tehnică este să nu te uiți niciodată prea atent, cel puțin la început, în sală sau în ochii spectatorilor, asta te poate distrage, mai ales dacă îți cade privirea pe o persoană fermecătoare!.
Marina Almăsan : – O amintire inedită?…
Octavian Ursulescu : – Cu Julio Iglesias m-am împrietenit la ”Cerbul de aur”, în 1969; 
foarte tineri fiind amîndoi, colindam prin Brașov cu ochii după fete. După decenii, cînd a revenit pentru prima oară în România, m-am dus la hotelul Athenee-Palace cu fotografiile noastre alb-negru de atunci, am crezut că leșină de surpriză! M-a întrebat ce mai fac și cînd a aflat m-a invitat să-i prezint neapărat concertul de la București. În 1970, tot la ”Cerb”, m-am împrietenit cu vedeta italiană Caterina Caselli, invitată pentru un recital. Am corespondat noi un timp, articole, emisiuni radio, una-alta, pe urmă ne-am pierdut din vedere. Cum pînă la Revoluție nu avusesem viză pentru Occident, în februarie 1990 mi s-a ivit ocazia primei ieșiri în Vest și nu oriunde, ci la festivalul mult-visat, la Sanremo. La Palafiori, în încăperea presei, Sala Stampa, cine intră? Caterina mea. O fixez cu privirea, era la vreo 10 metri, mă gîndeam ce să-i spun ca să-și amintească de mine. Cînd deodată exclamă ”Ottaviano!” și mi se aruncă în brațe! Nimeni n-a mai fost ca mine printre confrați, în zilele următoare. La fel s-au petrecut lucrurile tot la ”Cerb”, cînd frumoasa și celebra Kylie Minogue mi-a oferit singurul interviu exclusiv și unde?, la ea în cameră (numai la prostii vă gîndiți!). Vă dați seama ce nonșalant am ieșit din lift peste o oră, invidiat de toată breasla. Kylie acceptase imediat lunga întrevedere după ce-i arătasem impresarului ei legitimația de corespondent al celebrei reviste muzicale americane ”Billboard”. În schimb domnișoara de la biroul de presă TVR al festivalului mă ținuse o jumătate de zi pe la uși, refuzîndu-mi acreditarea…c-așa-i românul!
Marina Almășan : – Să nu vorbim de funie….Cu ce te îndeletnicești acum?
Octavian Ursulescu: – Ți-ar plăcea probabil, știu eu, să-ți declar că doar cu pescuitul și 
cu îngrijirea micuței mele grădini! Și cu astea, firește, dar în timpul liber, pentru că îți reamintesc că am cel puțin 5-6 festivaluri majore pe an, spectacolele de la Focșani, plus tot felul de evenimente mai mici. Nici o masă fără pește (aiurea, nu-mi place), nici o lună fără cel puțin un eveniment artistic. Din 1990 sînt redactor la revista editată de Uniunea compozitorilor și muzicologilor din România, ”Actualitatea Muzicală”, un lunar full color de mare ținută și profesionalism, care acordă anual premii prestigioase în toate genurile muzicale. Și mai scriu cărți. După cele dedicate compozitorilor Paul Urmuzescu (s-a stins din viață zilele trecute, la 90 de ani, era decanul de vîrstă al breslei), Temistocle Popa – ambele apărute cînd încă trăiau amîndoi, și Titel Popovici, anul trecut s-a lansat la Amara, cu ocazia celei de-a 50 ediții a tradiționalului festival de muzică ușoară, cartea mea ”Amara 50 – istorie și legendă”. M-am bucurat zilele trecute să aflu că ea a primit premiul la categoria ”Istoriografie” din partea secției de Muzicologie a Uniunii compozitorilor, vă invit la festivitatea de premiere vineri 9 martie, la Palatul Cantacuzino (care găzduiește și Muzeul ”George Enescu”)! Martie va fi o lună tare plină: pe 3 martie prezint la Sala Palatului spectacolul ”Fată dragă-In memoriam Mădălina Manole”, iar pe 5 martie, la ora 18, se va lansa la Librăria Cărturești-Verona ultima mea producție, tot una de suflet, ”Titus Munteanu, un lord al micului ecran”. La aceeași editură ProUniversitaria voi lansa anul acesta o carte despre Marina Voica, o artistă fenomenală prin longevitate și perpetuă tinerețe. Dacă anul acesta nucul, adus de la mine de la Chiherul de Sus, și alunii aduși de la Moinești nu fac fructe, gata, îi tai, m-am săturat să tot aștept – iată o altă îndeletnicire, însă distructivă! Îmi ajung fructele dăruite de cais, prun, cireș, păr, măr, piersic, cam 5 kg toate… la un loc, dar mai ales recolta de fragi!!O altă componentă importantă a activității mele din ultimii ani este colaborarea strînsă cu casa de discuri Eurostar. Propun artiști și proiecte, scriu prezentările din booklet-ul CD-urilor, colaborez strîns cu producătorii Venera și Paul Stîngă, prezint toate evenimentele de lansare a albumelor, la magazinul ”Muzica”. Astfel, sînt mîndru că mi-am pus semnătura pe toate discurile 
remarcabile pe care Eurostar, casa de discuri nr. 1 a muzicii românești, le-a editat în vremea din urmă unor nume importante. Profit și vă recomand cu căldură și sincer albumele (le găsiți la raionul de specialitate de la ”Muzica” și bănuiesc că și pe internet) cu Eugen Doga, Marina Voica, Florin Bogardo, Stela Enache, Corina Chiriac, Anastasia Lazariuc, Alexandru Arșinel, Jolt Kerestely, Ioana Sandu, Alexandru Jula, Ileana Șipoteanu, Aurel Moga, Oana Sîrbu, Silvia Dumitrescu, Carmen Rădulescu, Corina Elena Badea, Mihai Vanica, Marian Stere, Vasile Mentzel. Doar parcurgînd această listă aveți o imagine vie a preocupărilor legate de readucerea în actualitatea imediată a marilor valori ale muzicii ușoare românești. În acest sens am pus pe picioare acum cîțiva ani, la Sibiu, împreună cu doi tineri impresari, un proiect nostalgic intitulat ”Șlagărele României”. S-au jucat la Sibiu și în alte orașe, cîteva concerte ce s-au bucurat de un imens succes, deloc de mirare avînd în vedere că pe afiș figurau Marina Voica,
Alexandru Jula, Marina Florea, Gabriel Dorobanțu, Stela Enache, Mihai Constantinescu, Carmen Trandafir, Adrian Daminescu, Daniel Iordăchioae, Gheorghe Gheorghiu. Din păcate impresarii respectivi n-au conștientizat ce mină de aur au pe mînă, iar unul din soliștii convocați de mine și-a însușit proiectul, procedeu tipic românesc, și, precum puiul de cuc, m-a și aruncat din cuib, continuînd fără mine! Mă bucur măcar că ideea a prins, avînd în vedere și întoarcerea la șlagărele vechi din spectacolele lui Tudor Gheorghe, Paul Surugiu-Fuego, Marcel Pavel.
Marina Almășan : – Dumnezeule, ești mai activ decât o armată de producători!… Vremurile s-au schimbat, profilul “prezentatorului” nu a stat nici el pe loc. Încercând să nu fii excesiv de politicos, ci mai mult obiectiv, cum ți se par prezentatorii de azi? Care le sunt bilele albe?.. dar cele negre?
Octavian Ursulescu : – Cum am creionat mai sus profilul prezentatorului și calitățile care i se cer acestuia, fiecare poate aprecia în ce proporție se încadrează în portretul ideal. Să fie clar, și eu sînt departe de procentajul maxim! Nu pot face decît unele recomandări (mă refer în primul rînd la evenimentele în direct): mai multă atenție la dicție (mi-e greu să înțeleg cum anumite posturi promovează crainici cu probleme în domeniu), mimică, intonație, topica limbii române, unde predicatul nu se pune la sfîrșit (gen ”O seară bună să aveți!”) și în general o mai bună cunoaștere și respect față de limba română, evitînd stîlcirea cuvintelor, ”americanizarea” lor.
Marina Almășan : – Îmi poți numi un prezentator din zilele noastre care iți place foarte mult?
Octavian Ursulescu: – De Marina Almășan nu voi spune nimic, nu e etic, am fost de prea multe ori în emisiunile ei (dacă nu-mi plăcea nu veneam!) și am colaborat minunat. Repet, întrebarea și automat răspunsul se referă doar la prezentatorii de televiziune, doar accidental unii dintre ei implicîndu-se și în evenimente publice. Este o generație dinamică, cu monștri sacri gen Ștefan Bănică sau Horia Brenciu, cu ”lupii tineri” (sau…de vîrstă medie) Dan Negru, Cătălin Măruță, Răzvan și Dani, Cristian Brancu, Smiley, Pavel Bartoș. Toți au talent, sînt simpatici, priză la public, îi urmărești cu plăcere.
Marina Almășan : – Cine sunt mai avantajați, în această postură, de “prezentatori”: femeile sau bărbații?
Octavian Ursulescu: – Din simpla înșiruire de mai sus, evident bărbații, chiar dacă pe micul ecran sînt multe prezentatoare frumoase și talentate. În afară de Iuliana Tudor, cu care am și colaborat, puține însă se încumetă să părăsească studioul în favoarea marilor scene, poate și datorită faptului că ea a fost inițial cîntăreață de muzică populară, cu destule spectacole la activ.
Marina Almășan : – Transmite-le câteva din “rigorile” tale, celor ce îți calcă pe urme.
Octavian Ursulescu: – Nimic nu este riguros, fix, bătut în cuie în ipostaza aceasta atît de ofertantă, dar și de pretențioasă, totul se raportează la condițiile de moment, trebuie să te adaptezi continuu, în funcție de subiect. La folclor vii dacă se poate în costum popular și-ți adaptezi maniera de exprimare, la dans sportiv vii în smoking, cu papion sau în rochie de seară și trebuie să stăpînești perfect limbajul specific și regulile (unii organizatori au făcut cîndva experimente cu moderatori cunoscuți, dar, cum se spune, ”înafară de problemă”, a fost o catastrofă), la rock altfel (am costum din piele, normal!), cînd prezinți o manifestare sportivă, dincolo de cunoașterea perfectă a domeniului te adaptezi tot așa ca exprimare, ș.a.m.d. Trebuie să te orientezi singur, nimeni nu stă să te învețe, e o meserie care ”se fură”. Cu ani în urmă, colega de la TVR Mariana Șoitu a venit la mine și mi-a spus că are un băiat talentat, pe care mă roagă să-l pregătesc ca prezentator. Am refuzat-o politicos, cu argumentele de mai sus. Peste ani am aflat că era vorba de Leonard Miron, care după cum se vede s-a afirmat singur, fără nici o școală.
Marina Almășan : – Da, Leo a fost unul din prezentatorii noștri de 10!…Ce nu are voie să facă niciodată un prezentator de 10?
Octavian Ursulescu: – Să fie infatuat, superior, să jignească publicul, să-i repeadă pe spectatori, chiar dacă sînt mai zgomotoși sau recalcitranți. O armă letală este umorul. Și mai e ceva: umilința, care e obligatorie. Spectatorul este stăpînul nostru, nu noi al lui, el ne-a creat, îi datorăm totul, inclusiv faptul că scoate un ban ca să ne vadă sau ca să cumpere un disc. Deci nu refuza să faci fotografii după concert, să dai autografe, indiferent cum ar arăta persoana respectivă. Ei, amărîții, stau în frig sau în soare ore în șir, nu eleganții!
Marina Almășan : – În final, hai să facem un exercițiu de imaginație. Să zicem că prezinți un Festival internațional al revistelor online și că “Femeide10.ro” a fost declarată marea câștigătoare. Cum faci acest anunț? 😁
Octavian Ursulescu: – Doamnelor și domnilor, a sosit momentul suprem, momentul culminant pe care-l așteptați, fiind conectați prin satelit cu toate țările lumii, dar și cu galaxia! Sînt aici CNN dar și TVR3, BBC dar și Taraf TV, RAI Uno și Etno TV! Nu lipsește nici un post TV din România, pe considerente foarte firești, între cele 3 reviste online nominalizate fiind și cea mai bună, mai urmărită și mai profesionistă din această țară. Aici, la Trump Tower din New York tensiunea a atins cote maxime. Îi invităm pe Angelina Jolie și Brad Pitt, care s-au împăcat special pentru acest eveniment, să deschidă plicul conținînd numele revistei învingătoare…Iată-i, mînă în mînă din nou după atîta timp…cu cele două mâini rămase libere rămase extrag încet cartonul pe care este trecută…nota maximă din România, la care ar trebui de-acum să adere tot mapamondul! Pentru că, da, 10 este nota maximă și juriul în unanimitate a decis: ”Femeide10.ro” cîștigă Trofeul de aur bătut cu diamante! Eu, un bărbat de 10, sînt mîndru de femeile mele de 10 din România!
Marina Almășan: – …iar eu sunt mândră de acest interviu! Și îți mulțumesc, Tavi!
Comentează