„Da, da, miliardar în amintiri sclipitoare, în clipe de viață minunate, trăite în familie, printre prieteni, într-o lume dominată de Artă, de Frumos, de Cultură… Nu a fost totul trandafiriu, desigur! Viața presupune și multă luptă. Are suișuri și coborâșuri. Dar trebuie să ne învățăm să escaladăm greutățile… Românii sunt binecuvântați de Dumnezeu cu spirit ales. Trebuie să lupte întruna să se afirme la ei acasă și în lume… Așa au făcut Brâncuși, Enescu, Mircea Eliade… Nu le-a fost nici lor ușor. Dar au luptat și acum strălucesc în fața noastră, ca niște exemple ilustre de românitate!“. – ne spune, din trecut un mare și necunoscut arhitect de frumos – Barbu Brezianu, intelectual de seamă și unul dinte cei mai cunoscuți brâncușologi din lume.
Barbu Brezianu s-a născut într-o familie intelectuală, avându-l ca tată pe președintele Tribunalului Pitești și al Curții de Apel Craiova și făcând parte din generația de aur a intelectualității noastre. Mircea Eliade, Constantin Noica, George Enescu, Mircea Vulcănescu i-au fost prieteni și alături de ei s-a bucurat de premii, distincții, admirație și respect.
A debutat literar în anii 30 și a evoluat rapid către statutul de important istoric și critic de artă din România. Extrem de pasionat de Brâncuși, și-a asumat minunat rolul de specialist în brâncusologie iar opera sa, „Brâncuși în România“, a și fost premiată de Academia Română, după Revoluție. A devenit unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în Brâncuși din lume dar a fost, totodată și autorul altor monografii importante ale lui Karl Stork, Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza.
A trăit atât mărirea cât și decăderea rapidă și dureroasă, generată de venirea la putere a comuniștilor. Considerat a fi un burghez intelectual cu viziuni liberale a intrat rapid în colimatorul Regimului și a fost arestat. Motivul arestării a fost unul halucinant: frecventarea bibliotecilor americană și engleză din București.
Arestarea lui nu a fost însă una facilă cum, în seara zilei de 6 iunie 1950, atunci când trei polițiști i-au bătut la poartă înarmați, pentru a-l aresta aveau să constate că cel căutat reușise să fugă pe fereastră. Întâmplarea avea să fie povestită chiar de soția, într-o scrisoare trimisă comisarului Poliției București. Iată ce se spunea în scrisoare: „Domnule comisar, Dați-mi voie să vă felicit pentru admirabila Dumnevoastră poliție! Alaltăieri noapte au sosit la mine trei veritabili Sherlok Holmes, înarmați până în dinți cu pistoale, gârboci și alte arme. Întâi s-au enervat că era pană de lumină – au trecut 30 de secunde – pe urmă au intrat în dormitor, unde nici unul nu s-a gândit să deschidă ușa de la baie, unde bărbatul meu, Barbu Brezoianu, «ăl cu pricina», se îmbrăca liniștit/vorba vine – a pus o singură șosetă și a plecat fără haină. Eu am auzit perfect când s-a închis ușa și am mulțumit lui Dumnezeu că a scăpat. Pe urmă au continuat să ne terorizeze, să ne interzică de a vorbi franțuzește. Dar ce ne păsa nouă când știam că a «zburat păsărica», iar abia peste 5 minute s-a dus unul în curte ca să supravegheze. Sunt la dispoziția Dumneavoastră dacă mai aveți nevoie de lămuriri sau sfaturi“.
Tonul precum și ironia fină a scrisorii l-au scos din minți pe comisar care decidea pe lor urmărirea doamnei Alina Brezianu ( fiica celebrului fabricant Assan, considerat la rândul lui un dușman de clasă ). Scăpat pe fereastra de la baie, Barbu Brezianu reușește să stea ascuns vreme de un an până în momentul în care este prin de poliție. La data arestării, avea 41 de ani, era căsătorit și avea trei copii. Închisoarea a însemnat pentru el muncă grea la Canal iar frați de suferință i-au fost Corneliu Coposu, Nicolae Steinhardt și părintele Calciu. După eliberare, toți patru aveau să declare că au reușit să supraviețuiască doar datorită „credinței în Dumnezeu“. Eliberarea din închisoare era condiționată de angajamentului de a nu spune la nimeni ce a văzut și ce a auzit pe timpul în detenție. Avea să-și respecte cuvântul dat până la moarte în condițiile în care, după Revoluție a primit nenumărate invitații jurnalistice în a-și mărturisi anii de carceră.
A continuat să scrie și să strălucească în lumea literară, fiind istoric de artă, poet, prozator și traducător. Valoarea muncii sale de traducător a fost validată și prin Ordinul „Leul Finlandez“, cu care a fost decorat în grad de Comandor la Congresul traducătorilor la Helsinki, în anul 1999). A tradus zeci de romane și poezii și a publicat volumele de poezii și proză Nod ars, Zăvor fermecat, Jaf în dragoste și Desferecare. Pe lângă toate acestea, Institutul de Cooperare Internațională de pe lângă Liga Națiunilor îi oferise premiul pentru cea mai bună traducere a epopeei finlandeze Kalevala pentru care era decorat cu Ordinul finlandez „Trandafirul Alb“, în grad de Cavaler.
Ne-a lăsat moștenire sute de studii despre Brâncuși, o parte din biblioteca și arhiva lui personală donată Institutului de Istoria Artei dar și pe fiul său, scriitorul Andrei Brezianu, ca testament viu prețios și perpetuu al unui izvor de intelectualitate ce nu seacă ci doar curge înspre noi, cititorii.
Un emblematic și prea puțin cunoscut Arhitect de Frumos – intelectualul Barbu Brezianu
Comentează