Ți-am făcut și patul. Uitai să îl faci de fiecare dată când plecai de acasă. Probabil îl făceai în altă parte. Ai uitat ce mișto mototoleam cearșaful sub respirația noastră. Singurul aer pe care îl mai inspir acum e intoxicat de minciuni și ego. Uitai să mă ții de mână atunci când ne plimbam pe stradă. O luai înaintea mea. De parcă aveam nevoie de un deschizător de drumuri. In tot acest timp, puteai să îmi deschizi inima. Însă ai preferat să îți închizi ochii și să îți astupi urechile. Parcă vorbeam cu un perete. Un perete pictat în lacrimi și în amintiri demult uitate.
Ajungeai acasă și te uitai în cruciș la mine. Nu știai cum să mă iei. Cel mai bine era dacă mă luai în brațe. Uneori, nu aveam nevoie decât de asta. Te puneai la masă și înfulecai ca un dement. Îți mai spuneam să faci o pauză. Dar nu voiai să mă asculți. Singura pauză pe care ai făcut-o a fost atunci când ai încetat să mă iubești.
Te întindeai apoi pe canapea și te uitai la televizor până adormeai cu telecomanda în mână. Inainte adormeai cu mâna mea în a ta.
Vremuri apuse.
Te trezeai ca un robot și îmi aruncai un Te iubesc spus în grabă. De parcă periuța de dinți nu putea să mai aștepte un minut. Cafeaua nu mai era nici ea la fel. Își pierdea din gust de fiecare dată când pierdeai tu bucățele din mine.
Ți-am lăsat o oală de sarmale. Preferatele tale. Și un bilet de adio pe comoda din sufragerie.
Sper să mănânci sarmalele și mai apoi să citești biletul. N-aș vrea să-ți stea mâncarea-n gât.
Achiziționează Ediția nouă a cărții Iubind-o pe Ea! Pune mâna pe ea! Comandă acum! De unde? De aici:
Comentează