Una dintre instituțiile de forță ale Angliei secolului XVIII a fost închisoarea datornicilor. Ce dare-n plată, ce refinanțări, ce negocieri?! Aveai vreo datorie la careva, ajungeai direct la pârnaie. Și din spusele contemporanilor nu era cel mai plăcut loc de pe lume. Mulți au ajuns în acest loc infam, printre care și scriitori, precum Daniel Defoe, părintele lui Robinson Crusoe. Ei bine, un oarecare John Cleland, ajuns la mititica pentru ceva încurcături cu banii, se apucă să scrie un roman licențios. Stimulat, probabil, de promiscuitatea din jur, el deapănă aventurile unei biete fete de pe lângă Liverpool ajunsă prostituată la Londra. Cartea a fost tipărită în 1748. La început nu s-a întâmplat nimic, dar după ce a început să circule, zvonurile despre îndrăzneala autorului au ajuns și la urechile autorităților, drept pentru care nefericitul Cleland și editorul Ralph Griffits au fost săltați de poliție și acuzați de ”corupere a supușilor majestății sale”. Între timp, cartea și-a continuat, mai pe sub mână, e drept, destinul, trecând oceanul. În 1821, un editor american din Massachuttets are nefericita idee de a edita și el romanul. Imediat apare o plângere a unei cucoane, mamă de copii cuminți, care găsise infama tipăritură printre lecturile progeniturilor. Așa că Peter Holmes, editorul englez, ajunge la rândul său în spatele gratiilor. Anii au trecut, dar înverșunarea împotriva bietei cărți nu s-a potolit. Dovadă că în 1963 scandalul 
izbucnește iarăși. Cartea este tipărită din nou și apare în vitrina unui librar. Un polițai este trimis să achiziționeze un exemplar, ca probă, după care urmează bineînțeles, percheziția. În sediul librăriei se mai găsesc câteva exemplare și librarul este pus sub acuzație pentru obscenitate și judecat în 1964. Bietul om a plătit oalele sparte, chit că editura Mayflower Books vânduse deja peste 80.000 de exemplare. Incredibil să se întâmple asta într-o epocă ce dăduse deja startul destrăbălării hippie. Dar despre ce este vorba în această carte atât de incendiară? Păi, sub forma unor scrisori adresate unei persoane necunoscute, Frances ”Fanny” Hill își povestește viața. Începutul e specific romanelor epocii (ca cele ale lui Defoe, precum ”Colonelul Jack” sau ”Moll Flanders”). După o copilărie petrecută prin împrejurimile Liverpool-ului, într-o familie modestă, juna copilă rămâne orfană la doar cincisprezece ani. O prietenă din copilărie ajunsă la Londra îi propune să vină la ea, în speranța că își va găsi o slujbă de servitoare la o familie bogată. Evident, prietena se evaporă, iar naiva Fanny va nimeri în ghearele doamnei Brown, o proxenetă. Aici își începe ucenicia în cea mai veche meserie din lume. Este școlită de Phoebe, o colegă mai experimentată și, după o încercare ratată de a-i fi vândută fecioria (îl bate pe bătrânul libidinos care încercase să o agreseze) se dă pe brazdă. Încet-încet, pricepe că sex se poate face și pe bani, nu doar din amor. Cu toate astea, sufletul ei sensibil o face să se îndrăgostească iremediabil de junele Charles, care o salvează din bordel, închiriându-i o casă. Aici ea se străduie să-și desăvârșească educația, în speranța că Charles o va face doamnă. Dar fericirea nu durează mult, pentru că Charles este răpit de tatăl său, care îl îmbarcă pe o corabie menită să-l ducă departe de Anglia pentru câțiva ani. Așa că, vrea nu vrea, Fanny trebuie să se întoarcă la vechiul stil de trai. N-am să vă povestesc mai mult, vă spun doar că finalul este unul fericit. Cartea abundă de scene de sex (inclusiv între doi bărbați, ceea ce o indignează pe domnișoara Fanny), dar este și un bun tablou al societății engleze a epocii, dezvăluind ipocrizia nobililor dar și destrăbălarea unei societăți care se voia puritane. Este o lectură ușoară, pe alocuri chiar amuzantă.
(”Fanny Hill – Memoriile unei femei ușoare”, de John Cleland, Aldo Press – 2008, I.S.B.N. 973-974-514-X)
Comentează