Aș vrea să ridice mâna acea persoană publică ( nu zic neapărat “vedetă”!) care apare la TV fără să-și dea cu puțină pudră, fond de ten, fard de ochi si de obraz, rimel, ruj, gloss.
Cum, nicio mână ridicată?!?
De fapt aici vroiam să ajung. Și totul pleacă de la un comentariu pe care cineva l-a făcut, la una din fotografiile mele. Era vorba de “filtrele” pe care noi, persoanele publice, le folosim, atunci cand postăm fotografii personale in mediul online. Desigur , remarca respectivului era tendențioasa : vezi Doamne, păcălim lumea, “cosmetizând” realitatea.
Nu, n-am șters comentariul. N-o fac niciodată, oricât de veninoase n-ar fi unele astfel de revarsări de ură ( noroc că sunt extrem de rare!) : v-am obișnuit deja cu faptul că sunt un om asumat, că nu încerc să par omul perfect și nici cel iubit de toată lumea. Omul acesta încă nu s-a născut și în niciun caz nu sunt eu acela! Imperfecțiunile mele – de trup, de intelect, abilități profesionale, caracter, parcurs al vieții ș.a.m.d. – mi le-am asumat întotdeauna și mi le-am și recunoscut, public. De ce să mă ascund? La urma urmei, nu sunt decât o părticică a marii mase cărora , prin prisma profesiei, mă adresez. Câți, ca mine!
…Legat acum de “filtre”, căci de acolo pornisem.
Noi, persoanele publice, adică cele care ne lăsăm “consumate” , in varii forme, de către public, avem, față de acesta, o datorie : să-i oferim ceea ce el își dorește să primească de la noi : ceva, care sa-l facă mai deștept, mai informat, mai bun, mai mulțumit, mai relaxat. Și prin asta, ceva care să-i creeze o stare de ( mai) bine. Imaginea pe care noi i-o oferim face parte din acest demers.
N-am fost niciodată obsedată de imaginea mea, de fizicul meu : eram un simplu om decent și atât. Când am ajuns – absolut accidental – în fața camerelor de luat vederi, dascălii mei de atunci ( marii oameni de televiziune, dintr-aceia, care se nasc o dată la 1000 de ani) m-au învățat că de fapt noi, cei de pe ecran ( marele sau micul ecran) “vindem o imagine”. Și că în fața publicului nu poti apărea oricum. Și că nu contează numai ceea ce scoți pe gură, ci și felul în care arăți, cât de îngrijit ești, cât de frumos te îmbraci. E o formă de a-ți respecta publicul. Pentru el “trăiești”, la urma urmei, păstrand proporțiile.
Imaginea noastră de la televizor nu este niciodată cea “naturală”; ea beneficiază – și asta o știți cu toții – de nenumărate “mâini de ajutor” : un machiaj profesionist, o coafură semnată de un hair-stilist, o lumină bine pusă de un director de imagine ( noi, ăștia, din domeniu, știm cel mai bine că o lumină bine pusă, te pune și pe tine în valoare, iar una pusă “neinspirat”, te poate “îngropa” de-a dreptul!), o regie care să-ți găsească cele mai favorabile unghiuri de filmare. Rezultă, în final, imaginea ta, cea care intră, de fapt, în casele telespectatorilor. Cea, cu care aceștia se obișnuiesc, cea care te definește, cea pe care o stiu de ani, în unele cazuri fericite, de decenii. Ăsta esti TU, pentru ei.
Atunci când iți faci fotografii personale sau, și mai rau, selfie-uri, nu întotdeauna ești machiat și aranjat “ca la televizor” . Mai mult, deseori, lumina naturală, pe care o ai la dispoziție, este “criminală”, te defavorizează complet! Adaugă riduri, celor pe care și așa le ai , îți planteaza cearcăne chiar și acolo, unde ele nu există. Da, da, cei preocupați de aceste detalii, știu bine ce vorbesc și cât de importantă este o lumină ce pică bine pe chipul fiecăruia dintre noi!
Prin urmare ( și aici, colegii de mic ecran îmi vor da dreptate), atunci cand facem vânt în eter unei astfel de fotografii, da, uneori mai apelăm și la filtre. Ele au, de fapt, efectul machiajului, coafurii, luminii și regiei din platourile de filmare. Ele conservă acea imagine, cu care cei de acasa s-au obișnuit. Și care ne reprezintă, vă asigur , tot pe noi : puțin aranjați, ca pentru o întâlnire cu cei pe care-i considerăm atât de importanți pentru noi. Adică, pentru întâlnirea cu voi!
E ceva rău în asta?!? Știu atâtea femei obișnuite, care nu ies niciodată pe ușă, înainte de a se aranja la păr, inainte de a se pudra, sau a-și da cu ruj. E ceva rău in asta?!? Vă mărturisesc, ca amuzament, eu însămi nu cobor niciodată să arunc gunoiul, fără să-mi dau cu peria prin păr și cu ruj pe buze!
Așadar, nu dați cu pietre în cei/cele ce folosesc “filtre”, atunci cand apar în fața voastră! Nu este decât un alt fel de a vă oferi respectul lor și imaginea pe care ați îndrăgit-o, de la televizor!
P.S. …și vă mai asigur de un lucru : dacă veți da nas în nas cu noi, pe stradă, veți vedea că n u e chiar atât de dramatică diferența dintre noi, cei “naturali” și noi, cei oleacă “filtrați”! 😉
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : SOMNCONTROL
Comentează