Miercuri, 23 noiembrie, am fost la teatru. Am avut șansa să văd piesa de teatru “Steaua fără nume”. Un spectacol muncit și reușit de trupa actorilor focșăneni, cărora li s-a alăturat actrița Roxana Lupu.
După ce s-a terminat piesa de teatru, am cerut permisiunea de a intra în culise, pentru a o felicita în persoană pe doamna Roxana Lupu pentru piesa de teatru minunată, dar și pentru a-i pune câteva întrebări ale căror răspunsuri m-au ajutat în realizarea acestui articol.
Până să vă împărtășesc răspunsurile pe care le-am primit, aș vrea să o “cunoașteți” pe această actriță, prin intermediul unor informații și declarații pe care le-am adunat din câteva surse.
Roxana Lupu este cunoscută pentru rolul pe care l-a interpretat în filmul “Maria, Regina României”. Dar câți dintre voi cunosc ce se ascunde, de fapt, în spatele titlului de “actor”?
“Ea a interpretat, de asemenea, și rolul Reginei Elisabeta a Marii Britanii, în seria “Inside Windsor Castle”, rolul Prințesei Margaret Rose în “Private Lives of Monarchs” sau rolul Ducesei Tatiana în seria “Royal Murder Mysteries“. Locuind la Londra, actrița din Focșani a jucat în spectacole de teatru independent, ajungând chiar pe celebrul bulevard al teatrelor, West End.” (sursa: Cultură la dubă)
Am observat și eu că Roxana Lupu este o persoană cu un caracter puternic, care a muncit mult și care a privit viața ca pe o ocazie de a învăța, a încerca și într-un final, a reuși.
Acest lucru se poate înțelege și din declarația sa pentru Libertatea Live: “Fiecare ne închipuim, ca actori, că suntem unici și numai noi am putea interpreta un rol. Dar dincolo de asta, eu cred foarte mult în omul potrivit la locul potrivit. Acesta a fost drumul meu, e o șansă pe care nu o poți controla, ți se dă. Nu știu de ce mi s-a dat mie, dar am muncit să dau ce pot eu mai mult și mai bine”.
Aș vrea foarte mult să vă povestesc ce am simțit eu, în calitate de spectator, în momentul în care am văzut-o pe doamna Roxana Lupu că a intrat în scenă. Eleganța, delicatețea și profesionalismul și-au spus cuvântul încă de la prima sa replică. Datorită personajului pe care l-a interpretat, Mona, am uitat pentru un moment că am pătruns în lumea teatrului. Aveam impresia că fac parte din oamenii ce gravitau în jurul Monei, eram cu totul desprinsă de realitatea comună, dar și de realitatea mea.
Am avut în fața ochilor un artist complet. Nu mi-a luat mult timp să înțeleg acest lucru. Mai exact, din momentul în care Roxana Lupu a pășit pe scenă, până în momentul în care eu am ieșit din teatru.
Dicția, gesturile, expresiile sunt caracteristicile ce stau la baza titlului de “artist”. Însă, pentru mine, este “complet” și datorită frumuseții pe care o emană sufletul ei, datorită încrederii pe care mi-a acordat-o când am început să-mi fac datoria, a reușitei sale de a nu-și pierde din bunătate, umanitate, emoție, vulnerabilitate și speranță în această lume care critică.
Mi-a permis să intru în cabina ei, și în ciuda orei târzii, a oamenilor care se grăbeau să părăsească teatrul, a vizitei mele neanunțate, a fost de acord să stăm de vorbă. Îi sunt nespus de recunoscătoare pentru asta. Consider că aceste lucruri sunt destul de importante pentru “portretul” său. Prin întrebările pe care i le-am adresat, mi-a dat voie să îi pătrund în suflet, să aflu cât de diferită este viața actorului față de viața personajului său, mi-a împărtășit câteva dintre lucrurile pe care le-a învățat de-a lungul vieții, dar și ce a ajutat-o să ajungă unde și-a dorit. Pe tot parcursul interviului, a zâmbit. Aș fi putut asculta vocea ei melodioasă preț de încă alte câteva ore, dar am fi riscat să rămânem închise în teatru. 🙂
Așadar, acesta este interviul cu doamna Roxana Lupu:
Miruna Dascălu: “Ce simțiți când sunteți pe scenă?”
Roxana Lupu: “Simt foarte multă bucurie, entuziasm, curiozitate și aventură. Dar și un mediu în care ai putea să trăiești, dacă aș putea spune astfel. Totul contează. Tocmai de asta este riscant, ofertant, dar și foarte, foarte frumos în același timp.”
M.D. : “Jucați cu atât de multă pasiune. Ați știut dintotdeauna că asta este ceea ce vreți să faceți?”
R.L. : “Îți mulțumesc frumos. Nu am știut dintotdeauna. Am fost atrasă de mediul entertainment-ului atunci când eram copil, dar nu m-am gândit vreodată că o să fiu actriță. Am descoperit asta mult mai târziu și cred că a fost bine că s-a întâmplat așa. Pentru că am învățat pe parcurs.”
M.D. : “Ce sfaturi ați avea pentru adolescenta care ați fost acum câțiva ani și care avea visuri de îndeplinit?”
R.L. : “Nu aveam scopuri foarte clare. La timpul respectiv, în liceu, îmi plăceau geografia, sociologia. Îmi plăcea să mă plimb, dar și să învăț. Eram foarte curioasă. Aveam o curiozitate față de lume, oameni, situații. Am avut mereu o parte deschisă pentru a cunoaște și pentru a trăi diferite lucruri. Nu voiam doar să le pun o imagine pentru că așa ar trebui ele să fie. Asta m-a ajutat foarte mult. Astfel, am întâlnit oameni care m-au inspirat, dar și oameni care au preferat să se dea la o parte. M-aș sfătui să-mi păstrez curiozitatea și deschiderea, chiar dacă vor fi multe încercări. Mi se pare că această deschidere este o abilitate folositoare pentru oricine. Să fii curios, să n-ai prejudecăți și să nu judeci eronat. Pentru că noi, oamenii, oricum privim lucrurile printr-o perspectivă îngustă, datorită punctelor oarbe pe care le avem. Cu cât ești mai deschis, ești mai abil în a accepta că poți greși, că-ți poți înghiți orgoliul. Cred că acesta este modul prin care evoluezi. Prin prospețime poți învăța cum să accepți și un feedback negativ sau o răutate. Și poți să treci peste cu lejeritate și cu grație. După atâția ani de la liceu, tot la acest gând am ajuns. Cel mai important lucru, acesta este – să-ți păstrezi deschiderea și curiozitatea. Este un semn matur și de succes.”
M.D. : “Cum credeți că va evolua teatrul românesc?”
R.L. : “Eu cred că deja evoluează destul de bine. Teatrul este reflexia societății. Sunt diverse experimente, piese, abordări. Mie îmi place acest lucru, faptul că nu există un stil unitar. Am avut oportunitatea să joc teatru și în Londra, și mai joc atunci când am proiecte acolo. Astfel, pot să fac diferența. Îmi place că văd că direcția teatrului în țara noastră este proaspătă, pe plan artistic. Pentru că ne dăm cu toții silința ca piesa să iasă așa cum ne dorim.”
M.D. : “Pe lângă momentele minunate pe care le-ați trăit până acum în carieră, au fost și momente în care ați simțit că, de fapt, Dumnezeu a avut alte planuri pentru dumneavoastră?”
R.L. : “Da, am simțit asta. Și pot să spun că este greu să te lași în valul de a te încrede în ceea ce îți oferă Dumnezeu. Sincer, cred că are în fiecare zi alt plan față de cel pe care îl avem noi, însă este important să acceptăm și acea parte mai necunoscută. Iar asta face parte din aventura vieții. Cred că Dumnezeu ne vrea întotdeauna pe direcția în care ne-ar fi cel mai bine, mai ales dacă avem și încredere în propriile puteri. În direcțiile alese doar de noi, de obicei, lipsește ceva. Dar când ceva îți este menit, toate lucrurile bune se adună.”
Îi mulțumesc din suflet doamnei Roxana Lupu pentru timpul acordat, pentru încredere și pentru cuvintele frumoase. Iar acum, aș putea folosi, printr-o comparație subtilă, replica mea preferată din piesa de teatru “Steaua fără nume”, unde am avut șansa să o văd pe actrița Roxana Lupu interpretând personajul Mona și care mi-a oferit șansa să cunosc încă un om minunat.
Replica este: “Nicio stea nu se abate din drumul ei”, bineînțeles, cu referire la doamna Roxana Lupu.
Sursa foto : Formula AS
Comentează