Bărbații din viața mea Ea și El

Nesimțiții din trafic

Când vorbim despre bărbații din viața noastră, nu e mereu despre cei pe care îi alegem noi. Nu vorbesc despre viața sentimentală, aceea e foarte importantă, e despre oamenii pe care îi iubim, dar este doar o părticică a vieții noastre. Însă în viața de zi cu zi ne întâlnim cu tot felul de oameni – și bărbați, și femei. Iar o persoană ca mine, care stă foarte mult în trafic – sunt un fel de navetistă, stau la 25 km de București unde vin de 2-3 ori pe săptămână, îmi petrec o grămadă de timp împreună cu partenerii din trafic. Majoritatea bărbați.

masiniIar bărbații din traficul din România și în special din București sunt atât de diferiți de cei pe care îi vedem în filmele americane – îi știți din filme pe acei șoferi care lovesc o mașină staționată, se opresc în mod responsabil și lasă un bilețel cu numărul de telefon, oferindu-se să repare prejudiciul? Ei bine, ați văzut așa ceva în România? Eu nu. Am intrat acum câteva săptămâni la primărie la mine în Petrăchioaia să plătesc un impozit. Am lăsat mașina pe șosea, cu avaria pornită. Am lipsit câteva minute. Când am revenit, am găsit mașina zgâriată, având o bandă galbenă de la un cap la altul. Ăsta era singurul bilețel pe care l-am găsit, probabil de la un taximetrist, după culoarea dungii de vopsea. Trei hăndrălăi cu niște beri în mână din fața magazinului sătesc de vizavi de primărie se uitau, probabil văzuseră toată scena că erau acolo și când am intrat, să vadă dacă fac vreo criză de isterie. Ce rost avea? Nu era singurul semn din trafic pe care mașina mea îl purta cu demnitate. Sunt ca ridurile la femei, de care susții că ești mândră când de fapt nu-ți permiți să scapi de ele. Pragurile mele erau și acum mototolite de când mașina mea căzuse într-o groapă nesemnalizată săpată de nesimțiții de la Apanova. Ca să nu mai vorbesc de alte zgârieturi de care nici nu-mi aduc aminte de unde și când le căpătasem. Dar de nesimțiții care îți lovesc mașina și încearcă să dea vina pe tine ce părere aveți? Ei bine, zilele trecute eram pe Terasa Colentina, acea șosea care face masina2legătura între Pantelimon și Colentina și care este ceva mai îngustă decât rondul de panseluțe de pe mijloc. Teoretic ar fi două benzi pe sens, însă una este ocupată de mașinile parcate, pentru că parcări nu există. Un nesimțit cu o mașină românească ce imită un SUV mă depășește și-mi dă oglinda de pe stânga peste cap. Nu cred că n-a observat, pentru că dacă n-a văzut, măcar a auzit. Credeți-mă, se-aude când dai peste altă mașină. Am mai pățit-o și eu. Dar de data asta n-aveam nicio vină. Oglinda iese din țâțâni, dar nesimțitul n-are de gând să oprească să vadă ce-a făcut, așa că-l claxonez. Nici eu nu știam exact ce s-a-ntâmplat. El trage pe dreapta și vine la mine, nervos, învinovățindu-mă pe mine că merg pe mijlocul drumului. E-adevărat, eu încerc să țin cât mai pe dreapta, dar dreapta e ocupată cu mașinile parcate. Încerc să-i explic că dacă n-ai loc, nu te bagi în depășire, dar renunț și-l rog să încerce măcar să pună oglinda la loc, ca să pot ajunge la un service să o înlocuiesc. Sau măcar acasă, s-o lipesc cu niște bandă adezivă (ceea ce am și făcut de fapt). Face asta pe jumătate, cu scârbă, și merge la mașina lui. Simt o lipsă după plecarea lui – îmi lipseau niște scuze. Păcat că plecase, i le-aș fi cerut eu, numai ca să aud niște scuze.

Dar de nesimțiții care te claxonează să mergi mai repede deși tu ești la limita superioară a vitezei admise? Hai mai repede, încalcă legea, că mă grăbesc.

Din păcate, și ăștia-s bărbații din viața mea.

Etichete
Uscatoare rufe