Copii și tineri

Ne distrăm și …învățăm!

 

Adulții se tot căznesc să fie creativi , în această săptămână „altfel”, inventată de români ( de fapt, ce-i rău în a face lucrurile „altfel”, într-o lume atât de monotonă?) Cu toții ne dorim ca odraslele noastre să trăiască , măcar o săptămână, experiențe inedite, să iasă cu nasul din cărți și să și-l vâre în atâtea și atâtea locuri și lucruri interesante. De aceea, în „săptămâna altfel” apar tot felul de proiecte ingenioase – o adevărată competiție de idei a celor mari, îndreptate spre cei mici! Una din aceste idei benefice  este și „Laboratorul de experimente științifice pentru copii”. Anual, mii de copii devin peste noapte niște mici oameni de știință, care participă la experimente menite să-i învețe, dintr-o cu totul altă pesoectivă, cum se hranesc plantele, cum functioneaza stomacul și alte asemenea lor.. Și nu, întâmplările frumoase nu au loc în clasele lor, de care cei mici poate că s-or fi plictisit și ei, nu-i așa? Toate acestea se întâmplă intr-un laborator „adevărat”, atractiv amenajat, din care nu lipsesc nici eprubetele și paharele Berzelius, dar nici „obiectele de studiu” :legume, fructe și alte ingrediente naturale necesare experimentelor.image
Și, iată ce am aflat  despre inspirata acțiune coordonată de Roxana Pirojoc, responsabilul de proiect.

Jocul este cheia sigură care te ajută să deblochezi situații aparent fără ieșire în ceea ce îl privește pe micuțul tău, de la trezitul devreme, până la lectura de seară sau învățatul conștiincios la… chimie.
Așa se face că, pe parcursul întregii luni aprilie, 3.000 de copii între 6 și 12 ani sunt atrași în lumea științelor prin joc, în cadrul unui laborator care le stă la dispoziție cu eprubete, ingrediente naturale și experimente pe cât de năstrușnice, pe atât de simple, prin care micuții curioși au ocazia să afle mai multe despre plante și corpul uman.
Călătoria în universul ştiinţei începe chiar de la intrare, când micii cercetători sunt echipaţi întocmai ca într-un laborator adevărat şi continuă pe parcursul a 50 de minute cu explicaţii interesante însă adecvate vârstei lor privind modul în care se hrănesc plantele, ce legume sunt adevărate surse de energie sau cum funcţionează procesul de digestie. Abordarea este una interactivă, ce îmbină distracţia şi cunoaşterea, spre încântarea celor mici.
imageNumărul foarte mare de solicitări din partea profesorilor şi a părinţilor a făcut ca anul acesta să fie organizate nu mai puţin de 100 de sesiuni, dintre care 40 în Săptămâna Altfel. Pentru a prinde drag de știință, cei mici au nevoie doar de un concept care să îi atragă şi un spaţiu în care să descopere.
Vrei să încerci și tu? Iată un experiment rapid și ușor, de încercat în familie. Pe locuri, fiți gata, start la experimentat!

Câtă vitamina C conține freshul tău de fructe preferat? Afli imediat!

De ce aveți nevoie:
– Amidon;
– Sucuri de fructe (portocale, mere, lămâie etc.);
– Iod.

Pașii experimentului:
Se adaugă câteva picături de amidon în 3 cantități egale de sucuri de fructe diferite (portocale, mere, lămâie etc.). Soluția de iod este adăugată treptat, picătură cu picătură, până când apare o culoare imagealbastru închis (soluția de iod a intrat în reacție cu toate vitaminele, iar surplusul de iod adăugat face ca amidonul să capete culoarea albastră). Cu cât sunt adăugate mai multe picături, cu atât sucul conține mai multă vitamina C.

Ce am învățat din acest experiment:
Experimentul ți-a dezvăluit în doar câteva minute topul celor mai bogate fructe în vitamina C!

 

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.