Ea și El

Ne conectăm, dar până unde?

Zi după zi, devenim tot mai conectați cu ceilalți. Tehnologia, smartphone-urile, rețelele sociale, toate acestea au făcut comunicarea incredibil de ușoară. Distanțele fizice nu mai contează, granițele nu mai contează, aproape că nici timpul nu mai contează, atâta vreme cât poți avea o discuție în timp real, chiar și pe video, cu cineva din celălalt capăt al planetei.
Să avem mii de prieteni online a devenit deja o banalitate. Fiecare dintre noi suntem un nod în acest păienjeniș al comunicației, al noutăților purtate cu viteza luminii prin cabluri de fibră optică. Dar suntem cu adevărat mai conectați la ceilalți? În ce măsură ne ajută concret toate acestea? În ce măsură ne simțim mai împliniți, mai fericiți, mai realizați?
Fundamental vorbind, oamenii nu s-au schimbat deloc în ultimii zeci de ani (ca să nu spun mii de ani). Avem aceleași nevoi de bază, printre care și nevoia de socializare, de apartenență la un grup, precum și nevoia de a iubi și de a fi iubiți. Rețelele sociale și comunicarea au schimbat regulile jocului, în sensul că au oferit iluzia apartenenței la grup prin conceptul de prieteni sau followeri. În trecut acest lucru ar fi fost practic imposibil la nivelul la care este astăzi.
Dar cum, unde există avantaje există și dezavantaje, dacă comunicarea online nu este limitată de spațiul fizic, în schimb este limitată la nivel emoțional. Prin acest tip de comunicare se pierde contactul cu o mare parte din emoțiile pe care le experimentăm atunci când suntem față în față cu interlocutorul. Da, putem vorbi mai des, mai mult, mai divers, putem trimite mesaje audio și video, însă accesul la emoțiile celuilalt este mult diminuat. Un emoticon zâmbăreț nu va echivala niciodată cu momentul în care îți vezi iubitul sau iubita zâmbind sau râzând, chiar în fața ta.
Și pentru că a venit vorba despre relații, dinamica lor s-a schimbat enorm de când a apărut toată această comunicare online. Partenerii par să fie mai conectați, își pot trimite mesaje și ține legătura toată ziua dacă vor. Pe de-o parte este un lucru bun, așa își pot arăta afecțiunea și dovezile de iubire. Pe de altă parte însă, textul scris este doar un surogat, pentru că reprezintă abia 30% din întreaga comunicare. Mai mult, există riscul de a ajunge la saturație atunci când se vorbește non-stop pe chat.
Mai există un risc. Sensul comunicării se pierde de multe ori, și astfel o discuție serioasă poate fi denaturată sau greșit înțeleasă. De aceea, de fiecare dată când sunt întrebat, recomand cu căldură ca toate discuțiile importante să aibă loc în persoană, sau măcar pe telefon. Niciodată în scris, pe chat!
Tehnologia este aici să ne ajute, chiar și în iubire. Dar orice lucru poate fi folosit într-un mod benefic sau într-un mod distructiv. Prea multă tehnologie interferează cu emoțiile umane și le transformă sensul. Din acest motiv s-a ajuns la paradoxul de a te simți singur deși, la un click de mouse, ai sute și mii de oameni ”în listă”. Toată lista respectivă nu valorează nimic dacă în acel moment nu poți să întinzi mâna, să-ți atingi prietenul, iubitul, iubita și să îi spui ce te supără sau ce te întristează.
Am ajuns în punctul în care ne este greu să ne mai imaginăm viața fără tehnologie. Și chiar dacă am dori, este practic imposibil. Dar depinde de fiecare dintre noi cum o folosește. În special în relațiile importante, și aici enumăr relația de cuplu, cea cu familia și cea cu prietenii apropiați, este bine să nu neglijezi niciodată comunicarea directă, personală. Am scris mai jos câteva sugestii care îți pot îmbunătăți relațiile cu oamenii dragi din viața ta, relația cu partenerul de cuplu și, nu în ultimul rând, te încarcă pozitiv.
– Din când în când, fă-ți un obicei să ieși o perioadă de pe rețelele sociale (minimum o zi). O să vezi că nu se întâmplă nimic catastrofal dacă faci asta.
– Fă-ți obiceiul de a suna zilnic un prieten sau o prietenă, mai ales dacă nu v-ați mai auzit demult.
– Ieși măcar săptămânal la o cafea cu oamenii dragi din viața ta.
– Învață să asculți înainte de a vorbi. Avem două urechi și o singură gură, cred că e o aluzie suficient de clară la acest aspect, nu?
– Când ți-e dor de cel iubit, sună-l chiar și pentru câteva minute. Lasă chatul pentru momentele în care nu poți vorbi deloc.
– Obișnuiește-te să ai pauze în comunicare cu cel iubit, măcar pentru câteva ore. Astfel vă va fi și mai dor unul de celălalt atunci când vă auziți sau vă vedeți.
– Când mergeți seara pe undeva, lăsați telefoanele deoparte, preferabil cu datele închise. Nu ați ieșit pentru a vorbi cu alții, ați ieșit pentru a petrece timp de calitate în doi. La fel, dacă mergeți pe undeva în vacanță, scurtați cât puteți de mult timpul petrecut pe telefoane. OK, vrei să pui o poză pe Instagram. Pune poza și atât. Lasă răspunsul la mesaje pentru mai târziu.
– Oamenii au uitat cum este să te plictisești când aștepți pe cineva, de exemplu. Acum ai telefonul ca un instrument magic ce-ți oferă distracție, știri și conectare la o atingere. Dar te întreb, și știu că în sinea ta deții răspunsul, dacă stai mereu pe telefon, când mai ai timp să te gândești la tine și la aspirațiile tale? La cum îți dorești să construiești relația cu cel iubit? Când mai ai timp să îți pui ordine în gânduri și să faci ceva, dacă ești întrerupt o dată la câteva minute de bâzâitul notificărilor? Ne-am condiționat precum câinele lui Pavlov să răspundem imediat la telefon atunci când sună sau când primim vreun mesaj. Dar nu este obligatoriu să rămânem în această condiționare. Faptul că ai acces la comunicare non-stop, nu înseamnă că trebuie să o și folosești permanent.
– Nu folosi rețelele sociale și iluzia miilor de prieteni pentru a fugi de tine însuți și de problemele tale. Nu te scufunda acolo pentru a uita de certurile în cuplu. Nu acolo vei găsi soluțiile frământărilor tale.
– Este o iluzie faptul că suntem mai ocupați. De fapt am devenit mai leneși și mai comozi. E mai simplu să scrii câteva cuvinte într-o cutiuță decât să te îmbraci și să ieși pe ușă să te întâlnești cu partenerul de discuție, mai ales dacă e frig afară sau e trafic bară la bară.
Nu în ultimul rând, sunt din ce în ce mai multe cazurile de iubiri destrămate din pricina activităților pe rețelele sociale. Am ajuns într-o perioadă a umanității în care un like poate desface o căsnicie. Realizezi cât de aberant este acest lucru? Ne vindem realitatea imediată, concretă, palpabilă, pe un lucru iluzoriu, pe niște înregistrări într-o bază de date. Nu lăsa niciodată să ți se întâmple asta. Iar antidotul este construirea unei relații profunde, autentice și puternice cu partenerul tău, astfel încât să fie mult mai puțin vulnerabilă la pericolele din exterior.
Surse foto: womis.ru, ordinacija.vecernji.hr, faktom.ru, legkopolezno.ru, womensnet.ru, estland.com, 12millionov.com

Publicitate