„-Dragă Narcisa, povestea mea e simplă, dar pentru mine e foarte complicată, pentru că personajul principal sunt eu. Şi, fiind în interiorul poveştii, mi-e foarte greu să fiu lucidă, să aleg soluţia de rezolvare a situaţiei în care mă aflu! Am o relație cu o persoană clar nepotrivită. Îmi dau seama perfect de acest lucru, dar nu mă pot rupe, pentru că persoana respectivă a devenit un soi de drog pentru mine: dacă n- o văd zi, simt că intru în sevraj, că nu-mi mai găsesc locul, oxigenul. Am 37 de ani și deja două divorțuri la activ. E clar că nu prea mă pricep la capitolul ăsta, al sentimentelor! :)) Ultimul divorț s-a pronunțat acum 4 ani, şi de atunci am tot avut legături pasagere, pe care mi-a fost teamă să le duc mai departe. Teamă, fireste, de un nou eşec.
Acum două luni, la compania unde lucrez a fost numit un nou șef. E cetătean străin, dintr-un evoluat stat european. Nu dau mai multe date pentru că nu vreau să se prindă cineva. Omul are 50 de ani, are o familie acolo, acasă la el, dar am fost atât de atrași, de la început, unul de celălalt, incât acest lucru a fost pur și simplu trecut cu vederea! În două luni am trăit lânga el de o mie de ori mai intens decât în toţi ceilalti 12 ani de căsnicii, laolaltă. Suntem atât de îndrăgostiţi unul de celălalt, încât deja nu mai concepem viaţa unul fără altul: semănăm în modul de a gândi, ne completăm reciproc, râdem la aceleaşi glume, ne plac aceleaşi mâncăruri, plângem la aceleaşi filme. Zilele trecute l-am prezentat alor mei, care „l-au adoptat” imediat. Fireşte, le-am ascuns detaliul legat de căsnicia lui…
Gluma s-a îngrosat, deci, însă astăzi ….astăzi s-a rupt filmul: mi-a spus că a aflat că soţia lui este grav bolnavă şi că n-o poate lăsa singură în astfel de momente (au doi copii împreună) și că a cerut la Companie să fie rechemat în țară. Iar legat de mine…timpul le va rezolva pe toate: dacă va fi să fim impreună, vom fi…
Sunt disperată, dragă Narcisa, nu stiu ce să fac. O voce lăuntrică îmi spune că aici s-a sfârșit totul, că nu mai are rost să aştept. O altă voce mă trage de mâneca şi-mi şopteşte: „Te iubeşte, ai răbdare, va fi al tău!…” Pe care din ele s-o ascult?
Mulțumesc, Narcisa!”
Alina
Dragă Alina,
Din câte îmi dau seama, eşti prinsă până peste cap în relaţia asta. Din punctul meu de vedere, privind la rece, ai două posibilităţi: Îţi asumi aşteptarea şi o faci în dragoste şi înţelegere pentru el, respectând situaţia şi faptul că iubitul tău reacţionează cu caracter şi responsabilitate, având în vedere circumstanţele, ori să aştepţi suferind, dintr-o poziţie de victimă. Nu putem să controlăm ceea ce simţim ci doar ceea ce facem. Dacă tu crezi că poţi să găseşti în interiorul tău tăria necesară să pui punct şi să treci mai departe, fă-o, însă cred că nu ai cum să-i dictezi inimii tale să elimine pe cineva din ea, la comandă.
El are dreptate când spune că, dacă e să fiţi împreună, veţi fi, uneori, însă, calea până la împlinirea pe care o visăm e puţin mai lungă decât ne-am imaginat.
Dacă, în cele din urmă, aşteptarea ta va fi zadarnică, măcar vei fi trăit o poveste de dragoste care te-a împlinit, şi poţi să fii împăcată că ţi-ai urmat sufletul până la capăt, făcând tot ce a ţinut de tine pentru povestea voastră. Se spune că, în final, orice ar fi, din fiece relaţie, ar trebui să rămânem îmbogăţiţi cu lecţii de viaţă şi cu iubirea dăruită. Doreşte-ţi să se întâmple ceea ce e cel mai bine pentru fiecare din părţile implicate în povestea asta.
Mi-ar plăcea să mă ţii la curent, să-mi povesteşti ce s-a întâmplat cu voi în cele din urmă.
Cu drag, Narcisa
„- Bună, Narcisa! Fostul meu soţ e un ticălos, de 4 ani mă lupt pin Tribunale să obţin o biată pensie alimentară de 300 lei şi totuşi cea mică (8 ani) îl iubeşte pe „tati” şi tot întreabă de el! Iar el nici măcar nu vine s-o vadă odată pe lună. Cum să i-l scot din cap?”
Maria
Dragă Maria,
Eu cred că încercarea ta de a-l ¨scoate din cap¨ pe tatăl ei e o cale sigură de a produce suferinţe fetiţei tale.
Fiecare copil este în egală măsură ataşat fiziologic şi psihologic de ambii părinţi iar atunci când lucrurile nu funcţionează normal între cei doi, copiii ajung să se simtă vinovaţi pentru neînţelegerile dintre ei. Calea matură de abordare a acestor probleme, după părerea mea, este să ţii copilul departe de ce se întâmplă între voi doi, să-ţi asumi responsabilitatea că este bărbatul pe care tu l-ai ales ca partener şi ca tată pentru copilul tău, să te lupţi, dacă trebuie să te lupţi cu el, (îmi pare rău că trebuie să treci prin această situaţie neplăcută şi nedreaptă) dar încearcă să menţi o imagine curată a tatălui, pentru binele emoţional şi psihologic al copilului tău, până când fetiţa va fi îndeajuns de mare încât să înţeleagă ce se întâmplă cu adevărat. Pentru ea, orice ar fi, el este tatăl ei, parte din ea. Altfel, s-ar putea întâmpla să crească cu stigma că jumătate din ea este ¨un ticălos¨.
Cred că asta e una din acele situaţii când, părintele care a obţinut custodia trebuie să dea dovadă de putere şi înţelepciune cât pentru doi.
Aş zice să încerci să repari relaţia cu el, atât cât se poate, să încerci să-i explici că fetiţa are nevoie să-l vadă mai des, că are totuşi nevoi materiale acum, fiind şcolăriţă şi că ar fi bine pentru toată lumea să armonizaţi situaţia pe cât posibil.
Până la urmă, în tot războiul ăsta, cel mai tare suferă fetiţa voastră, pentru că e greu să înţeleagă cum s-a ajuns aici.
Îţi doresc multă putere şi success!
Bună,Narcisa! Tu ce-ai face în locul meu? Sunt de 6 ani iubita unui bărbat care în acte e soțul altei femei. Locuim impreună, avem viață de familie aproximativ normală ( nu avem copii, pentru că eu am suferit in adolescență o intervenție chirurgicală care mă impiedica sa ramin insarcinata) , ne iubim, zic eu, foarte mult ( cel ouțin eu pe el), insa faptul că exista aceasta legătură in acte a lui cu femeia aceea aruncă o apăsare grea asupra mea , asupra relației noastre. Mă vei întreba de ce se intimpla aceasta anomalie. Au un copil inca minor, de care el este foarte atasat, și au stabilit ei doi,” fostii ” soti, să rămână legați in acte, pt a-i oferi fetiței sentimentul că părinții ei sunt impreună. Nu mă deranjează deloc relatia lui cu copilul ( desi fetița, alimentată în permanență de mama ei, e foarte dusmănoasa la adresa mea), ci mai mult faptul că intilnirile lor nu se intimpla numai pe teritoriul meu ( al nostru) ci de foarte multe ori pe teritoriul ei , al fostei soții. Mai mult, au și mers o saptamina impreună la mare, anul trecut, cind fetița a implinit 14 ani si si-a luat buletinul. E-adevărat ca imediat dupa aceea el a fost alte doua saptamini cu mine, tot la mare ( altă mare, altă țară!) , că s-a purtat foarte frumos, ca n-am avut ce sa-i reproșez, dar jocul acesta oarecum dublu mă ucide, pur și simplu. Mi-a promis ca fata va implini 18 ani si atunci ruptura va avea loc si-n acte. Nu stiu de ce am senzatia ca nu voi avea puterea sa mai astept inca trei ani…Tu ce-ai face in locul meu, Narcisa?
Narcisa , sper să mă selectezi și pe mine, printre cei cărora le vei răspunde. Nu știu cum sa fac ca sa-mi îmbunătațesc relația cu copiii mei. Au fost crescuti de bunici pina la 12 ani , pentru că și eu si soțul meu era foarte ocupati cu serviciile noastre. Apoi socrii mei au trecut în neființă și copiii s-au întors in sanul familiei ( inainte veneau doar in weeeknd) . Au trecut 7 ani de atunci , amindoi sunt acum majori, insa am o relatie mizerabilă cu ei : parca nici nu contez pentru ei! Imi reproseaza tot timpul că ” daca n-am avut timp de ei cind erau mici, la ce-mi trebuie sa fac pe mama grijulie acum? Ce să fac , draga Narcisa, sufar ca Isus pe cruce, cind văd cât de departe sunt de mine copiii mei, deși locuim sub acelasi acoperiș?…
Bună, Narcisa!
Spune-mi, te rog, oare am vreo șansă să-l fac să se reîndrăgostească de mine pe fostul soț? Ne-am căsătorit dupa trei luni de relație, la sfârșitul facultății. Dar…nu am stat decât..trei luni împreună, sub același nume! Evident, nu se pune problema de copii, pentru că nu ne-am dorit nici unul, nici altul. Mie mi se parea ca lucrurile merg bine, dar el, deodata, a inceput sa-mi gaseasca tot felul de noduri in papura si discutiile au început sa se tina lant , in casa noastra. La un moment dat, m-a anuntat ca vrea sa se despartă, ca nu ne potrivit deloc. Sunt convinsă ca un rol important l-a jucat si soacra mea, de care sotul meu ( de fapt, fostul, dar nu ma pot obișnui cu ideea!) este foarte atasat si care nu a privit de la inceput cu ochi buni relatia noastra. ..Au trecut deja 3 saptamini de când ne-am separat și in acte, dar eu nu mi-l pot scoate din minte, pentru ca, din punctul meu de vedere, a fost o iubire sincera și ma visam o mie de ani alaturi de el. Nici nu ma pot uita la alti barbati, asa cum ma sfatuiesc toti cei din jur! Eu tot la el visez! Zilele trecute a fost ziua mea si fostul sot m-a sunat, m-a felicitat si mi-a spus ca, daca am vreodata nevoie de ajutor, sa contez pe el. A luat-o ca un semnal ca si el regreta despartirea noastra. Sau poate m-am inselat. Ce sa fac? Cum sa-l recuceresc? Cum sa o cistig pe mama-soacra, sau cum sa „scap” de ea? Multumesc Narcisa! Sa sti ca-mi pare tare rău dupa tine, erai una din cintaretele mele preferate, de mic copil!
Narcisa noastră dragă! Mi-a trebuit ceva vreme pina sa ma hotarasc sa-ti scriu. Din simplul motiv ca sunt barbat si..ma simt cam stingher pe un sait pentru muieri!
Dar..ma gindesc ca o muiere cunoaste mai bine sufletul muierilor, in general, si ma poate povătui si pe mine cum sa ies dintr-o incilcita poveste în care am intrat.
Sunt insurat de 12 ani cu sotia mea, avem doi copii, minori fireste. Ii iubim și, zic eu, NE iubim, Insa relatia noastra a intrat intr-o rutina paguboasa : casa, servici, casa, servici, iar acasa : piata, copii, curatenie, televizor, si totul de la capat. Eu personal fac fața acestei situatii, pentru ca nici nu-mi-am dorit altceva in viata : am vrut o familie, copii si, bineinteles, o viata de familie. Sotia mea insa, care este cu 11 ani mai mica decit mine, da semne sa se pliciseasca. A inceput sa-mi reproseze ca viata trece pe linga ea fara sa simta nimic din ea, ca nu o mai scot pe nicaieri, ca s-a saturat sa fie femeie de serviciu, ca uite altele cum se distreaza. .. De la un timp s-a inscris la niste cursuri de pictura si vine acasa foarte tirziu, motivind ca mai sta prin oras cu colegele de la curs. Acasa e plictisita si nervoasa, asteapta zilele de „pictură” aproape frematind. N-o banuiesc ca ar avea o relatie, desi prietenii imi spun sa fiu atent, ca asa incepe totul. Nu stiu cum sa fac sa preintimpin asa ceva. Dar poate oare sa fie preintimpinat?..