Sunt, asemeni multora dintre voi, unul din norocoșii pamânteni care au adunat în viața lor doua orânduiri deodată. Copilăria și adolescența mea, ba chiar o mică parte din viața de adult, mi le-am petrecut în Socialism. Apoi a venit Revoluția, și iată-mă în economia de piață, în Capitalismul la care cu toții visam , atunci cand simțeam că ne strâng hainele de “deținut” din “pușcaria” care devenise societatea noastră. Iată însă că multi nostalgici s-au născut, odată cu venirea noilor vremuri. De aceea, Muzeul pe care vi-l propun, este în măsură și să “stingă” puțin din nostalgiile unora, dar și să le deschidă mintea celor care nu cunosc socialismul decât din cărțile de istorie. Căci DDR Museum este o carte de istorie VIE. Exponatele sale sunt filele unei perioade care chiar a existat, ai carei martori încă trăiesc și pe care nu avem voie s-o uităm. Pentru ca, așa cum bine spunea cineva, cei ce-și uită istoria, vor fi condamnați să o repete.
Muzeul DDR face parte din Topul celor mai vizitate muzee din Capitala Germaniei. Se află în buricul târgului, în acea parte a orașului care aparținea cândva RDG-ului ( Republica Democrată Germană). Bunele și relele vieții de atunci sunt adunate într-o expoziție absolut atipică : poți admira uniformele vremii, poți butona, într-o sufragerie a vreurilor de atunci programele tv aferente, iți rememorezi propriul apartament de bloc ( ce asemănare descopăr cu cel al dragilor mei părinți, în care eu însămi am petrecut două decenii din viață!), apoi , de ești aplecat către scris (🫣) , poți dactilografia ceva, într-o manieră retro, la această mașină de scris, aidoma celei pe care eu însămi mi-o cumparasem în studenție.
Muzeul are 35 de module, dedicate unor secțiuni precum : media, literatură, cultura, familie, viață privată, sănătate, egalitate, alimentație , copilărie, tinerețe, parteneriat, modă, frontiere, Berlin, educație, muncă, viață, consum, timp liber, vacanțe, mediu înconjurator, party-urile vremii, Securitate, economie, Stat, ideologie, armată, țari frățești, zid, opozitie, pușcării, autoritați.
Pozele pe care le faci, sunt cele mai diverse : te poți înghesui în celebrul Trabant, care rula și pe șoselele noastre, fiind eroul unui belșug de anecdote de atunci, poți asculta vocea Nomenclaturii în Biroul de partid al unuia din liderii comuniști de atunci, te poți fotografia cu o mașină “ministeriala” folosită de nomenclatura de atunci ( un Volvo 264 TE, iți poți rememora perioada copilăriei, intrând într-o grădiniță identică celor de la noi sau, mai apoi, într-o cameră aidoma celei pe care ai avut-o și tu, acasă, când erai școlar.
Recreerea tuturor acestor spații este perfectă, reamintindu-ți cu lux de detalii locuri în care tu însuți ai respirat cândva.
Din 2016 funcționează la Berlin acest muzeu privat, ceea ce este un lucru bizar în Germania, unde majoritatea muzeelor sunt ale Statului. De aceea nici nu a fost văzut cu ochi buni, devenind chiar suspect din punct de vedere al finanțării sale. Însă succesul pe care l-a avut Muzeul DDR a fost uriaș, anul 2008 aducandu-i o nominalizare la prestigioasa competiție europeană “Muzeul Anului”.
250.000 de mărturii concrete ale vremurilor (nu)demult apuse au fost adunate de edili, în clădirea de pe malul drept al râului Spree.
Prin Muzeu te plimbi liber, vizita devenind pentru unii o întoarcere în propriul Trecut, pentru alții – o incursiune intr-un manual viu de istorie. Interactivitatea sporește farmecul muzeului, iar satisfacția este sentimentul cu care îl părăsești : satisfacția lucrului bine făcut ( specific poporului german), satisfacția unei călatorii in timp, satisfacția lăsării în urmă a unui capitol de istorie care, pe lângă lucrurile sale bune, a avut și destule hibe, pe care le-am dori irepetabile.
Mărturisesc că am parcurs Muzeul DDR cu nostalgia anilor trecuți, dar și cu o oarecare bucurie că “Noua Lume” mi-a adus și multe lucruri bune, printre care bucuria de a putea scrie acum, pe iPad, acest editorial si de a vi-l transmite aproape în timp real, invitându-vă să-mi călcați pe urme și să vizitați acest muzeu extraordinar.
Comentează