Bombănelile Marinei Editoriale

Mutilări, ca să ții bărbatul lângă tine

 

Cât de gâscă poți fi, ca să-ți imaginezi că un abdomen plat, o tonă de silicon în formă de sâni, o pereche de gene uriașe sau un posterior bombat îl pot ține o veșnicie legat de tine, pe cel care-ți este alături?
Întrebarea asta mi-am pus-o după ce aseară m-am ciocnit întâmplător, în mijlocul Dorobanților, cu o fostă vecină de cartier, împreună cu care copilărisem. Ceva mai jună decât mine, Alina s-a „remarcat” încă din acea vreme ca fiind o persoană ce tinde să aibă tot ce-i mai bun în viață. Încă de pe atunci își dorea să ajungă o celebritate și, dacă se poate, fără să se agite prea tare.
După Revoluție, perspectivele de a deveni celebră fără prea mari eforturi s-au înzecit. A funcționat o vreme ca secretară a unui politician „în vogă”, dar s-a plictisit. Apoi a început să scrie articole prin ziarele vremii. Ceva mai vesel, dar tot nu era mulțumită: era cam multă alergătură și câștigurile cam mărunțele. Într-un târziu, s-a decis să îmbrățișeze cariera de ..nevastă! Evident, a unui bărbat celebru, pentru a-și trage din el cota propriei celebrități. A cochetat cu niște fotbaliști, dar s-a convins repede că riscurile sunt prea mari : în jurul lor roiau stoluri de dive și divulițe și era prea stresant să facă pe polițista, pe de o parte, iar pe de alta, să fie mereu pe fază, „uptadându-se” la nesfârșit, în funcție de năbădăioasele trenduri ale modei.
Într-un final, cu câțiva ani în urmă, a pus mâna pe un potent om de afaceri. A pus mâna și l-a convins să-i pună pe mână verigheta. După care a început nebunia. Nu a scăpat nici aici de concurență: ca muștele la miere erau atrase muierile din jur de poziția financiară a soțului său. Iar acesta, deși în aparență om serios și extrem de implicat profesional, avusese câteva tentative eșuate de adulter. Eșecul lor era meritul Ei : amica mea era mereu pe fază. Suficient de abilă pentru a-și da seama că secretul fidelității bărbatului stă ascuns, de fapt, în ea însăși. Doar că…acest lucru Alina l-a înțeles total anapoda : obsedată de trecerea anilor ( împlinise deja 40 de ani), amica mea a ales calea pierzaniei : a început să se mutileze, pe toate părțile. A devenit cea mai fidelă clientă a saloanelor de înfrumusețare, a solarelor și SPA-urilor, chirurgii esteticieni au devenit cei mai buni prieteni ai săi, de designeri nu mai vorbesc. Două case și-ar fi putut cumpăra, cu banii investiți, în ultimii, ani, în, chipurile „frumusețe”! Încet-încet, Alina s-a depărtat total de imaginea ei inițială. Aproape nimic din ea nu mai era natural. Nici măcar zâmbetul. O suspectez că nici măcar lacrimile, care i-au populat, la un moment dat, ochii albaștri ( căprui, în copilărie!) , atunci când mi-a mărturisit că are probleme în căsnicie. Potrivit spuselor ei, printre sughițuri, bărbatul o înșeală cu ” o urâtă și-o grăsană”, profesoară de chimie, care „nu știu prin ce naiba l-a atras”.. I-am pus câteva întrebări, legate de timpul pe care-l petrece cu soțul său, de lucrurile despre care vorbesc când sunt împreună, despre gesturile mărunte pe care le face pentru el, chiar și numai pentru a-i răsplăti viața lipsită de griji pe care acesta i-o oferă. S-a poticnit la mai fiecare din subiecte..Cum de nu s-a gândit la toate astea? ..Era, pesemne, prea strălucitor soarele de la solar, prea amăgitor zâmbetul instructorului de fitness, prea blândă mângâierea masseur-ului, prea gustoase delicatesele din restaurante, prea provocatoare ținutele din vitrinele magazinelor de brand..De El a uitat mai de tot. Devenise, pentru ea, un simplu card ambulant, clipind din zerourile vitale. Atât și nimic mai mult..
Deși n-o cunoșteam, profesoara de chimie începuse să-mi placă din ce în ce mai mult..

Publicitate